2 intrări

12 definiții

compoundáre sf [At: DEX2 / P: ~paun~ / Pl: ~dắri / E: compounda] 1 Metodă de reglare a tensiunii la generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, care constă în excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu curentul din indus. 2 Grupare a două mecanisme, mașini etc., astfel încât să se asigure funcționarea lor asociată.

COMPOUNDÁRE s. f. Metodă de reglare a tensiunii la generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, care constă în excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu curentul din indus. [Pr.: -paŭn-] – Cf. compound.

COMPOUNDÁRE s. f. Metodă de reglare a tensiunii la generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, care constă în excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu curentul din indus. [Pr.: -paŭn-] – Cf. compound.

compoundáre [ou pron. av] (-poun-) s. f., g.-d. art. compoundắrii

compoundáre s. f. [-poun- pron. -paun-]

COMPOUNDÁRE s.f. 1. Metodă de reglare a tensiunii generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, bazată pe excitarea suplimentară a mașinii. 2. Adăugare de grăsimi sau de derivați ai acizilor grași unui ulei mineral pentru a-i îmbunătăți calitățile. [Var. compundare s.f. / < compounda].

COMPOUNDÁRE PAUN-/ s. f. 1. metodă de reglare a tensiunii generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, prin excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu cel indus. 2. adăugare de grăsimi sau de derivați ai acizilor grași unui ulei mineral pentru a-i îmbunătăți calitățile. (după fr. compoundage)

compoundá vt [At: DEX2 / P: ~paun~ / Pzi: ~déz / E: eg compound] (Elt) A grupa două mecanisme, mașini etc., astfel încât să se asigure funcționarea lor asociată.

COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.

COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.

compoundá vb. ind. prez. 1 sg. compoundéz, 3 sg. și pl. compoundeáză

COMPOUNDÁ vb. I. tr. A face operația de compoundare. [< engl. compound].

Intrare: compounda
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) compounda compoundare compoundat compoundând singular plural
compoundea compoundați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) compoundez (să) compoundez compoundam compoundai compoundasem
a II-a (tu) compoundezi (să) compoundezi compoundai compoundași compoundaseși
a III-a (el, ea) compoundea (să) compoundeze compounda compoundă compoundase
plural I (noi) compoundăm (să) compoundăm compoundam compoundarăm compoundaserăm, compoundasem*
a II-a (voi) compoundați (să) compoundați compoundați compoundarăți compoundaserăți, compoundaseți*
a III-a (ei, ele) compoundea (să) compoundeze compoundau compounda compoundaseră
Intrare: compoundare
compoundare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular compoundare compoundarea
plural compoundări compoundările
genitiv-dativ singular compoundări compoundării
plural compoundări compoundărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)