2 intrări

12 definiții

compoundare sf [At: DEX2 / P: ~paun~ / Pl: ~dări / E: compounda] 1 Metodă de reglare a tensiunii la generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, care constă în excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu curentul din indus. 2 Grupare a două mecanisme, mașini etc., astfel încât să se asigure funcționarea lor asociată.

COMPOUNDÁRE s. f. Metodă de reglare a tensiunii la generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, care constă în excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu curentul din indus. [Pr.: -paŭn-] – Cf. compound.

COMPOUNDÁRE s. f. Metodă de reglare a tensiunii la generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, care constă în excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu curentul din indus. [Pr.: -paŭn-] – Cf. compound.

compoundáre [ou pron. av] (-poun-) s. f., g.-d. art. compoundắrii

compoundáre s. f. [-poun- pron. -paun-]

COMPOUNDÁRE s.f. 1. Metodă de reglare a tensiunii generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, bazată pe excitarea suplimentară a mașinii. 2. Adăugare de grăsimi sau de derivați ai acizilor grași unui ulei mineral pentru a-i îmbunătăți calitățile. [Var. compundare s.f. / < compounda].

COMPOUNDÁRE PAUN-/ s. f. 1. metodă de reglare a tensiunii generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, prin excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu cel indus. 2. adăugare de grăsimi sau de derivați ai acizilor grași unui ulei mineral pentru a-i îmbunătăți calitățile. (după fr. compoundage)

compounda vt [At: DEX2 / P: ~paun~ / Pzi: ~déz / E: eg compound] (Elt) A grupa două mecanisme, mașini etc., astfel încât să se asigure funcționarea lor asociată.

COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.

COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.

compoundá vb. ind. prez. 1 sg. compoundéz, 3 sg. și pl. compoundeáză

COMPOUNDÁ vb. I. tr. A face operația de compoundare. [< engl. compound].

Intrare: compounda
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • compounda
  • compoundare
  • compoundat
  • compoundatu‑
  • compoundând
  • compoundându‑
singular plural
  • compoundea
  • compoundați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • compoundez
(să)
  • compoundez
  • compoundam
  • compoundai
  • compoundasem
a II-a (tu)
  • compoundezi
(să)
  • compoundezi
  • compoundai
  • compoundași
  • compoundaseși
a III-a (el, ea)
  • compoundea
(să)
  • compoundeze
  • compounda
  • compoundă
  • compoundase
plural I (noi)
  • compoundăm
(să)
  • compoundăm
  • compoundam
  • compoundarăm
  • compoundaserăm
  • compoundasem
a II-a (voi)
  • compoundați
(să)
  • compoundați
  • compoundați
  • compoundarăți
  • compoundaserăți
  • compoundaseți
a III-a (ei, ele)
  • compoundea
(să)
  • compoundeze
  • compoundau
  • compounda
  • compoundaseră
Intrare: compoundare
compoundare substantiv feminin
  • pronunție: -poun- pr. -paun-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • compoundare
  • compoundarea
plural
  • compoundări
  • compoundările
genitiv-dativ singular
  • compoundări
  • compoundării
plural
  • compoundări
  • compoundărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)