2 intrări

2 definiții

A CONĂCĂRÍ ~ésc intranz. A fi conăcar; a practica ocupația de conăcar. /Din conăcar

conăcărésc v. intr. (d. canăcar). Funcționez ca conăcar la nuntă. – Și conoc- și colăc-.

Intrare: conăcări
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) conăcări conăcărire conăcărit conăcărind singular plural
conăcărește conăcăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) conăcăresc (să) conăcăresc conăcăream conăcării conăcărisem
a II-a (tu) conăcărești (să) conăcărești conăcăreai conăcăriși conăcăriseși
a III-a (el, ea) conăcărește (să) conăcărească conăcărea conăcări conăcărise
plural I (noi) conăcărim (să) conăcărim conăcăream conăcărirăm conăcăriserăm, conăcărisem*
a II-a (voi) conăcăriți (să) conăcăriți conăcăreați conăcărirăți conăcăriserăți, conăcăriseți*
a III-a (ei, ele) conăcăresc (să) conăcărească conăcăreau conăcări conăcăriseră
Intrare: conăcărire
conăcărire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conăcărire conăcărirea
plural conăcăriri conăcăririle
genitiv-dativ singular conăcăriri conăcăririi
plural conăcăriri conăcăririlor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)