concesiune sf [At: MDA ms / P: ~si-u~ / Pl: ~i^[1] / E: concesie + -une] 1 Convenție prin care o persoană (fizică sau juridică) dobândește dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul unor beneficii care revin acestuia din urmă. 2 Bunurile care fac obiectul acestei convenții. corectat(ă)

CONCESIUNE, concesiuni, s. f. Drept de exploatare a unui bun obștesc, acordat de către un guvern unor persoane particulare (adesea străine); obiectul material (terenuri, mine, instalații de căi ferate etc.) al unei asemenea exploatări, ha Buștenari, care se bucură de faima de a fi fost leagănul petrolului, contractele de concesiune au expirat. BOGZA, A. I. 68. Storsese de la Poartă concesiuni și despăgubiri însemnate în Bosnia. GHICA, S. 364. – Pronunțat: -si-u-.

CONCESIUNE s.f. 1. Drept de a exploata un bun, o întreprindere etc. acordat de un stat unui alt stat sau unor întreprinderi străine; (p. ext.) obiectul unei astfel de exploatări. 2. Concesie. [Cf. fr. concession, lat. concessio].

CONCESIUNE s. f. convenție prin care o persoană fizică sau juridică obține dreptul de a exploata anumite servicii publice sau bunuri ale statului; drept de exploatare a unui bun obștesc, a unei întreprinderi etc. acordat de un guvern unor persoane particulare. ◊ obiectul material al unei asemenea exploatări. (<fr. concession, lat. concessio)

CONCESIUNE ~i f. Contract prin care unei persoane (fizice sau juridice) i se acordă dreptul de a exploata diferite servicii publice sau bunuri ale statului. [G.-D. concesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. concession, lat. concessio, ~onis

concesi(un)e f. 1. acordarea unui privilegiu: concesiunea ocnelor; 2. cedarea dreptului său, renunțarea la opiniunea sa (într’o contestațiune sau discuțiune): fă-mi această concesiune; 3. cesiunea unui teren într’un cimitir.

*concesiúne f. (lat. concéssio, -ónis. V. purced). Acordarea unuĭ privilegiŭ, unuĭ drept: a obținea concesiunea unuĭ drum de fer. Lucru acordat într’o discusiune, într’o contestațiune. – Și -ésie.

concesiune (drept de exploatare) (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. concesiunii; pl. concesiuni

concesiune (drept de exploatare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. concesiunii; pl. concesiuni

concesiune (drept de exploatare) s. f. → cesiune

CONCESIUNE s. (JUR.) (înv.) credință. (Are ~ unei mine.)

CONCESIUNE s. (JUR.) (înv.) credință. (Are ~ unei mine.)