COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander.

comanda vt [At: (a. 1774) URICARIUL I, 173 / V: (Mol; Înv) ~men~ / Pzi: comand, (Trs; îvr) ~ez / E: fr commander, it commandare, ger kommandieren] 1 A ordona Si: (înv) comandarisi (1). 2 (Mil) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc. Si: (înv) comandarisi (2). 3 (Mil) A avea comanda asupra unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei Si: (înv) comandarisi (3). 4 A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar Si: (înv) comandarisi (4). 5 A cere de mâncare sau de băut într-un local Si: (înv) comandarisi (5).

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. – Din fr. commander.

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da ordin sau semnal pentru executarea unei mișcări, a unei dispoziții etc; a avea comanda unei unități. Unde e acuma puternica mărire Din vremea cînd a țării eroică oștire în lupte uriașe Buzeștii comanda? ALEXANDRESCU, P. 145. ◊ Refl. impers. Se comandă drepți. SAHIA, N. 120. ◊ Intranz. Iar ai început să comanzi? El își făcuse datoria, luptase fără nici o slăbiciune, comandase fără nici o șovăială. C. PETRESCU, î. I 194. Ia drepți cînd îți comand. SAHIA, N. 53. ♦ A porunci, a ordona. S-a dus într-un serviciu comandat. SAHIA, U.R.S.S. 100. 2. A face sau a da o comandă, a dispune ca cineva să efectueze o lucrare, să facă un serviciu, să confecționeze ceva. Culmea moftangiului savant: a-și comanda statuia încă din viață și a prezida la inaugurarea ei și la apoteozarea sa. CARAGIALE, O. II 35. La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare, Portretul meu îl Comandai. ALEXANDRESCU, P. 170. ♦ A cere o consumație într-un local. Arată energie doar cînd comandă o sticlă de vin. C. PETRESCU, Î. II 188.

COMANDA vb. I. tr. 1. A ordona, a porunci (executarea unei dispoziții, a unei mișcări etc.); a deține conducerea, comanda unei unități. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare) la un meșteșugar etc. ♦ A solicita, a cere de mîncare, de băut într-un local de consum. [P.i. comand. / < fr. commander, it. comandare, cf. lat. cum – cu, mandare – a ordona].

COMANDA vb. tr. 1. a deține comanda unei armate, unități etc. 2. a porunci, a ordona. 3. a face o comandă (4). 4. a dirija un mecanism, o mașină etc. 5. a solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum.

A COMANDA comand tranz. 1) (armate, trupe, detașamente etc.) A conduce, exercitându-și autoritatea printr-o comandă. 2) (acțiuni) A anunța printr-o comandă sau printr-un semnal. 3) (urmat de o propoziție complementară) A cere în mod autoritar și oficial; a porunci; a ordona; a dispune. 4) (îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte, lucruri) A cere să producă la comandă; a porunci. 5) (mâncare, băuturi) A solicita, făcând comandă într-un local de consum. /<fr. commander

comandà v. 1. a da un ordin; 2. a avea comanda, autoritatea: a comanda o armată; 4. a face o comandă: a comanda un mobilier.

comandă¹ sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 70/1 / V: (înv) ~men~, ~mendie / Pl: ~menzi, (înv) ~de, ~mănzi / E: ger Kommando, fr commande, pn komenda] 1-2 Ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu. 3 (Îs) Metodă de ~ Impunere a unei decizii personale colaboratorilor, fără a-i consulta în prealabil pe aceștia. 4 Autoritate superioară exercitată de cineva, în special de un șef militar. 5 (Înv; îs) ~da supremă Statul Major. 6 (Reg) Post de pază la graniță. 7 (Înv; îe) A fi de ~ A fi de strajă la graniță. 8 Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. 9 (Îla) De ~ Executat după indicațiile date de client. 10 (Îlav) La ~ La cererea cuiva. 11 (Îal) La momentul potrivit. 12 (Îal) Intenționat. 13 (Îal) Fără tragere de inimă. 14 (Teh) Operație manuală, semiautomată (sau automată), prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic. 15 (Îs) Post de ~ Loc unde sunt concentrate organele și aparatele de acționare a unui sistem tehnic. 16 (Îas) Loc unde stă comandantul trapelor și de unde transmite comanda operațiilor. 17 (Îs) Punct sau tablou de ~ Loc de unde se execută comenzile și se controlează funcționarea unui sistem tehnic. 18 Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. 19 (Ban) Primărie. 20 (Buc; iuz) Grajduri pentru creșterea cailor de rasă. 21 (Reg) Șopron mare. 22 (Reg) Baracă de scânduri făcută de plugar la marginea terenului cultivat de el, în care își ține uneltele sau în care doarme. 23 (Top; reg) Loc pe culmile dealurilor și munților unde inginerii pun cruci ca puncte fixe. 24 (Buc; iuz) Femeie desfrânată. 25 (Reg) Morgă.

comandă² sf vz comând

comănda¹ v vz comânda¹ corectat(ă)

comănda² v vz comânda²

comând¹ sn [At: GRAIUL I, 142 / Pl: ~uri / E: comandă] (Rar; reg) Ordin.

comând² sn [At: CANTA, ap. LET. III, 182/28 / V: ~mandă, (rar) ~ă sf ~mandat, cum~ / Pl: ~uri/ E: comanda] 1 (Înv) Ofrandă. 2 Masă de pomenire a unui mort. 3 Praznic. 4 Mâncare care se servește la praznic. 5 (Mol) Bani, lucruri, haine, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. 6 (Reg, îf ~mandat) Afurisenie.

comânda¹ vt [At: CORESI, PS. 299 / V: ~mănda¹, cumănda, cum~ / Pzi: comând / E: lp *commando, -are] 1 (Înv) A aduce jertfe. 2 (Mol; Mun; Trs; înv) A face comândul. 3 A îngriji de cele necesare pentru comând.

comânda² vt [At: ȘINCAI, HR. III, 230/1 / V: comănda² / Pzi: ~dez, (pop) comând / E: lat commendare, mg komendálni] 1 (Reg) A porunci. 2 (Trs) A recomanda.

comândă sf vz comând²

comenda v vz comanda

comendă sf vz comandă¹

comendie sf vz comandă¹

cumând sn vz comând

cumânda v vz comanda

COMANDĂ, comenzi, s. f. 1. Acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă. Comanda răsună tare, în liniștea înserării. SANDU-ALDEA, U. P. 138. Urmă comanda scurtă. SAHIA, N. 37. ◊ (Poetic) Ca la comanda unei baghete, pete mari din verdele pădurii s-au desprins din arbori. BOGZA, C. O. 158. ◊ Metodă de comandă = metodă nejustă, folosită de unii responsabili care iau decizii personale și le impun fără a consulta pe membrii colectivului și fără a-i convinge de importanța sarcinilor pe care aceștia tribuie să le îndeplinească. Ton de comandă = ton poruncitor, netovărășesc (folosit de cei care înlocuiesc munca de lămurire prin porunci). ◊ Expr. La comandă = a) la porunca, la cererea altuia; b) (mai ales în legătură cu verbele «a plînge» sau «a rîde») la momentul dorit, în mod prefăcut, fără motiv justificat. Plînge la comandă. Rîde la comandă. 2. Conducere a unei unități militare terestre, navale sau aeriene. I s-a încredințat comanda. ◊ Post de comandă = locul unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. ◊ Expr. A lua comanda v. lua. A-i lua (cuiva) comanda v. lua. ♦ Postul unde stă ofițerul comandant al unui vapor. E înfricoșător să-l vezi noaptea sus, la comandă, cum privește... infinitul mării, atent la orice zgomot. DUNĂREANU, CH. 56. După ce vaporul se punea greoi în mișcare, el, de sus de la comandă, își arunca ochii spre mal. BART, 43. 3. Acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ◊ (Post de) comandă = loc unde sînt concentrate organele și aparatele de comandare a unui sistem tehnic. Bozan s-a urcat sus... la comanda podului rulant. SAHIA, N. 33. ♦ (Concretizat) Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. S-au blocat comenzile avionului. 4. Sarcină de a îndeplini o lucrare, de a livra o marfă, un produs etc. În două luni... s-au repetat cîteva comenzi de marfă. SAHIA, N. 109. ◊ Loc. adj. De comandă = (în opoziție cu gata) care este sau a fost executat după indicațiile date de client. Pîn-atunci pictorii noștri vor continua de a face portrete, sculptorii-busturi de comandă. VLAHUȚĂ, O. A. 334. ♦ Cerere a unei consumații într-un local. Căruțași și hamali... înnoind comanda cu fundul sticlei izbit în masă: Băiete! C. PETRESCU, Î. II 158.

COMÎND, cominduri, s. n. (Învechit) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mîncarea ce se servește la o astfel de masă. Hotărîrea ei e nestrămutată: tot ce are, pînă la sfîrșit va da la alții: numai banii de comînd și-i va opri. SADOVEANU, O. III 470. Ca mini întru-n pămînt și n-am nici de comînd. VLAHUȚĂ, O. A. 138. Orbi! Orbi! la masa morții voi vă mîncați comîndul! ALECSANDRI, P. III 206. ♦ (Neobișnuit) înmormîntare. Și popi, șirag, cădelnițînd Citeau ectenii de comînd. COȘBUC, IP. I 149. 2. (Mold.) Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau bătrînii pentru înmormîntare și pentru praznic. Casa s-a mai îngreuiat cu un mîncău și eu nu vreau să-mi pierd comîndul. CREANGĂ, P. 6. Măi băiete, dă-mi și mie un purcel de aiștea. – Aracan di mini! Da cum să-fi dau un purcel, că aiștea-s tot comîndul tatei. ȘEZ. II 153.

COMANDĂ s.f. 1. Ordin, poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale fără să-și consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unități militare. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ Echipamentul necesar efectuării ei. 4. Cerere de marfă, de efectuare a unei lucrări etc., făcută unui meseriaș, unui negustor etc. ◊ De comandă = executat după indicațiile clientului. 5. (Mar.) Construcția cea mai înaltă pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Parîmă de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando].

comandă s. f. 1. ordin, dispoziție, poruncă. ◊ ton de ~ = ton poruncitor. 2. conducere a unei unități militare. ◊ post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. ♦ ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mișcări. 3. acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuării ei. ◊ dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloți să acționeze comenzile. ♦ (inform.) instrucțiune, parte integrantă a informației transmise calculatorului de către utilizator. 4. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaș, unui antreprenor etc. ♦ marfa comandată. ◊ de ~ = executat după indicațiile clientului. 5. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărților, cabina comandantului etc. 6. parâmă subțire (saulă) cu care se înfășoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea. (< fr. commande)

comandă-program s. f. 1966 Sistem de comandă folosit în automatică v. electrotelefer //din comandă + program//

film-comandă s. n. Film comandat de o anumită instituție spre a fi folosit în scopuri publicitare sau didactice ◊ „La noi, «tehnofilmele» intră în vastul recipient al așa-numitelor «filme-comandă». Ministerele, instituțiile, marile unități industriale sau comerciale sau culturale au posibilitatea să «comande».” R.l. 14 XII 71 p. 2 //din film + comandă//

COMANDĂ ~enzi f. 1) Dispoziție, scrisă sau orală, emisă de o autoritate sau de o persoană oficială, spre a fi îndeplinită de cei vizați; ordin; poruncă. A da ~. ◊ Ton de ~ ton poruncitor. La ~ la cererea și după dorința unui superior. 2) Funcție de conducere militară. ◊ A lua ~anda a fi numit la conducerea unei acțiuni militare. 3) Cerere prin care se solicită livrarea unui produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. 4) Marfă comandată. 5) Operație prin care se manevrează un sistem tehnic. ~ programată. ~ manuală. 6) Element al unui mecanism care asigură funcționarea ansamblului. ◊ Semnal de ~ semnal transmis de dispozitivele automate pentru a determina desfășurarea unui proces tehnic. Panou (sau tablou) de ~ placă pe care sunt centralizate toate dispozitivele de comandă. [G.-D. comenzii] /<fr. commande

COMÂND ~uri n. pop. 1) v. COMÂNDARE. 2) Totalitate a celor adunate și păstrate de bătrâni pentru înmormântare. /v. a comânda

A COMÂNDA ~ez tranz. pop. A da în calitate de comând. /<lat. commandare

COMÎND s.n. (Mold., Ban., Criș.) Pomană. A: O babă săracă ce torcea în furcă să-și agonisească hrana și comîndul său. CANTA. C: Să face a treia zi cumînd si alămojnă după cel mort. MOL. 1695. 46^r. Kumĕnd. Exsequiae. AC, 348; cf. MOL. 1676¹. 149^r: MOL. 1695, 80^v. Etimologie: comînda. Vezi și comînda, comîndare. Cf. alămojnă, comîndare (2), paos (2).

COMÎNDA vb. (Trans. SV) A aduce jertfă. Cu voie cumînd ție. PS. SEC. XVIII, 37^r. Vezi și comînd, comîndare. Cf. pominoci.

comandă (pl. comande și comânzi) f. 1. cerere adresată unui fabricant, unui negustor; 2. fig. prefăcut: veselie de comandă; 3. ordin: în aer sbor nechezuri, comânzi răsunătoare AL.

comând n. masă ce se dă întru pomenirea și odihna sufletului celui răposat (îi se mai zice și pomană sau praznic): la masa morții voi să mâncați comândul AL. [Abstras din comândà].

comândà v. a da un comând. [Lat. COMMENDARE, lit. a recomanda (memoria printr’un ospăț mortuar)].

*cománd, -á v. tr. (fr. commander, d. lat. commendare, pop. commandare. V. comînd, mandat). Daŭ ordin, poruncesc. Am putere, conduc: a comanda o armată. Dómin, predómin, ameninț: fortu comandă orașu. Com. Fac o comandă, poruncesc marfă: comand un pahar de ceaĭ.

*comándă f., pl. e și comenzi (fr. commande, d. commander, a comanda. V. comendă). Poruncă, ordin, comandament: soldatu ascultă comanda. Cerere de marfă: vă vom trimete după comandă. De comandă, comandat (Iron.): plîns, rîs de comandă.

1) comînd n., pl. urĭ (d. a comînda. Ospăț (praznic) după înmormîntare, banĭ orĭ lucrurĭ pe care oameniĭ bătrînĭ și-ĭ adună ca să rămîĭe cu ce să fie înmormîntațĭ: a ajuns să-șĭ mănînce comîndu (adică „la mare sărăcie saŭ decadență”). – Vechĭ și cu-. V. disc, priveghĭ.

2) comînd, a -á v. tr. (lat. commendare, pop. și *commandare, a recomanda [adică „luĭ Dumnezeŭ sufletu mortuluĭ”]. V. comand). Vechĭ. Jertfesc, sacrific. Azĭ. Rar. Fac pomenire și daŭ ospăț în numele unuĭ mort: a comînda un mort. – Și cu-.

cumînd, V. comînd.

comanda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. comand, 2 sg. comanzi, 3 comandă; conj. prez. 1 sg. să comand, 3 să comande

comanda (a ~) vb., ind. prez. 3 comandă

comanda vb., ind. prez. 1 sg. comand, 3 sg. și pl. comandă

comandă s. f., g.-d. art. comenzii; pl. comenzi

comând (înv.) s. n., pl. comânduri

comânda (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. comând, 2 sg. comânzi, 3 comândă; conj. prez. 1 sg. să comând, 3 să comânde

comandă s. f., g.-d. art. comenzii; pl. comenzi

comând (înv.) s. n., pl. comânduri

comânda (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comândă

comandă s. f., g.-d. art. comenzii; pl. comenzi

comând s. n., pl. comânduri

comânda vb., ind. prez. 1 sg. comând, 3 sg. și pl. comândă

comandă, pl. comenzi

COMANDA vb. 1. v. ordona. 2. v. conduce. 3. (TEHN.) a controla, a regla. (A ~ un sistem tehnic.)

COMANDA vb. 1. a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a ordona, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orîndui, a rîndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. a conduce, (înv.) a povățui. (~ armata.) 3. (TEHN.) a controla, a regla.

COMANDĂ s. 1. v. ordin. 2. conducere, șefie, (înv.) povață, povățuire. (Unitatea se află sub ~ lui...) 3. (TEHN.) control, reglaj. (~ într-un sistem tehnic.)

COMÂND s. v. pomană, praznic.

COMÂNDA vb. v. pomeni.

COMÂNDA vb. v. jertfi, sacrifica.

COMANDĂ s. 1. ordin, poruncă. (Ascultă ~ la mine!) 2. conducere, șefie, (înv.) povață, povățuire. (Unitatea se află sub ~ lui...) 3. (TEHN.) control, reglaj. (~ într-un sistem tehnic.)

comînd s. v. POMANĂ. PRAZNIC.

COMÎNDA vb. (BIS.) a pomeni. (~ morții.)

comînda vb. v. JERTFI. SACRIFICA.

comanda (comand, comandat), vb. – A ordona, a da un ordin. – Var. (Trans.) comînda, (înv.), comenda, comend(ăl)ui, comandarisi. Fr. commander. – Der. comandă, s. f. (acțiunea de a comanda, poruncă, ordin; însărcinare; Banat, primărie; Bucov., prostituată), din germ. Kommando, înainte de pol. komenda (sec. XVIII); comenduială, s. f. (ordin), sec. XVIII; comenduire, s. f. (comandă); comandant (var. înv. comendant), s. m. (șef militar), din fr. commandant, și înainte din pol., rus. komendant, sec. XVII; comîndaș (var. comanduitor), s. m. (comandant, șef), sec. XVIII; comandor, s. m. (grad de ofițer în aviație și marină corespunzător gradului de colonel din armata terestră); comandament, s. n. (comandă, poruncă; ordin de executare), din fr. commandement; comandatură, s. f. (post de comandă, în organizarea germană de ocupație), din germ. Kommandatur; comandorie, s. f., din fr. commanderie; comandir, s. m. (înv., comandant), din rus. komandir. Cf. dubletul comînda.

comînda (-d, -at), vb. – 1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. și Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe și pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispoziții cu privire la propria înmormîntare și la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Pușcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Pușcariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda și pentru sensul special, sp. manda. – Der. comîndare, s. f. (înv., sacrificiu; pomană; slujbă de înmormîntare); comînd, s. n. (înv., sacrificiu; pomană; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pildă straie, monede, pe care țăranii bătrîni obișnuiesc să le păstreze pentru propria lor înmormîntare; masă care se face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).

COMANDA MOTORULUI fiecare dintre mecanismele acționate de pilot care acționează asupra: turației motoarelor, admisiei, a prizelor de aer etc.

COMANDĂ ansamblu sau dispozitiv tehnic care acționează asupra unei aeronave. Există: comandă de zbor, fiecare dintre mecanismele acționate de pilot prin care se transmit diferitelor suprafețe de comandă (eleroane, ampenaje) pozițiile necesare cu ajutorul manșei, a palonierelor, a voleților etc. (v.); comandă automată, dispozitiv de diferite lungimi utilizat pentru deschiderea parașutelor imediat după părăsirea aeronavei, fiind alcătuită din: carabină metalică (se atașează cablului central al avionului), o funie textilă și un cablu metalic prevăzut cu ace de siguranță metalice; comandă falsă, dispozitiv pentru simularea deschiderii manuale utilizat pe timpul executării lansărilor automate cu parașuta în vederea pregătirii parașutistului la lansările cu cădere liberă. Comanda falsă este asemănătoare comenzii manuale (v.), cu deosebirea că acele de siguranță sunt înlocuite de un ochet; comanda manuală, dispozitiv pentru deschiderea comandată a parașutei de către parașutist în timpul căderii libere. Comanda manuală este alcătuită dintr-un mâner metalic sau din mase plastice și cablu de oțel prevăzut cu ace de siguranță metalice. La ultimele generații de parașute comanda manuală este formată dintr-o bilă și un cablu din mase plastice sau este înlocuită cu parașuta extractoare (v.) în sistem top etc.

comând, comânduri, s.n. – (înv.) Masa ce se dă pentru pomenirea unui mort (Bârlea, 1925); praznic. – Der. regr. din comânda (DEX, MDA).

comânda¹, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi, 1925: 169). – Lat. commendare, *commandare „a recomanda (...lui Dumnezeu, sufletul mortului)” (Hasdeu, Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Scriban, MDA).

comânda², comând, vb. tranz. – (reg.; mil.) A da ordin, a porunci; a comanda. – Lat. commendare, magh. komendálni (MDA).

comând, -uri, s.n. – (înv.) Masa ce se dă pentru pomenirea unui mort (Bârlea, 1925); praznic. – Der. regr. din comânda.

comânda, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi 1925: 169). – Lat. commendare, commandare (Hasdeu, Pușcariu, Candrea-Densusianu, DA cf. DER).

făcut de comandă expr. (deț.) 1. (d. oameni) ascultător, obedient, adus la starea de obediență. 2. (d. obiecte) mai rău decât înainte de a fi fost reparat.

la loc comanda! epxr. folosită pentru revenirea asupra unei dispoziții

pân’ la loc comanda expr. până la capăt; până la epuizare