2 intrări

O definiție

colătăcí, colătăcésc, vb. IV (reg.) a încolăci.

Intrare: colătăci
verb (VT406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • colătăci
  • colătăcire
  • colătăcit
  • colătăcind
singular plural
  • colătăcește
  • colătăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • colătăcesc
(să)
  • colătăcesc
  • colătăceam
  • colătăcii
  • colătăcisem
a II-a (tu)
  • colătăcești
(să)
  • colătăcești
  • colătăceai
  • colătăciși
  • colătăciseși
a III-a (el, ea)
  • colătăcește
(să)
  • colătăcească
  • colătăcea
  • colătăci
  • colătăcise
plural I (noi)
  • colătăcim
(să)
  • colătăcim
  • colătăceam
  • colătăcirăm
  • colătăciserăm
  • colătăcisem
a II-a (voi)
  • colătăciți
(să)
  • colătăciți
  • colătăceați
  • colătăcirăți
  • colătăciserăți
  • colătăciseți
a III-a (ei, ele)
  • colătăcesc
(să)
  • colătăcească
  • colătăceau
  • colătăci
  • colătăciseră
Intrare: colătăcire
colătăcire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colătăcire
  • colătăcirea
plural
  • colătăciri
  • colătăcirile
genitiv-dativ singular
  • colătăciri
  • colătăcirii
plural
  • colătăciri
  • colătăcirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)