7 definiții pentru colegatară


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire.

COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire.

COLEGATÁR, -Ă s.m. și f. Cel care moștenește împreună cu alții o avere lăsată prin testament. [Cf. fr. colégataire].

COLEGATÁR, -Ă s. m. f. care moștenește împreună cu alții o avere lăsată prin testament. (< fr. colégataire)

COLEGATÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. Fiecare dintre moștenitorii (legatarii) unei averi, lăsate prin testament, în raport unul față de altul. /<fr. colégataire

*colegatár, -ă s. (lat. col-legatarius). Jur. Care e legatar împreună cu alțiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

colegatáră s. f., g.-d. art. colegatárei; pl. colegatáre

Intrare: colegatară
colegatară substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colegata
  • colegatara
plural
  • colegatare
  • colegatarele
genitiv-dativ singular
  • colegatare
  • colegatarei
plural
  • colegatare
  • colegatarelor
vocativ singular
plural

colegatar, -ă colegatară

  • 1. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: