compătimire sf [At: DRĂGHICI, R. 21/13-14 / Pl: ~ri / E: compătimi] 1 Manifestare a părerii de rău față de suferințele cuiva Si: (nob) compătimit¹. 2 (Înv) Împărtășire a unei suferințe încercate de altcineva Si: compătimit¹.

COMPĂTIMÍRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei. 1. Părere de rău, milă față de suferințele sau (Se nenorocirea cuiva. Se auzeau exclamări de compătimire. SAHIA, N. 55. Descurajarea îl apucase iarăși, dar lupta să și-o ascunză; îi făcea rău compătimirea lumii. VLAHUȚĂ, O. A. 1 120. N-am avui parte și eu pe lume măcar de o compătimire! CARAGIALE, O. I 60. Simțesc o nespusă compătimire pentru soarta ei. NEGRUZZI, S. I 41. 2. (Învechit) Suferință, durere împărtășită cu cineva. Eu tot crez că e-n fire Acea compătimire Ce inimile leagă cu lanțul sufletesc. ALEXANDRESCU, M. 118.

COMPĂTIMÍRE s.f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; compasiune. [< compătimi].

compătimire f. mișcare sufletească care ne face simțitori la nenorocirea altuia, [Neologism format după fr. compassion].

*compătimíre f. Regret p. altu, compasiune.

compătimí [At: PANN, E. III, 46/10 / Pzi: ~mésc / E: con¹- + pătimi după fr compatir] 1 vt A manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2 vi (Înv; mls cu pp cu) A lua parte la suferința cuiva.

COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău, milă față de cineva, față de încercările sau suferințele lui. 2. Intranz. (Învechit) A suferi împreună cu altcineva, a lua parte Ia suferința cuiva. A sa îndatorire cu rîvnă împlinește; Plăcut și cu blîndețe, la vorbă măsurat, Compătimește Însuși cînd vede pe sărac. NEGRUZZI, S. 264. Cînd sufletul gîndește, Cînd omul se coboară în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește. Frățeștei ei lumine durerea mea supui. ALEXANDRESCU, M. 46.

COMPĂTIMÍ vb. IV. 1. tr. A avea sau a manifesta milă față de suferințele sau de nenorocirea cuiva. 2. intr. (Înv.) A suferi împreună cu cineva, a participa la suferința cuiva. [< con- + pătimi, după fr. compatir].

COMPĂTIMÍ vb. tr. a avea, a manifesta milă față de suferințele sau de nenorocirea cuiva; a compasiona. (după fr. compatir)

A COMPĂTIMÍ ~ésc 1. tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a deplânge; a deplora; a jeli; a jelui; a căina. 2. intranz. A fi cuprins de compasiune față de suferințele cuiva; a suferi împreună. /con- + a pătimi

compătimì v. a fi atins de compătimire pentru nenorocirile altuia.

*compătimésc v. tr. (d. com- și pătimesc; d. fr. compatir). Regret nenorocirea altuĭa.

compătimíre s. f., g.-d. art. compătimírii; pl. compătimíri

compătimíre s. f. → pătimire

compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă

compătimí vb. → pătimi

COMPĂTIMÍRE s. milă, (livr.) compasiune, (franțuzism înv.) comizerație. (Sentiment de ~ pentru cineva.)

COMPĂTIMÍ vb. a căina, a deplânge, a plânge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tângui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru situația în care se afla.)

COMPATIMIRE s. milă, (livr.) compasiune, (franțuzism înv.) comizerație. (Sentiment de ~ pentru cineva.)

COMPĂTIMI vb. a căina, a deplînge, a plînge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tîngui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru situația în care se afla.)