2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COLECTÍVĂ, colective, s. f. Gospodărie agricolă colectivă. Rodul s-aduna, păcii temei cresc colectivele. FRUNZĂ, S. 25. Chemăm biroul organizației de partid din sat, să vorbim iar de problemele colectivei. DEMETRIUS, V. 121.

COLECTÍVĂ s.f. (Ieșit din uz) Gospodărie agricolă colectivă. [< colectiv].

colectiv, ~ă [At: GHICA, S. 612 / Pl: ~i, ~e / E: fr collectif] 1 a (D. opere, lucrări) Efectuat de mai mulți autori. 2 a Care aparține tuturor Si: comun, obștesc, social. 3 a Care se referă la ideea de colectivitate. 4 (Îs) Substantiv ~ Substantiv cu forma de singular, care denumește o pluralitate de obiecte identice, considerate ca întreg. 5 sn Persoane unite prin muncă și acțiuni comune în vederea acelorași scopuri Cf echipă. 6 a (Îs) Sufix ~ Sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. 7 sn (Iuz) Cooperativă agricolă de producție.

COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră.P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră.P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Ieșit din uz) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

COLECTÍV2, -Ă, colectivi, -e, adj. 1. Care rezultă din participarea mai multor persoane (sau lucruri). Trebuie arătate comuniștilor și masei oamenilor muncii marea forță colectivă a partidului, experiența și înțelepciunea colectivă a conducerii partidului, care se călăuzește de învățătura lui Marx, Engels, Lenin, Stalin. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2754. Contract colectiv v. contract. 2. Care aparține tuturor; obștesc, social. Proprietatea pămîntului și a instrumentelor de muncă să fie colectivă, a tutulor. GHICA, S. 612. Gospodărie (agricolă) colectivă v. gospodărie. ♦ Care e organizat de mai mulți în vederea unui scop comun. Un salon colectiv de pictură. CAMIL PETRESCU, T. II 7. Societate în nume colectiv v. societate. ♦ Efectuat de mai mulți autori. Cercetarea științifică este din ce în ce mai mult operă colectivă. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 2/6. 23. ♦ Care se referă la ideea de colectivitate. Substantiv colectiv = substantiv care, la singular, numește o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. «Făget», «aluniș», «țărănime» sînt substantive colective. Sufix colectiv = sufix cu care se derivă un substantiv colectiv. Sufixele «-et» în «făget», «-iș» în «aluniș» și «-ime» în «țărănime» sînt sufixe colective.

COLECTÍV, -Ă adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obștesc, social. // s.n. Grup de oameni care lucrează în același loc de producție, având interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, supunându-se unei discipline liber consimțite și acceptând o conducere unică. ◊ Colectiv de catedră = totalitatea cadrelor didactice din învățământul superior, grupate în cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].

COLECTÍV, -Ă I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumește o multitudine de obiecte identice, considerate ca un întreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul căruia se formează substantive colective; numeral ~ = numeral care exprimă ideea de grupare a obiectelor în timp și spațiu. 2. care aparține tuturor; comun, obștesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucrează în același loc de producție, cu interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, sub o conducere unică. (< fr. collectif, lat. collectivus)

COLECTÍV1 ~ă (~i, ~e) 1) Care se face împreună; realizat prin participarea mai multor persoane; comun. Muncă ~ă. Operă ~ă. Contract ~. 2) Care aparține tuturor; aflat în posesiunea tuturor; comun; obștesc. Proprietate ~ă. 3) Care exprimă noțiunea de totalitate, de colectivitate. ◊ Substantiv ~ substantiv care numește o pluralitate de obiecte de același fel, luate ca un tot întreg. /<fr. collectif, lat. collectivus

colectiv a. 1. ce coprinde mai multe persoane sau lucruri: bilanțul colectiv al moșiilor sale; 2. făcut de mai multe persoane reunite: lucrare colectivă; 3. Gram. se zice despre numele care la singular exprimă o idee de plural, ca mulțime, popor, stol.

*colectív, -ă adj. (lat. collectivus). Făcut împreună: muncă colectivă. Care oferă spĭrituluĭ ideĭa uneĭ colecțiunĭ: înțeles colectiv. S. n. Gram. Cuvînt care, deși e la singular, prezentă spirituluĭ ideĭa uneĭ colecțiunĭ, ca mulțime, grămadă, turmă. Adv. În mod colectiv.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

colectívă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectívei; pl. colectíve

colectív1 adj. m., pl. colectívi; f. colectívă, pl. colectíve

colectív adj. m., pl. colectívi; f. sg. (și s. f. „cooperativă agricolă”) colectívă, pl. colectíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

colecti s. v. COOPERATIVĂ AGRICOLĂ DE PRODUCȚIE.

COLECTÍV adj., s. 1. adj. v. general. 2. s. v. ansamblu.

COLECTIV adj., s. 1. adj. comun, general, obștesc, public. (Probleme de interes ~.) 2. s. ansamblu, formație, trupă. (~ artistic.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

COLECTÍV, -Ă adj. (cf. fr. collectif, lat. collectivus): în sintagmele derivat colectiv, numeral colectiv, sufix colectiv și substantiv colectiv (v.).

Intrare: colectivă
colectivă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colecti
  • colectiva
plural
  • colective
  • colectivele
genitiv-dativ singular
  • colective
  • colectivei
plural
  • colective
  • colectivelor
vocativ singular
plural
Intrare: colectiv (adj.)
colectiv1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colectiv
  • colectivul
  • colectivu‑
  • colecti
  • colectiva
plural
  • colectivi
  • colectivii
  • colective
  • colectivele
genitiv-dativ singular
  • colectiv
  • colectivului
  • colective
  • colectivei
plural
  • colectivi
  • colectivilor
  • colective
  • colectivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

colectivă

  • 1. în trecut Cooperativă Agricolă de Producție.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Rodul s-aduna, păcii temei cresc colectivele. FRUNZĂ, S. 25.
      surse: DLRLC
    • Chemăm biroul organizației de partid din sat, să vorbim iar de problemele colectivei. DEMETRIUS, V. 121.
      surse: DLRLC

etimologie:

colectiv (adj.)

  • 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Trebuie arătate comuniștilor și masei oamenilor muncii marea forță colectivă a partidului, experiența și înțelepciunea colectivă a conducerii partidului, care se călăuzește de învățătura lui Marx, Engels, Lenin, Stalin. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2754.
      surse: DLRLC
  • 2. Care aparține tuturor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: comun obștesc social un exemplu
    exemple
    • Proprietatea pămîntului și a instrumentelor de muncă să fie colectivă, a tutulor. GHICA, S. 612.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • 2.2. Care e organizat de mai mulți în vederea unui scop comun.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Un salon colectiv de pictură. CAMIL PETRESCU, T. II 7.
        surse: DLRLC
      • 2.2.1. Societate în nume colectiv.
        surse: DLRLC
    • 2.3. Efectuat de mai mulți autori.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Cercetarea științifică este din ce în ce mai mult operă colectivă. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 2/6. 23.
        surse: DLRLC
  • 3. Care se referă la ideea de colectivitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 3.1. Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 un exemplu
      exemple
      • «Făget», «aluniș», «țărănime» sunt substantive colective.
        surse: DLRLC
    • 3.2. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 un exemplu
      exemple
      • Sufixele «-et» în «făget», «-iș» în «aluniș» și «-ime» în «țărănime» sunt sufixe colective.
        surse: DLRLC
    • 3.3. Numeral colectiv = numeral care exprimă ideea de grupare a obiectelor în timp și spațiu.
      surse: MDN '00

etimologie: