2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

comítere sf [At: DA / Pl: ~ri / E: comite] 1 Săvârșire a unei fapte rele. 2 (Înv) Scriere a unei lucrări mediocre. 3 (Jur; fri) Încredințare a unei sarcini cuiva. 4 (Jur; fri) Încredințare a unei afaceri de comerț cuiva.

COMÍTERE, comiteri, s. f. Acțiunea de a comite1. – V. comite1.

COMÍTERE, comiteri, s. f. Acțiunea de a comite1. – V. comite1.

COMÍTERE, comiteri, s. f. Acțiunea de a comite. Comiterea unui delict se pedepsește cu închisoarea corecțională.

comítere s. f., g.-d. art. comíterii; pl. comíteri

comítere s. f., g.-d. art. comíterii; pl. comíteri

COMÍTERE s. facere, făptuire, săvârșire. (~ unei crime.)

COMÍTERE s.f. Acțiunea de a comite. [< comite].

comíte2 vt [At: ALECSANDRI, T. 769 / Pzi: comít / E: fr commettre, lat committo, -ere] 1 A săvârși o faptă rea. 2 (Fam; prt) A scrie lucrări mediocre. 3 (Jur; fri) A însărcina pe cineva cu ceva. 4 (Jur; fri) A încredința cuiva o afacere de comerț.

COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.

COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o faptă rea). – Din lat. committere.

COMÍTE2, comít, vb. III. Tranz. (De obicei cu privire la o faptă rea, o greșeală) A face, a săvîrși, a făptui. Comisese o sumă de orori. C. PETRESCU, C. V. 98. Voi, cei ce-n lume ați comis păcate, Lăsați-vă năravul la intrare. TOPÎRCEANU, B. 95. Inima ta de cetățean le lasă să comiți o asemenea scamatorie. în banii statului? ALECSANDRI, T. 769.

comíte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. comít; conj. prez. 3 sg. și pl. comítă; ger. comițând; part. comís

COMÍTE vb. a face, a făptui, a săvârși, (înv.) a plini. (A ~ o infracțiune.)

COMÍTE vb. III. tr. A face, a săvârși, a făptui. [P.i. comít. / cf. lat. committere, fr. commettre].

COMÍTE2 vb. tr. a face, a săvârși (ceva reprobabil). (< lat. committere)

comíte (-t, -ís), vb. – A săvîrși, a face, a înfăptui. Lat. committere, fr. commettre (sec. XIX), conjug. ca trimite.Der. comitent, s. m. (persoană care încredințează cuiva un mandat de împuternicire), din germ. Kommitent; comitet, s. n. (organ de conducere colectivă, comisie, delegație), din fr. comité, prin intermediul rus. komitet (Sanzewitsch 201); comitagiu, s. m. (partizan, agitator bulgar care acționa la ordinul unui comitet, făcînd incursiuni pe teritoriul altor state), din bg. komitadži, tc. komitaci (Ronzevalle 141).

A COMÍTE comít tranz. (greșeli, fapte reprobabile) A face să aibă loc; a transpune în fapt; a săvârși; a făptui. /<lat. committere

comite v. a face, a făptui (mai ales ceva rău): a comite o greșală, o crimă.

*comít, -ís, a -íte v. tr. (lat. com-mittere, a încredința, d. cum-, împreună și mittere, a trimete [!]; fr. commettre, a comite. V. trimet). Fac un răŭ: a comite o greșală, o crimă.

Intrare: comite (vb.)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) comite comitere comis comițând singular plural
comite comiteți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) comit (să) comit comiteam comisei comisesem
a II-a (tu) comiți (să) comiți comiteai comiseși comiseseși
a III-a (el, ea) comite (să) comi comitea comise comisese
plural I (noi) comitem (să) comitem comiteam comiserăm comiseserăm, comisesem*
a II-a (voi) comiteți (să) comiteți comiteați comiserăți comiseserăți, comiseseți*
a III-a (ei, ele) comit (să) comi comiteau comiseră comiseseră
Intrare: comitere
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comitere comiterea
plural comiteri comiterile
genitiv-dativ singular comiteri comiterii
plural comiteri comiterilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)