completare sf [At: MURGOCI – LUDWIG, M. 37 / V: ~ect~ / Pl: ~tări / E: completa] 1 Întregire. 2 Ceea ce se adaugă pentru a completa. 3 Film scurt, secundar, care completează un program cinematografic. 4 (Mil; iuz; îlav) În ~ În perioada în care cei ce-și satisfac serviciul militar nu sunt încazarmați.

COMPLETARE, completări, s. f. Acțiunea de a completa; întregire, împlinire. (Concretizat) Ceea ce se adaugă pentru a completa; film scurt, secundar, menit să completeze programul. – Variantă: complectare s. f.

COMPLETARE s.f. Acțiunea de a completa și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Ceea ce se adaugă pentru completare. [Var. complectare s.f. / < completa].

COMPLETARE s. f. acțiunea de a completa. ◊ ceea ce se adaugă pentru completare. (< completa)

COMPLECTARE s. f. v. completare.^[1]

complecta v vz completa

complectare sf vz completare

completa vt [At: KRETZULESCU, A. / V: ~ecta / Pzi: ~tez / E: fr compléter] A adăuga pentru a fi complet² (1).

COMPLETA, completez, vb. I. Tranz. A întregi un lucru care nu este complet, a adăuga ceea ce-i lipsește pentru a fi complet. Viața ne învață că numai experiența conducătorilor nu este suficientă pentru a conduce just, că experiența conducătorilor trebuie completată cu experiența maselor, cu experiența poporului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. Am pierdut... din vedere să completez descrierea năcazului meu, după ce am rămas fără cai. SADOVEANU, Z. C. 31. Cu acești mari domni, Mircea și Alexandru, se încheie această epocă [a întemeierii Principatelor]. Ei completară instituțiile țării lor. BĂLCESCU, O. II 13. – Variantă: complecta vb. I.

COMPLECTA vb. I. v. completa.

COMPLECTARE s.f. v. completare.

COMPLETA vb. I. tr. A întregi (un lucru incomplet). [Var. complecta vb. I. / < fr. compléter].

COMPLETA vb. tr. a întregi (un lucru incomplet). (< fr. compléter)

A COMPLETA ~ez tranz. A face să fie complet (adăugând ceea ce lipsește); a întregi; a complini. /<fr. compléter

completá v. a (se) face complet.

*completéz v. tr. (fr. completer). Fac complet, întregesc: a completa o sumă. – Fals -ctez.

completare s. f., g.-d. art. completării; pl. completări

completare s. f., g.-d. art. completării; pl. completări

completare s. f., g.-d. art. completării; pl. completări

completa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. completez, 3 completează; conj. prez. 1 sg. să completez, 3 să completeze

completa (a ~) vb., ind. prez. 3 completează

completa vb., ind. prez. 1 sg. completez, 3 sg. și pl. completează

completez.

COMPLETARE s. 1. împlinire, întregire, rotunjire, (livr.) complinire. (~ sumei până la...) 2. (concr.) complement, complinire, întregire. (A adăugat o ~.) 3. v. adaos.

COMPLETARE s. 1. împlinire, întregire, rotunjire, (livr.) complinire. (~ sumei pînă la...) 2. complement, complinire, întregire. (A adăugat o ~.) 3. adaos, anexă, apendice, supliment. (~ la un memoriu.)

COMPLETA vb. a împlini, a întregi, a rotunji, (livr.) a complini, (înv. și reg.) a plini, (înv.) a încheia. (~ pâna la suma de...)

COMPLETA vb. a împlini, a întregi, a rotunji, (livr.) a complini, (înv. și reg.) a plini, (înv.) a încheia. (~ pînă la suma de...)

A completa ≠ a descompleta

a-și completa efectele expr. (mil., iron.) a fura bunurile unui coleg de dormitor.