2 intrări

3 definiții

comânjí vtr [At: DA ms / V: ~ngí / Pzi: ~ésc / E: ns cf tămânji, tămânda] (Reg) 1-2 A (se) murdări. 3-4 A (se) unge. 5-6 A (se) tăvăli.

comînjí (-jésc, -ít), vb. – A murdări, a mînji, a spurca. – Var. (Mold.) tămînji. Origine expresivă, plecînd de la mînji. Pentru valoarea expresivă a compunerii pe baza lui co-, cf. cofleși, față de fleașcă, copleși, față de pleoști, și probabil de cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI, 304, din lat. commingĕre „a murdări cu urină”, opinie acceptată de Pușcariu, Dacor., IV, 1350 și REW 2085 și reprodusă cu rezerve în DAR. Cuvîntul este rar, în Trans.Der. comînjeală, s. f. (murdărie).

comânjí, comânjésc, vb. IV (reg.) a (se) murdări; a (se) unge; a (se) tăvăli.

Intrare: comânji
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) comânji comânjire comânjit comânjind singular plural
comânjește comânjiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) comânjesc (să) comânjesc comânjeam comânjii comânjisem
a II-a (tu) comânjești (să) comânjești comânjeai comânjiși comânjiseși
a III-a (el, ea) comânjește (să) comânjească comânjea comânji comânjise
plural I (noi) comânjim (să) comânjim comânjeam comânjirăm comânjiserăm, comânjisem*
a II-a (voi) comânjiți (să) comânjiți comânjeați comânjirăți comânjiserăți, comânjiseți*
a III-a (ei, ele) comânjesc (să) comânjească comânjeau comânji comânjiseră
Intrare: comânjit
comânjit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comânjit comânjitul comânji comânjita
plural comânjiți comânjiții comânjite comânjitele
genitiv-dativ singular comânjit comânjitului comânjite comânjitei
plural comânjiți comânjiților comânjite comânjitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)