colțár m. (d. colț). Bot. Gogoașă de ristic, gogoașă de tufă, bubușluĭ, gogoașă colțuroasă produsă pe frunzele și fructele stejarului (quercus infectoria) de înțepăturile uneĭ vespiĭ numită cynips gallae tinctoriae și uzitată în med. ca astringent și în industrie la făcut cerneală și la văpsit cenușiŭ și negru (V. hurlup). Încălțăminte cu colțĭ (cu ghimpĭ) ca să te suĭ pe munțĭ, pe stîncĭ. Colțan. S. n., pl. e. Scaun orĭ masă în treĭ colțurĭ de pus în colțu uneĭ camere. Un instrument tipografic de așezat literele în rîndurĭ egale (zis și vingălac). Echer de tîmplar, de rotar, de zidar ș. a. V. îndreptar.