conabíŭ și cunabíŭ, -íe adj. (turc. kunabi, kunebi, de cînepă [pin aluz. la coaja semințeĭ], d. kunab, kuneb, ar. kunneb, cînepă. V. cînepă). Roș vișiniŭ saŭ ca sfecla: un țăran cu fața conabie ca sfecla (Delv.). S. n., pl. urĭ. O substanță granuloasă care colorează conabiŭ. – Și cănăbiŭ. V. cînépĭŭ, pătlăginiŭ, sanghin.