6 definiții pentru colocatară


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire.

COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire.

COLOCATÁR s.m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa. [Cf. fr. colocataire].

COLOCATÁR, -Ă s. m. f. persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa. (<fr. colocataire)

COLOCATÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. Fiecare din persoanele care locuiesc în același spațiu locativ, fără a face parte din aceeași familie, în raport unul față de celălalt. /<fr. colocataire


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

colocatáră s. f., g.-d. art. colocatárei; pl. colocatáre

colocatáră s. f. → locatară

Intrare: colocatară
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colocata
  • colocatara
plural
  • colocatare
  • colocatarele
genitiv-dativ singular
  • colocatare
  • colocatarei
plural
  • colocatare
  • colocatarelor
vocativ singular
  • colocata
  • colocataro
plural
  • colocatarelor

colocatar, -ă colocatar colocatară

  • 1. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract.
    surse: MDA2 DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: