3 intrări

35 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

compromís1 sn [At: PRAVILA (1814), XIV/13 / V: (înv) ~més / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: fr compromis] 1 Înțelegere bazată pe cedări reciproce Si: concesie, învoială. 2 (Jur) înțelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. 3 Combinație concesivă între elemente (incompatibile), făcută și acceptată pentru a pune capăt unei situații (litigioase).

compromís2, ~ă a [At: GHICA, A. 600 / Pl: ~iși, ~e / E: compromite] 1 (D. oameni) Cu reputația pătată Si: discreditat, (pfm) deochiat. 2 Stricat.

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane ori state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.

COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite.

COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite.

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări, pe renunțări reciproce. Adică, iar compromisuri? Mai lasă tu, mai las eu, pînă, din tocmeală în tocmeală, ne întoarcem de unde-am plecat. C. PETRESCU, Î. II 126.

COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. (Despre persoane) Cu reputația pătată; discreditat. Negustor compromis.

COMPROMÍS s.n. 1. (Jur.) Înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. 2. Înțelegere, acord care se bazează pe renunțări și pe concesii reciproce. [Pl. -suri. / < fr. compromis].

COMPROMÍS s. n. 1. înțelegere, acord bazat pe renunțări și concesii reciproce. 2. înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. (<fr. compromis)

COMPROMÍS1 ~să (~și, ~se) 1) (despre persoane) Care este cu reputația pătată; discreditat; dezonorat. 2) (despre acțiuni, planuri) Care este pus în pericol; aflat în primejdie; primejduit; zădărnicit. Recoltă ~să. /v. a compromite

COMPROMÍS2 ~uri n. 1) Acord obținut prin cedări reciproce; concesie. 2) Convenție prin care părțile cointeresate apelează la un arbitru în vederea rezolvării unui litigiu dintre ele. /<fr. compromis

compromis n. 1. act prin care cineva își supune cauza la judecata unui arbitru; 2. Gram. combinarea sau fuziunea a doi termeni sinonimi: ciuhurez e un compromis din ciuh și hurez.

*compromís n., pl. urĭ și e (fr. compromis). Contract pin care doĭ se supun judecățiĭ altuĭa (arbitraj) saŭ îșĭ cedează ceva unu altuĭa (transacțiune).

compromite [At: NEGRUZZI, S. I. 222 / V: ~ta, ~menta / Pzi: compromit / Par: ~is / E: fr compromettre] 1-2 vtr A face să-și piardă (sau a-și pierde) buna reputație Si: a (se) discredita, a se deochia, a se arăta. 3 vt A pricinui un rău. 4 vt A distruge. corectată

COMPROMÍTE, compromít, vb. III. 1. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde buna reputație; a (se) discredita. 2. Tranz. A pricinui un rău, a primejdui; a strica, a distruge. [Perf. s. compromiséi, part. compromis] – Din fr. compromettre, lat. compromittere.

COMPROMÍTE, compromít, vb. III. 1. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde buna reputație; a (se) discredita. 2. Tranz. A pricinui un rău, a primejdui; a strica, a distruge. [Perf. s. compromiséi, part. compromis] – Din fr. compromettre, lat. compromittere.

COMPROMÍTE, compromít, vb. III. Tranz. 1. A-l pune (pe cineva) într-o lumină nefavorabilă, a face să-și piardă buna reputație, a da de rușine; a discredita. Nu te mai iau... cu mine. Mă campromiți. C. PETRESCU, C. V. 116. Nu-și va ierta toată viața asemenea slăbiciune, care l-a compromis în așa hal. BART, E. 214. Să vedem și noi dacă faptul căsătoriei și traiului Ancei cu Dragomir e o așa de mare absurditate, încît să compromită toată piesa. GHEREA, ST. CR. II 256. ◊ Refl. Fii serios, Jean. Ne compromitem. SAHIA, N. 100. 2. A primejdui; a strica, a distruge., Seceta poate, compromite recolta. – Forme gramaticale: perf. s. compromisei, part. compromis.

COMPROMÍTE vb. III. 1. tr., refl. A (se) pune într-o situație critică, într-o lumină nefavorabilă; a (se) discredita. 2. tr. A primejdui; a strica, a distruge. [P.i. compromít, perf.s. -isei, part. -is. / < lat. compromittere, cf. fr. compromettre].

COMPROMÍTE vb. I. tr., refl. a face să(-și) piardă buna reputație; a (se) discredita. II. tr. a primejdui; a distruge, a zădărnici. (<lat. compromittere, fr. compromettre)

A SE COMPROMÍTE mă compromít intranz. A-și pierde buna reputație, admițând un compromis; a se discredita. /<fr. se compromettre, lat. compromittere

A COMPROMÍTE compromít tranz. 1) (persoane, cauze etc.) A face să se compromită; a discredita. 2) A expune unui pericol; a primejdui; a periclita. /<fr. compromettre, lat. compromittere

compromite v. 1. a pune în pericol: a compromite reputațiunea; 2. a expune la neplăceri, la încurcături: l’a compromis; 3. a-și expune onoarea, creditul.

*compromít, -ís, a -íte v. tr. (lat. compromittere. V. trimet). Expun, periclitez, vátăm: a compromite interesele, sănătatea, reputațiunea, recolta. V. refl. Îmĭ perd reputațiunea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

compromís s. n., pl. compromísuri

compromís s. n., pl. compromísuri

compromíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compromít, 1 pl. compromítem; conj. prez. 3 să compromítă; part. compromís

compromíte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compromít; conj. prez. 3 sg. și pl. compromítă; part. compromís


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMPROMÍS s. concesie. (Nu face nici un ~.)

COMPROMÍS adj. v. dezonorat.

COMPROMIS s. concesie. (Nu face nici un ~.)

COMPROMIS adj. dezonorat, discreditat, necinstit, terfelit, (fig.) pătat, pîngărit, profanat. (Un om ~.)

COMPROMÍTE vb. 1. a (se) discredita, (rar) a (se) pierde. (Nu putea ~ cauza revoluției.) 2. v. dezonora. 3. a (se) periclita, a (se) primejdui. (Ploile ~ recolta.)

COMPROMITE vb. 1. a (se) discredita, (rar) a (se) pierde. (Nu putea ~ cauza revoluției.) 2. a batjocori, a dezonora, a necinsti, a terfeli, (fig.) a întina, a mînji, a murdări, a păta, a pîngări, a profana, a spurca, (reg. fig.) a pricăji. (Încerca să-i ~ memoria.) 3. a (se) periclita, a (se) primejdui. (Ploile ~ recolta.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A SE COMPROMITE a se face de Ohaba, a se face de pomină / de rahat / de râs, a se înfunda în noroi / în mocirlă.

Intrare: compromis (adj.)
compromis (adj.) adjectiv
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • compromis
  • compromisul
  • compromisu‑
  • compromi
  • compromisa
plural
  • compromiși
  • compromișii
  • compromise
  • compromisele
genitiv-dativ singular
  • compromis
  • compromisului
  • compromise
  • compromisei
plural
  • compromiși
  • compromișilor
  • compromise
  • compromiselor
vocativ singular
plural
Intrare: compromis (pl. -uri)
compromis (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • compromis
  • compromisul
  • compromisu‑
plural
  • compromisuri
  • compromisurile
genitiv-dativ singular
  • compromis
  • compromisului
plural
  • compromisuri
  • compromisurilor
vocativ singular
plural
Intrare: compromite
verb (VT623)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • compromite
  • compromitere
  • compromis
  • compromisu‑
  • compromițând
  • compromițându‑
singular plural
  • compromite
  • compromiteți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • compromit
(să)
  • compromit
  • compromiteam
  • compromisei
  • compromisesem
a II-a (tu)
  • compromiți
(să)
  • compromiți
  • compromiteai
  • compromiseși
  • compromiseseși
a III-a (el, ea)
  • compromite
(să)
  • compromi
  • compromitea
  • compromise
  • compromisese
plural I (noi)
  • compromitem
(să)
  • compromitem
  • compromiteam
  • compromiserăm
  • compromiseserăm
  • compromisesem
a II-a (voi)
  • compromiteți
(să)
  • compromiteți
  • compromiteați
  • compromiserăți
  • compromiseserăți
  • compromiseseți
a III-a (ei, ele)
  • compromit
(să)
  • compromi
  • compromiteau
  • compromiseră
  • compromiseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)