2 intrări

O definiție

colătăcí, colătăcésc, vb. IV (reg.) a încolăci.

Intrare: colătăci
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) colătăci colătăcire colătăcit colătăcind singular plural
colătăcește colătăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) colătăcesc (să) colătăcesc colătăceam colătăcii colătăcisem
a II-a (tu) colătăcești (să) colătăcești colătăceai colătăciși colătăciseși
a III-a (el, ea) colătăcește (să) colătăcească colătăcea colătăci colătăcise
plural I (noi) colătăcim (să) colătăcim colătăceam colătăcirăm colătăciserăm, colătăcisem*
a II-a (voi) colătăciți (să) colătăciți colătăceați colătăcirăți colătăciserăți, colătăciseți*
a III-a (ei, ele) colătăcesc (să) colătăcească colătăceau colătăci colătăciseră
Intrare: colătăcire
colătăcire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular colătăcire colătăcirea
plural colătăciri colătăcirile
genitiv-dativ singular colătăciri colătăcirii
plural colătăciri colătăcirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)