7 definiții pentru comuniant
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
COMUNIANT, -Ă, comunianți, -te, s. m. și f. Persoană care primește comuniunea (2); persoană care face comuniunea. [Pr.: -ni-ant] – Din fr. communiant.
COMUNIANT, -Ă, comunianți, -te, s. m. și f. Persoană care primește comuniunea (2); persoană care face comuniunea. [Pr.: -ni-ant] – Din fr. communiant.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de dante
- acțiuni
comuniant, ~ă smf, a [At: DEX2 / P: ~ni-ant / Pl: ~nți, ~e / E: fr communiant] 1-2 (Persoană) care primește comuniunea (3). 3-4 (Persoană) care face comuniunea (3).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COMUNIANT, -Ă s.m.f. Cel care primește comuniunea (2); cel care face comuniunea (2). [Pron. -ni-ant. / cf. fr. communiant].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMUNIANT, -Ă s. m. f. cel care primește, sau care face comuniunea (2). (<fr. communiant)
- sursa: MDN '00 (2000)
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
comuniant (desp. -ni-ant) s. m., pl. comunianți
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
comuniant (-ni-ant) s. m., pl. comunianți
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
comuniant s. m. (sil. -ni-ant), pl. comunianți
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
- silabație: -ni-ant
substantiv masculin (M3) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
comuniant, comunianțisubstantiv masculin comuniantă, comuniantesubstantiv feminin
etimologie:
- communiant MDA2 DEX '09 DEX '98 DN