2 intrări

18 definiții

comănda1 v vz comanda1

comândá1 vt [At: CORESI, PS. 299 / V: ~măndá1, cumăndá, cum~ / Pzi: comấnd / E: lp *commando, -are] 1 (Înv) A aduce jertfe. 2 (Mol; Mun; Trs; înv) A face comândul. 3 A îngriji de cele necesare pentru comând.

comândá2 vt [At: ȘINCAI, HR. III, 230/1 / V: comăndá2 / Pzi: ~déz, (pop) comấnd / E: lat commendare, mg komendálni] 1 (Reg) A porunci. 2 (Trs) A recomanda.

COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).

COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).

comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă

comândá vb., ind. prez. 1 sg. comând, 3 sg. și pl. comândă

COMÂNDÁ vb. v. jertfi, sacrifica.

comîndá (-d, -át), vb.1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. și Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe și pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispoziții cu privire la propria înmormîntare și la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Pușcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Pușcariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda și pentru sensul special, sp. manda.Der. comîndare, s. f. (înv., sacrificiu; pomană; slujbă de înmormîntare); comînd, s. n. (înv., sacrificiu; pomană; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pildă straie, monede, pe care țăranii bătrîni obișnuiesc să le păstreze pentru propria lor înmormîntare; masă care se face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).

A COMÂNDÁ ~éz tranz. pop. A da în calitate de comând. /<lat. commandare

comândà v. a da un comând. [Lat. COMMENDARE, lit. a recomanda (memoria printr’un ospăț mortuar)].

2) comî́nd, a v. tr. (lat. commendare, pop. și *commandare, a recomanda [adică „luĭ Dumnezeŭ sufletu mortuluĭ”]. V. comand). Vechĭ. Jertfesc, sacrific. Azĭ. Rar. Fac pomenire și daŭ ospăț în numele unuĭ mort: a comînda un mort. – Și cu-.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

COMÎNDÁ vb. (BIS.) a pomeni. (~ morții.)

comîndá vb. v. JERTFI. SACRIFICA.

comândá1, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi, 1925: 169). – Lat. commendare, *commandare „a recomanda (...lui Dumnezeu, sufletul mortului)” (Hasdeu, Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Scriban, MDA).

comândá2, comând, vb. tranz. – (reg.; mil.) A da ordin, a porunci; a comanda. – Lat. commendare, magh. komendálni (MDA).

comândá, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi 1925: 169). – Lat. commendare, commandare (Hasdeu, Pușcariu, Candrea-Densusianu, DA cf. DER).

Intrare: comânda
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) comânda comândare comândat comândând singular plural
comândă comândați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) comând (să) comând comândam comândai comândasem
a II-a (tu) comânzi (să) comânzi comândai comândași comândaseși
a III-a (el, ea) comândă (să) comânde comânda comândă comândase
plural I (noi) comândăm (să) comândăm comândam comândarăm comândaserăm, comândasem*
a II-a (voi) comândați (să) comândați comândați comândarăți comândaserăți, comândaseți*
a III-a (ei, ele) comândă (să) comânde comândau comânda comândaseră
Intrare: comândat
comândat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comândat comândatul comânda comândata
plural comândați comândații comândate comândatele
genitiv-dativ singular comândat comândatului comândate comândatei
plural comândați comândaților comândate comândatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)