3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

compláce vr vz complăcea

complăceá [At: ALECSANDRI, ap. DA / V: ~pláce / Pzi: ~lác / E: con1- + plăcea1 după fr. complair] 1 vi (Înv) A încerca să placi cuiva. 2 vr A găsi o mulțumire completă în ceva. 3 vr (Prt) A se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească.

complăcere sf [At: NEGRUZZI, S. III, 172 / E: complăcea] (Înv) 1 Dorința de a plăcea cuiva. 2 Amabilitate.

COMPLÁCE vb. III v. complăcea.

COMPLÁCE vb. III v. complăcea.

COMPLÁCE vb. III v. complăcea.

COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire).

COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire).

COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.

COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.

COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A se simți bine într-o situație, a găsi o mulțumire completă în ceva; a se mulțumi cu o anumită situație. Un om plin de învățătură și se complăcea foarte mult în... convorbiri. GHICA, S. 249. – Variantă: compláce vb. III.

COMPLĂCÉRE s. f. (Învechit) Amabilitate, complezență. Amelio, contez pe complăcerea ta, ca să faci... podoaba adunării. NEGRUZZI, S. III 172.

COMPLÁCE vb. III. v. complăcea.

COMPLĂCEÁ vb. II. refl. A se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire completă în ceva. [P.i. complác, var. complace vb. III (nerecomandabil). [< con- + plăcea, după fr. complaire, it. complacere].

COMPLĂCEÁ vb. refl. a se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire în ceva. (după fr. complaire)

A SE COMPLĂCEÁ mă complác intranz. 1) A avea satisfacție; a găsi plăcere. 2) A fi mulțumit de o anumită situație (de obicei, nesatisfăcătoare), fără a căuta să o depășească. /con- + a plăcea

complace v. a face pe voie spre a plăcea cuiva (AL.).

*complác, -plăcut, a -plăcea v. intr. (con- și plac, d. fr. complaire). Barb. Fac pe plac, plac. V. refl. Îmĭ place să: demagogiĭ se complac în fraze goale.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút

complăceá vb. → plăcea

complăcére s. f., g.-d. art. complăcérii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMPLĂCÉRE s. v. amabilitate, bunăvoință, serviabilitate.

complăcere s. v. AMABILITATE. BUNĂVOINȚĂ. SERVIABILITATE.

Intrare: complacere
complacere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complacere
  • complacerea
plural
  • complaceri
  • complacerile
genitiv-dativ singular
  • complaceri
  • complacerii
plural
  • complaceri
  • complacerilor
vocativ singular
plural
Intrare: complăcea
verb (V502)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • complăcea
  • complăcere
  • complăcut
  • complăcutu‑
  • complăcând
  • complăcându‑
singular plural
  • complaci
  • complace-
  • complăceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • complac
(să)
  • complac
  • complăceam
  • complăcui
  • complăcusem
a II-a (tu)
  • complaci
(să)
  • complaci
  • complăceai
  • complăcuși
  • complăcuseși
a III-a (el, ea)
  • complace
(să)
  • compla
  • complăcea
  • complăcu
  • complăcuse
plural I (noi)
  • complăcem
(să)
  • complăcem
  • complăceam
  • complăcurăm
  • complăcuserăm
  • complăcusem
a II-a (voi)
  • complăceți
(să)
  • complăceți
  • complăceați
  • complăcurăți
  • complăcuserăți
  • complăcuseți
a III-a (ei, ele)
  • complac
(să)
  • compla
  • complăceau
  • complăcu
  • complăcuseră
verb (V615)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • complace
  • complacere
singular plural
  • complaceți
  • complăceți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi)
  • complacem
(să)
  • complacem
a II-a (voi)
  • complaceți
(să)
  • complaceți
a III-a (ei, ele)
Intrare: complăcere
complăcere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complăcere
  • complăcerea
plural
  • complăceri
  • complăcerile
genitiv-dativ singular
  • complăceri
  • complăcerii
plural
  • complăceri
  • complăcerilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

complăcea complace

  • 1. A găsi o mulțumire completă în ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Un om plin de învățătură și se complăcea foarte mult în... convorbiri. GHICA, S. 249.
      surse: DLRLC
    • 1.1. peiorativ A se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

complăcere

etimologie:

  • vezi complăcea
    surse: DEX '98 DEX '09