2 intrări

28 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMBINÁRE, combinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, combinație. 2. (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. – V. combina.

combinare sf [At: MAIORESCU, L. 112 / Pl: ~nări / E: combina] 1 Îmbinare. 2 Combinație. 3 (Chm) Fenomen chimic de unire a două sau a mai multor molecule, atomi sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. 4 (Mat; lpl) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente diferite între ele (sau elemente identice).

COMBINÁRE, combinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, împreunare; combinație. 2. (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. – V. combina.

COMBINÁRE, combinări, s. f. Acțiunea de a (se) combina. 1. Îmbinare, împreunare. 2. (Chim.) Unire a două corpuri simple dînd naștere unui corp compus cu proprietăți noi; combinație.

COMBINÁRE s.f. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare. ♦ (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot forma cu un număr de elemente date, astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. [< combina].

COMBINÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) combina. 2. (mat.; pl.) totalitatea grupurilor care se pot forma cu un număr de elemente date, astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. (

COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare.

combiná [At: GHEREA, ST. CR. II 299 / Pzi: ~bín, (înv) ~néz / E: fr combiner] 1 vt A îmbina lucruri. 2-3 vtr A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. 4 vt (Fam) A plănui. 5 vr (Fam) A avea o relație cu cineva.

combinațiune sf vz combinație

COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare.

COMBINÁ, combín, vb. I. Tranz. 1. A uni (lucruri diferite), a îmbina, a împreuna, a potrivi. Combin nuanțele de albastru. 2. A uni (corpuri simple) printr-o reacție chimică, dînd naștere unui corp compus. ◊ Refl. Sodiul se combină cu apa. 3. (Familiar) A potrivi în gînd, a plănui, a chibzui. Combina, dispunea și prevedea totul cu precizia unui geniu militar. BART, E. 326.

COMBINÁ vb. I. tr. A îmbina, a împreuna. ♦ tr., refl. A (se) uni printr-o reacție chimică, dând naștere unui corp compus. [P.i. combín. / < fr. combiner, cf. it., lat. combinare].

COMBINÁ vb. I. tr. a îmbina, a împreuna. ◊ (fam.) a plănui în gând; a urzi. II. tr., refl. a (se) uni printr-o reacție chimică, dând naștere unui corp compus. (

A COMBINÁ combín tranz. 1) (lucruri, elemente eterogene) A uni într-o anumită ordine. 2) (planuri, intenții, idei etc.) A reprezenta în minte; a urzi; a plăsmui; a plămădi. 3) A face să se combine. /<fr. combiner, lat. combinare

A SE COMBINÁ se combínă intranz. (despre atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) A se uni printr-o reacție chimică, formând un compus. /<fr. se combiner, lat. combinare

combinà v. 1. a împreuna mai multe lucruri într’o ordine oarecare; 2. a calcula, a prepara: a combina un atac; 3. a se împreuna, vorbind de două sau mai multe corpuri chimice.

*combín, a v. tr. (lat. combíno, -áre, d. con, la un loc, și bini, cîte doĭ. V. îmbin, binar, binoclu). Chim. Amestec: a combina oxigen cu idrogen (V. aliaj). Fig. Unesc, împreun: îmĭ combin puterile. Chibzuĭesc, imaginez (împreun ideile): a combina un plan.

*combinațiúne f. (lat. combinátio, -ónis). Chim. Amestec. Lucru amestecat: sarea de bucătărie e o combinațiune de clor cu sodiŭ. Fig. Unire, împreunare: combinațiune de puterĭ. Chibzuire, imaginațiune (împreunare de ideĭ): profunde combinațiunĭ strategice.-áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

combináre s. f., g.-d. art. combinắrii; pl. combinắri

combináre s. f., g.-d. art. combinării; pl. combinări

combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă

combiná vb., ind. prez. 1 sg. combín, 3 sg. și pl. combínă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMBINÁRE s. 1. v. îmbinare. 2. v. asortare. 3. v. amestecare.

COMBINARE s. 1. combinație, îmbinare, împreunare, îngemănare, unire. (O ~ de elemente.) 2. armonizare, asortare, potrivire. (~ a culorilor.) 3. amestecare. (~ a mai multor substanțe.)

COMBINÁ vb. 1. v. îmbina. 2. v. asorta. 3. v. amesteca.

COMBINA vb. 1. a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) uni. (Cum ~ aceste elemente?) 2. a (se) armoniza, a (se) asorta, a merge, a (se) potrivi, (pop. și fam.) a (se) lovi. (Albastrul se ~ bine cu albul.) 3. a amesteca. (~ mai multe substanțe.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

combiná (combín, combinát), vb. – A îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite. Fr. combiner.Der. combinabil, adj.; combinați(un)e, s. f. (îmbinare, reunire; întîlnire de dragoste); combinezon, s. n., din fr. combinaison; combinagiu, s. m. (Arg., crai, muieratic).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

combina, combin v. r. 1. a avea o relație intimă de durată (cu cineva). 2. a trăi în concubinaj (cu cineva)

Intrare: combinare
combinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • combinare
  • combinarea
plural
  • combinări
  • combinările
genitiv-dativ singular
  • combinări
  • combinării
plural
  • combinări
  • combinărilor
vocativ singular
plural
Intrare: combina
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • combina
  • combinare
  • combinat
  • combinatu‑
  • combinând
  • combinându‑
singular plural
  • combi
  • combinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • combin
(să)
  • combin
  • combinam
  • combinai
  • combinasem
a II-a (tu)
  • combini
(să)
  • combini
  • combinai
  • combinași
  • combinaseși
a III-a (el, ea)
  • combi
(să)
  • combine
  • combina
  • combină
  • combinase
plural I (noi)
  • combinăm
(să)
  • combinăm
  • combinam
  • combinarăm
  • combinaserăm
  • combinasem
a II-a (voi)
  • combinați
(să)
  • combinați
  • combinați
  • combinarăți
  • combinaserăți
  • combinaseți
a III-a (ei, ele)
  • combi
(să)
  • combine
  • combinau
  • combina
  • combinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

combinare

  • 1. Acțiunea de a (se) combina.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: combinație îmbinare împreunare
  • 2. matematică (la) plural Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • vezi combina
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

combina

etimologie: