2 intrări

2 definiții

conaruí vt [At: DA ms / Pzi: ~ésc / E: nct] (Reg) A povățui.

conaruí vb. I (înv.) a învăța pe cineva, a povățui.

Intrare: conarui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) conarui conaruire conaruit conaruind singular plural
conaruiește conaruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) conaruiesc (să) conaruiesc conaruiam conaruii conaruisem
a II-a (tu) conaruiești (să) conaruiești conaruiai conaruiși conaruiseși
a III-a (el, ea) conaruiește (să) conaruiască conaruia conarui conaruise
plural I (noi) conaruim (să) conaruim conaruiam conaruirăm conaruiserăm, conaruisem*
a II-a (voi) conaruiți (să) conaruiți conaruiați conaruirăți conaruiserăți, conaruiseți*
a III-a (ei, ele) conaruiesc (să) conaruiască conaruiau conarui conaruiseră
Intrare: conaruire
conaruire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conaruire conaruirea
plural conaruiri conaruirile
genitiv-dativ singular conaruiri conaruirii
plural conaruiri conaruirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)