comarnic sn [At: COD.VOR. 15/14 / V: ~mornic² sm, ~ă sf / Pl: ~ice / E: bg комарник cf srb komarnjak, vsl komarnica cf cămară, cameră, comoară, chimir] (Reg) 1 Colibă mică în care locuiesc ciobanii la stână. 2 Umbrar pentru ciobani. 3 Parte a stânii unde se fierbe zerul. 4 Parte a stânii deschisă în față care comunică cu strunga prin ușile pe care intră oile la muls. 5 Streașină care apără strunga de ploaie. 6 Parte a stânii unde se mulg oile. 7 Cerdac. 8 Cămara stânii. 9 Adăpost la stână care servește la păstrarea și la uscarea cașului. 10 Poliță pe care se pune cașul la uscat. 11 Coș la sobă. 12 (Îf ~ă) Șură mare.

COMARNIC, comarnice, s. n. 1. Colibă mică în care locuiesc ciobanii la stînă; umbrar pentru ciobani. În staul erau cîteva mii de oi, iar în comarnic vreo 12 păcurari. RETEGANUL, P. IV 15. 2. Adăpost la stînă care servește la păstrarea și uscarea cașului; celar. I-au luat baciului tot cașul din comarnic și dumilor voastre nu v-am putut aduce nimic. SADOVEANU, N. P. 167. 3. Poliță, scîndură sau leasă de nuiele pe care se pune cașul la uscat. Așeza pe comarnic, ca să se svînteze, un caș rotund și mare. HOGAȘ, M. N. 190. Cu baciu-n preajma stînii Mai cerca-ne-om în puteri, Spre-a vădi care-i mai harnic De pus cașii pe comarnic? COȘBUC, P. II 171.

COMARNIC ~ce n. 1) Construcție primitivă în care locuiesc ciobanii la stână. 2) Poliță la stână pe care se pune cașul la uscat. /<bulg. komarnik

comarnic n. 1. Mold. leasă de nuiele pe care se pune spre svântare cașul luat din străcurătoare; 2. streașină ce apără strunga de ploaie; 3. coș de sobă țărănească ce se termină în pod (numit și ursoaică); 4. Tr. cămară unde se ține cașul. [Vechiu rom. comarnic, ceardac, foișor, tras din slav. KOMARA, cămară].

Comarnic (Muntele), n. 1. ramură a Carpaților, în jud. Argeș, separă basi nul Oltului de al Vedei; 2. sat la N. de Ploești: 6700 loc. Brânzeturi și cariere de argilă foarte bună pentru ciment.

comárnic n., pl. e (bg. komarnik, colibă păstorească, d. komara, kamara, cămară, cameră). Vechĭ. Foișor, catu superior. Azĭ. Acoperiș orĭ umbrar supt care se mulg oile la stînă și supt care pot fi și polițe de leasă de zvîntat cașu saŭ poate fi un loc deosebit cu aceste polițe (V. pălimar 3). Ursoaĭcă, horn gros la sobele țărăneștĭ.

comarnică sf vz comarnic

comornic² sm vz comarnic

cumarnic sn vz comarnic

comarnic s. n., pl. comarnice

comarnic s. n., pl. comarnice

comarnic s. n., pl. comarnice

COMARNIC s. v. leasă.

COMARNIC s. (reg.) celar, pătul. (~ unde se păstrează cașul, la stână.)

comarnic s. v. LEASĂ.

COMARNIC s. (reg.) celar, pătul. (~ unde se păstrează cașul, la stînă.)

comarnic (comarnice), s. n. – 1. Parte a stînii unde se mulg oile. – 2. Șopron lîngă stînă unde se păstrează brînza. – 3. Poliță, scîndură sau tipar unde se lasă brînza la uscat. – Var. (Trans.) comornic. Bg. komarnik „cabană” (Weigand, Jb. XVI, 223; DAR); cuvînt care provine din lat. camera, și despre care Giuglea, Dacor., III, 332, presupune că a fost împrumutat din rom. și dat înapoi acestuia, cu modificările fonetice proprii bg. Rut. komarnyk provine din rom. (Candrea, Elemente, 402). Var. provine din sb. komornik (Candrea).

comarnic, comarnice, s.n. – Construcție ridicată în apropierea colibei păcurarilor, alcătuită din patru stâlpi și mai multe polițe, prevăzută cu acoperiș, „pentru păstrarea cașului” (Dăncuș, 1986: 49): „Poate si mândru harnic: / Tătă vara-n comarnic / Șohan nu lucră nimic” (Papahagi, 1925: 219). ♦ (top.) Comarnic, deal în Fântânele (Lăpuș); deal în Oncești, Rozavlea, Valea Stejarului (Maramureșul istoric); Comarnicele, munte (1.110 m) în apropiere de Baia Mare. ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din bg. komarnik „cabană, colibă păstorească” (Scriban, DEX, MDA); din sl. komara „cămară” (Șăineanu). Cuv. rom. > ucr. komarnyk (Candrea, cf. DER).

comarnic, -e, s.n. – Construcție ridicată în apropierea colibei păcurarilor, alcătuită din patru stâlpi și mai multe polițe, prevăzută cu acoperiș, „pentru păstrarea cașului” (Dăncuș 1986: 49): „Poate si mândru harnic: / Tătă vara-n comarnic / Șohan nu lucră nimic” (Papahagi 1925: 219). – Din bg. komarnik „cabană” (< lat. camera); Ucr. komarnyk provine din rom. (Candrea).

COMARNIC 1. Oraș în jud. Prahova, pe stg. Prahovei, la limita dintre munte și Subcarpați; 14.247 loc. (1991). Expl. de pietriș, gresii, marne și nisip. Fabrică de ciment, var și produse refractare; cherestea. Cusături naționale; covoare. Menționat documentar în 1538. În 1854 este înființată o stație de poștă. Lîngă C. s-au desfășurat lupte grele în oct. 1916. Schitul Lespezi (sec. 17) păstrînd biserica cu picturi de Pîrvu Mutu (în satul Posada). Declarat oraș în 1968. 2. Peșteră în SV României, pe stg. văii omonime, în S M-ților Doman, la 440 m alt. Lungime: 4.040 m. Alcătuită dintr-un etaj superior și altul inferior, cu o vastă succesiune de galerii mari care fac legătura între numeroase săli. Faună bogată (păianjeni, insecte etc.). Rezervație speologică (1946).

COMARNIC, M. (Sur XV) și s. < subst.