2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

comănda1 v vz comânda1

comânda2 vt [At: ȘINCAI, HR. III, 230/1 / V: comănda2 / Pzi: ~dez, (pop) comând / E: lat commendare, mg komendálni] 1 (Reg) A porunci. 2 (Trs) A recomanda.

comânda1 vt [At: CORESI, PS. 299 / V: ~mănda1, cumănda, cum~ / Pzi: comând / E: lp *commando, -are] 1 (Înv) A aduce jertfe. 2 (Mol; Mun; Trs; înv) A face comândul. 3 A îngriji de cele necesare pentru comând.

COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).

COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).

A COMÂNDÁ ~éz tranz. pop. A da în calitate de comând. /<lat. commandare

comândà v. a da un comând. [Lat. COMMENDARE, lit. a recomanda (memoria printr’un ospăț mortuar)].

2) comî́nd, a v. tr. (lat. commendare, pop. și *commandare, a recomanda [adică „luĭ Dumnezeŭ sufletu mortuluĭ”]. V. comand). Vechĭ. Jertfesc, sacrific. Azĭ. Rar. Fac pomenire și daŭ ospăț în numele unuĭ mort: a comînda un mort. – Și cu-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă

comândá vb., ind. prez. 1 sg. comând, 3 sg. și pl. comândă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMÂNDÁ vb. v. jertfi, sacrifica.

comînda vb. v. JERTFI. SACRIFICA.

COMÎNDA vb. (BIS.) a pomeni. (~ morții.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

comîndá (-d, -át), vb.1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. și Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe și pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispoziții cu privire la propria înmormîntare și la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Pușcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Pușcariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda și pentru sensul special, sp. manda.Der. comîndare, s. f. (înv., sacrificiu; pomană; slujbă de înmormîntare); comînd, s. n. (înv., sacrificiu; pomană; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pildă straie, monede, pe care țăranii bătrîni obișnuiesc să le păstreze pentru propria lor înmormîntare; masă care se face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

comândá2, comând, vb. tranz. – (reg.; mil.) A da ordin, a porunci; a comanda. – Lat. commendare, magh. komendálni (MDA).

comândá1, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi, 1925: 169). – Lat. commendare, *commandare „a recomanda (...lui Dumnezeu, sufletul mortului)” (Hasdeu, Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Scriban, MDA).

comândá, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi 1925: 169). – Lat. commendare, commandare (Hasdeu, Pușcariu, Candrea-Densusianu, DA cf. DER).

Intrare: comândat
comândat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comândat
  • comândatul
  • comândatu‑
  • comânda
  • comândata
plural
  • comândați
  • comândații
  • comândate
  • comândatele
genitiv-dativ singular
  • comândat
  • comândatului
  • comândate
  • comândatei
plural
  • comândați
  • comândaților
  • comândate
  • comândatelor
vocativ singular
plural
Intrare: comânda
verb (VT4)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • comânda
  • comândare
  • comândat
  • comândatu‑
  • comândând
  • comândându‑
singular plural
  • comândă
  • comândați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • comând
(să)
  • comând
  • comândam
  • comândai
  • comândasem
a II-a (tu)
  • comânzi
(să)
  • comânzi
  • comândai
  • comândași
  • comândaseși
a III-a (el, ea)
  • comândă
(să)
  • comânde
  • comânda
  • comândă
  • comândase
plural I (noi)
  • comândăm
(să)
  • comândăm
  • comândam
  • comândarăm
  • comândaserăm
  • comândasem
a II-a (voi)
  • comândați
(să)
  • comândați
  • comândați
  • comândarăți
  • comândaserăți
  • comândaseți
a III-a (ei, ele)
  • comândă
(să)
  • comânde
  • comândau
  • comânda
  • comândaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

comânda

  • 1. învechit A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: pomeni

etimologie:

  • limba latină commandare (= commendare).
    surse: DEX '09 DEX '98