2 intrări

2 definiții

colcăcí vt [At: ȘINCAI, HR III, 250 /28 / E: nct] (Trs; pbl) A chinui.

colcăcí, colcăcésc, vb. IV (reg.) a chinui pe cineva.

Intrare: colcăci
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) colcăci colcăcire colcăcit colcăcind singular plural
colcăcește colcăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) colcăcesc (să) colcăcesc colcăceam colcăcii colcăcisem
a II-a (tu) colcăcești (să) colcăcești colcăceai colcăciși colcăciseși
a III-a (el, ea) colcăcește (să) colcăcească colcăcea colcăci colcăcise
plural I (noi) colcăcim (să) colcăcim colcăceam colcăcirăm colcăciserăm, colcăcisem*
a II-a (voi) colcăciți (să) colcăciți colcăceați colcăcirăți colcăciserăți, colcăciseți*
a III-a (ei, ele) colcăcesc (să) colcăcească colcăceau colcăci colcăciseră
Intrare: colcăcit
colcăcit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular colcăcit colcăcitul colcăci colcăcita
plural colcăciți colcăciții colcăcite colcăcitele
genitiv-dativ singular colcăcit colcăcitului colcăcite colcăcitei
plural colcăciți colcăciților colcăcite colcăcitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)