7 intrări

27 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COL, coluri, s. n. (Anat.) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. – Din fr. col.

COL, coluri, s. n. (Anat.) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. – Din fr. col.

col2 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: fr col] 1-2 (Atm) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os.

col1 sn [At: HEM 1669 / Pl: ~uri / E: tc kol] 1 (Mol) Aripa morii de vânt Cf fofează, săgeată. 2 (Mun; rar; îe) A fi de ~ A fi paznic de noapte Si: a fi de caraulă.

-COL Element secund de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) cultură, cultivare”, „care locuiește”, „locuitor”. [< fr. -cole, it. -colo].

COL s.n. Parte îngustată de formă cilindrică a unui organ sau a unui os. [Pl. -luri. / < fr. col, lat. collum- gât].

-CÓL2 elem. „care cultivă, care locuiește, trăiește”. (< fr. -cole, cf. lat. colere, a cultiva)

COL1 s. n. 1. parte îngustă în formă cilindrică a unui organ sau a unui os. 2. (bot.) colet. (< fr. col, lat. collum, gât)

COL ~uri n. Parte mai îngustă a unui organ sau a unui os. /<fr. col

COL3(E)-, -COLÍE elem. „fiere, bilă”. (< fr. chol/é/-, -cholie, cf. gr. khole)

COL4(O)-/COLI-, -COLÍE, -COLÍTĂ elem. „colon, intestin”. (< fr. col/o/-, coli-, -colie, -colite, cf. gr. kolon)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COL s. (ANAT.) col uterin = cervix; col vezical = cervix.

COL s. v. fofează, săgeată.

COL s. (ANAT.) col uterin = cervix; col vezical = cervix.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

col (cóluri), s. n.1. Aripă de moară de vînt. – 2. Rond, gardă. Tc. kol „aripă.” – Der. colgiu, s. m. (gardian; perceptor), din tc. kolcu (Șeineanu, III, 42; Ronzevalle, 141).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

col, cóluri, s.n. (reg.) 1. aripă (de moară de vânt). 2. rând. (în expresia: a fi de col = a fi la rând, a-i veni rândul).

COL secțiunea cea mai strâmtă a ajutajului reactiv.

col, colla (cuv. it. con + art. hot. „cu”), prepoziție cu ajutorul căreia se formează numeroase indicații: col legno*, colla voce*, colla destra („cu dreapta”) etc.

-COL2 „gît, col anatomic”. ◊ L. collum „gît, grumaz” > fr. -col > rom. -col.

-COL3 „clei, lipici”. ◊ gr. kolla „clei” > fr. -cole, engl. -col, germ. -koll > rom. -col.

-COL1 „care cultivă, care crește, care locuiește, care trăiește, care adoră”. ◊ L. colo, ere „a cultiva, a frecventa, a locui, a venera” > fr. -cole, engl. id., it. -colo > rom. -col.

COL-2, v. COLO-2.~enchim (v. -enchim), s. n., țesut flexibil al plantelor erbacee, format din celule vii cu membrane celulozice, puternic și inegal îngroșate; ~odiu (v. -odiu), s. n., soluție obținută prin dizolvarea nitrocelulozei într-un amestec de alcool și eter.

COL-3, v. COLO-3.~agog (v. -agog), adj., s. n., (medicament) care provoacă evacuarea bilei în intestin; ~angiectazie (v. angi/o-, v. -ectazie), s. f., dilatație patologică a căilor biliare; ~angiocolecistografie (v. angio-, v. cole-, v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă radiografică pentru punerea în evidență a căilor biliare hepatice și a vezicii biliare; ~angiografie (v. angio-, v. -grafie), s. f., radiografie a căilor biliare, realizată cu ajutorul unei substanțe de contrast; ~angiostomie (v. angio-, v. -stomie), s. f., hepatostomie*; ~angiotomie (v. angio-, v. -tomie), s. f., operație chirurgicală a canalului biliar; ~emeză (v. -emeză), s. f., vomare biliară; ~emie (v. -emie), s. f., trecere a bilei în sînge; ~eretic (v. -eretic), adj., s. n., (medicament) care stimulează secreția biliară a ficatului; ~ereză (v. -ereză), s. f., proces de elaborare a bilei de către celulele hepatice; ~urie (v. -urie), s. f., prezență a segmenților biliari în urină; sin. coleurie.

COL-1, v. COLO-1.~ectazie (v. -ectazie), s. f., dilatare patologică a colonului; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., rezecție chirurgicală a colonului.

col legno (loc it. [col leño], „cu lemnul”), indicație tehnică, de atac* pentru instrumentele de coarde și arcuș, prin care se cere lovirea coardelor cu bagheta (1) arcușului, în scopul obținerii unor efecte speciale. Revenirea la cântatul obișnuit se face prin indicația al ordinario*.

Intrare: col (pref. - clei)
col2 (pref. - clei)
prefix (I7-P)
  • col
Intrare: col (pref. - colon)
col1 (pref. - colon)
prefix (I7-P)
  • col
Intrare: col (pref. - fiere)
col3 (pref. - fiere)
prefix (I7-P)
  • col
Intrare: col (s.n.)
col1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • col
  • colul
  • colu‑
plural
  • coluri
  • colurile
genitiv-dativ singular
  • col
  • colului
plural
  • coluri
  • colurilor
vocativ singular
plural
Intrare: col (suf. - anatomic)
col2 (suf. - anatomic)
sufix (I7-S)
  • col
Intrare: col (suf. - cultivare)
col1 (suf. - cultivare)
sufix (I7-S)
  • col
Intrare: col (suf. - lipici)
col3 (suf. - lipici)
sufix (I7-S)
  • col
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

col (s.n.)

etimologie: