4 intrări

43 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMANDAT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.

COMANDAT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.

comandat, ~ă a [At: GORJAN, H. IV, 111 / Pl: ~ați, ~e / E: comanda] 1 Poruncit. 2 Aflat sub comanda cuiva. 3 Care este obiectul unei comenzi. 4 (D. mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă. 5 (D. camerele unei locuințe) Care comunică între ele. 6 (D. apartamente) Cu camere care comunică între ele.

comandat, -ă adj. (despre camerele unei locuințe) care comunică între ele; (despre apartamente) cu astfel de camere. (< comanda)

comandat, -ă adj. în sint. camere comandate (arh.) Camere care comunică între ele, sistem vagon ◊ „Schimb apartament două camere, comandate. R.l. 15 II 78 p. 4. ◊ „Apartament, trei camere, comandate, Mihai Bravu, pentru apartament două camere decomandate, etaj inferior.” R.l. 2 VII 79 p. 4 (din. fr. commander, cf. pièces commandées; comunicat de M. Avram)

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander.

COMÂNDA, comând, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).

COMÂNDA, comând, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).

comanda vt [At: (a. 1774) URICARIUL I, 173 / V: (Mol; Înv) ~men~ / Pzi: comand, (Trs; îvr) ~ez / E: fr commander, it commandare, ger kommandieren] 1 A ordona Si: (înv) comandarisi (1). 2 (Mil) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc. Si: (înv) comandarisi (2). 3 (Mil) A avea comanda asupra unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei Si: (înv) comandarisi (3). 4 A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar Si: (înv) comandarisi (4). 5 A cere de mâncare sau de băut într-un local Si: (înv) comandarisi (5).

comânda2 vt [At: ȘINCAI, HR. III, 230/1 / V: comănda2 / Pzi: ~dez, (pop) comând / E: lat commendare, mg komendálni] 1 (Reg) A porunci. 2 (Trs) A recomanda.

comânda1 vt [At: CORESI, PS. 299 / V: ~mănda1, cumănda, cum~ / Pzi: comând / E: lp *commando, -are] 1 (Înv) A aduce jertfe. 2 (Mol; Mun; Trs; înv) A face comândul. 3 A îngriji de cele necesare pentru comând.

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. – Din fr. commander.

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da ordin sau semnal pentru executarea unei mișcări, a unei dispoziții etc; a avea comanda unei unități. Unde e acuma puternica mărire Din vremea cînd a țării eroică oștire în lupte uriașe Buzeștii comanda? ALEXANDRESCU, P. 145. ◊ Refl. impers. Se comandă drepți. SAHIA, N. 120. ◊ Intranz. Iar ai început să comanzi? El își făcuse datoria, luptase fără nici o slăbiciune, comandase fără nici o șovăială. C. PETRESCU, î. I 194. Ia drepți cînd îți comand. SAHIA, N. 53. ♦ A porunci, a ordona. S-a dus într-un serviciu comandat. SAHIA, U.R.S.S. 100. 2. A face sau a da o comandă, a dispune ca cineva să efectueze o lucrare, să facă un serviciu, să confecționeze ceva. Culmea moftangiului savant: a-și comanda statuia încă din viață și a prezida la inaugurarea ei și la apoteozarea sa. CARAGIALE, O. II 35. La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare, Portretul meu îl Comandai. ALEXANDRESCU, P. 170. ♦ A cere o consumație într-un local. Arată energie doar cînd comandă o sticlă de vin. C. PETRESCU, Î. II 188.

COMANDA vb. I. tr. 1. A ordona, a porunci (executarea unei dispoziții, a unei mișcări etc.); a deține conducerea, comanda unei unități. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare) la un meșteșugar etc. ♦ A solicita, a cere de mîncare, de băut într-un local de consum. [P.i. comand. / < fr. commander, it. comandare, cf. lat. cum – cu, mandare – a ordona].

COMANDA vb. tr. 1. a deține comanda unei armate, unități etc. 2. a porunci, a ordona. 3. a face o comandă (4). 4. a dirija un mecanism, o mașină etc. 5. a solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum.

A COMANDA comand tranz. 1) (armate, trupe, detașamente etc.) A conduce, exercitându-și autoritatea printr-o comandă. 2) (acțiuni) A anunța printr-o comandă sau printr-un semnal. 3) (urmat de o propoziție complementară) A cere în mod autoritar și oficial; a porunci; a ordona; a dispune. 4) (îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte, lucruri) A cere să producă la comandă; a porunci. 5) (mâncare, băuturi) A solicita, făcând comandă într-un local de consum. /<fr. commander

A COMÂNDA ~ez tranz. pop. A da în calitate de comând. /<lat. commandare

COMÎND s.n. (Mold., Ban., Criș.) Pomană. A: O babă săracă ce torcea în furcă să-și agonisească hrana și comîndul său. CANTA. C: Să face a treia zi cumînd si alămojnă după cel mort. MOL. 1695. 46r. Kumĕnd. Exsequiae. AC, 348; cf. MOL. 16761. 149r: MOL. 1695, 80v. Etimologie: comînda. Vezi și comînda, comîndare. Cf. alămojnă, comîndare (2), paos (2).

COMÎNDA vb. (Trans. SV) A aduce jertfă. Cu voie cumînd ție. PS. SEC. XVIII, 37r. Vezi și comînd, comîndare. Cf. pominoci.

comandà v. 1. a da un ordin; 2. a avea comanda, autoritatea: a comanda o armată; 4. a face o comandă: a comanda un mobilier.

comândà v. a da un comând. [Lat. COMMENDARE, lit. a recomanda (memoria printr’un ospăț mortuar)].

*cománd, -á v. tr. (fr. commander, d. lat. commendare, pop. commandare. V. comînd, mandat). Daŭ ordin, poruncesc. Am putere, conduc: a comanda o armată. Dómin, predómin, ameninț: fortu comandă orașu. Com. Fac o comandă, poruncesc marfă: comand un pahar de ceaĭ.

2) comînd, a v. tr. (lat. commendare, pop. și *commandare, a recomanda [adică „luĭ Dumnezeŭ sufletu mortuluĭ”]. V. comand). Vechĭ. Jertfesc, sacrific. Azĭ. Rar. Fac pomenire și daŭ ospăț în numele unuĭ mort: a comînda un mort. – Și cu-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

comandat adj. m., pl. comandați; f. sg. comandată, pl. comandate

comanda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. comand, 2 sg. comanzi, 3 comandă; conj. prez. 1 sg. să comand, 3 să comande

comânda (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. comând, 2 sg. comânzi, 3 comândă; conj. prez. 1 sg. să comând, 3 să comânde

comanda (a ~) vb., ind. prez. 3 comandă

comânda (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comândă

comanda vb., ind. prez. 1 sg. comand, 3 sg. și pl. comandă

comânda vb., ind. prez. 1 sg. comând, 3 sg. și pl. comândă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COMANDA vb. 1. v. ordona. 2. v. conduce. 3. (TEHN.) a controla, a regla. (A ~ un sistem tehnic.)

COMÂNDA vb. v. jertfi, sacrifica.

COMANDA vb. 1. a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a ordona, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orîndui, a rîndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. a conduce, (înv.) a povățui. (~ armata.) 3. (TEHN.) a controla, a regla.

COMÎNDA vb. (BIS.) a pomeni. (~ morții.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

comanda (comand, comandat), vb. – A ordona, a da un ordin. – Var. (Trans.) comînda, (înv.), comenda, comend(ăl)ui, comandarisi. Fr. commander.Der. comandă, s. f. (acțiunea de a comanda, poruncă, ordin; însărcinare; Banat, primărie; Bucov., prostituată), din germ. Kommando, înainte de pol. komenda (sec. XVIII); comenduială, s. f. (ordin), sec. XVIII; comenduire, s. f. (comandă); comandant (var. înv. comendant), s. m. (șef militar), din fr. commandant, și înainte din pol., rus. komendant, sec. XVII; comîndaș (var. comanduitor), s. m. (comandant, șef), sec. XVIII; comandor, s. m. (grad de ofițer în aviație și marină corespunzător gradului de colonel din armata terestră); comandament, s. n. (comandă, poruncă; ordin de executare), din fr. commandement; comandatură, s. f. (post de comandă, în organizarea germană de ocupație), din germ. Kommandatur; comandorie, s. f., din fr. commanderie; comandir, s. m. (înv., comandant), din rus. komandir. Cf. dubletul comînda.

comînda (-d, -at), vb.1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. și Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe și pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispoziții cu privire la propria înmormîntare și la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Pușcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Pușcariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda și pentru sensul special, sp. manda.Der. comîndare, s. f. (înv., sacrificiu; pomană; slujbă de înmormîntare); comînd, s. n. (înv., sacrificiu; pomană; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pildă straie, monede, pe care țăranii bătrîni obișnuiesc să le păstreze pentru propria lor înmormîntare; masă care se face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

comânda2, comând, vb. tranz. – (reg.; mil.) A da ordin, a porunci; a comanda. – Lat. commendare, magh. komendálni (MDA).

comânda1, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi, 1925: 169). – Lat. commendare, *commandare „a recomanda (...lui Dumnezeu, sufletul mortului)” (Hasdeu, Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Scriban, MDA).

comânda, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi 1925: 169). – Lat. commendare, commandare (Hasdeu, Pușcariu, Candrea-Densusianu, DA cf. DER).

Intrare: comandat
comandat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comandat
  • comandatul
  • comandatu‑
  • comanda
  • comandata
plural
  • comandați
  • comandații
  • comandate
  • comandatele
genitiv-dativ singular
  • comandat
  • comandatului
  • comandate
  • comandatei
plural
  • comandați
  • comandaților
  • comandate
  • comandatelor
vocativ singular
plural
Intrare: comanda
verb (VT4)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • comanda
  • comandare
  • comandat
  • comandatu‑
  • comandând
  • comandându‑
singular plural
  • comandă
  • comandați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • comand
(să)
  • comand
  • comandam
  • comandai
  • comandasem
a II-a (tu)
  • comanzi
(să)
  • comanzi
  • comandai
  • comandași
  • comandaseși
a III-a (el, ea)
  • comandă
(să)
  • comande
  • comanda
  • comandă
  • comandase
plural I (noi)
  • comandăm
(să)
  • comandăm
  • comandam
  • comandarăm
  • comandaserăm
  • comandasem
a II-a (voi)
  • comandați
(să)
  • comandați
  • comandați
  • comandarăți
  • comandaserăți
  • comandaseți
a III-a (ei, ele)
  • comandă
(să)
  • comande
  • comandau
  • comanda
  • comandaseră
comenda
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cumânda
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: comânda
verb (VT4)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • comânda
  • comândare
  • comândat
  • comândatu‑
  • comândând
  • comândându‑
singular plural
  • comândă
  • comândați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • comând
(să)
  • comând
  • comândam
  • comândai
  • comândasem
a II-a (tu)
  • comânzi
(să)
  • comânzi
  • comândai
  • comândași
  • comândaseși
a III-a (el, ea)
  • comândă
(să)
  • comânde
  • comânda
  • comândă
  • comândase
plural I (noi)
  • comândăm
(să)
  • comândăm
  • comândam
  • comândarăm
  • comândaserăm
  • comândasem
a II-a (voi)
  • comândați
(să)
  • comândați
  • comândați
  • comândarăți
  • comândaserăți
  • comândaseți
a III-a (ei, ele)
  • comândă
(să)
  • comânde
  • comândau
  • comânda
  • comândaseră
comănda
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: comândat
comândat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comândat
  • comândatul
  • comândatu‑
  • comânda
  • comândata
plural
  • comândați
  • comândații
  • comândate
  • comândatele
genitiv-dativ singular
  • comândat
  • comândatului
  • comândate
  • comândatei
plural
  • comândați
  • comândaților
  • comândate
  • comândatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

comandat, comandaadjectiv

  • 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă. DEX '09 DEX '98
  • 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. DEX '09 DEX '98 MDN '00
etimologie:
  • vezi comanda DEX '98 DEX '09

comanda, comandverb

  • 1. (termen) militar A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote El își făcuse datoria, luptase fără nici o slăbiciune, comandase fără nici o șovăială. C. PETRESCU, î. I 194. DLRLC
    • format_quote Ia drepți cînd îți comand. SAHIA, N. 53. DLRLC
    • format_quote Unde e acuma puternica mărire Din vremea cînd a țării eroică oștire În lupte uriașe Buzeștii comanda? ALEXANDRESCU, P. 145. DLRLC
    • format_quote reflexiv impersonal Se comandă drepți. SAHIA, N. 120. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Iar ai început să comanzi? DLRLC
    • 1.1. Ordona, porunci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote S-a dus într-un serviciu comandat. SAHIA, U.R.S.S. 100. DLRLC
  • 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Culmea moftangiului savant: a-și comanda statuia încă din viață și a prezida la inaugurarea ei și la apoteozarea sa. CARAGIALE, O. II 35. DLRLC
    • format_quote La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare, Portretul meu îl comandai. ALEXANDRESCU, P. 170. DLRLC
  • 3. A dirija un mecanism, o mașină etc. MDN '00
  • 4. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Arată energie doar cînd comandă o sticlă de vin. C. PETRESCU, Î. II 188. DLRLC
etimologie:

comânda, comândverb

  • 1. învechit A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. DEX '09 DEX '98
    sinonime: pomeni
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.