cocolít¹ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: cocoli] 1-2 Coclire (1-2). 3 (Pfm) Înfofolire. 5 Cocolire (4-5).

cocolít², ~ă a [At: ALECSANDRI, T. 522 / Pl: ~iți, ~e / E: cocoli] (Pfm) 1 Îmbrăcat cu haine (prea) groase Si: înfofolit. 2 Care se bucură de îngrijiri exagerate Si: răsfățat, alintat. 3 Care se complace în alintări.

COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.

COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.

COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Regional) Dezmierdat, răsfățat, răzgîiat. Copil cocolit. ◊ (Substantivat) Așteaptă... așteaptă... cocolitule... Te-oi pune eu la cale și pe tine acuși. ALECSANDRI, T. I 209.

COCOLÍT adj. v. alintat.

COCOLÍT adj. v. încotoșmănat, înfofolit.

cocolít, -ă adj. Prea îngrijit, prea delicat: copiĭ cocolițĭ.

cocolí [At: CREANGĂ, GL. / V: ~călí, gogo~, gugulí / E: ns cf mg kokonya „mâncăruri pentreu sărbătorile Paștilor (colaci, ouă, șuncă etc.)”] 1-2 vt (Reg) A frământa și a coace colaci pentru slujbele bisericești (sărbători, morți etc.). 3-4 vtr (Pfm) A (se) înfofoli. 5 vt (Pfm) A îngriji pe cineva în mod exagerat Si: a răsfăța, a alinta, a mădări. 6 vr A se complăcea în alintări Si: a se alinta.

gogolat, ~ă a vz cocolit

gogoli v vz cocoli

COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec.

COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec.

COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A îmbrăca, a înfășură bine în haine groase, a înfofoli. Cocolit în blană, îi făcu semn amical cu mina. C. PETRESCU, V. 156. 2. A îngriji (pe cineva) în mod exagerat; a răsfăța, a alinta, a cocoloși. V. menaja. Coana Săftica o lua [pe fetiță] la ea acasă, o cocolea toată ziua, nu se mai putea despărți de ea. VLAHUȚĂ, O. A. III 169. Codoșca de babă gemea sub talpa iadului și numai motanul ei din ceea lume îi plîngea de milă, pentru că l-a cocolit așa de bine. CREANGĂ, P. 179. Ei! ba nu cumva ai vra să-l bag în sîn și să-l cocolesc! ALECSANDRI, T. 600. ♦ Refl. A se complăcea în alintări, a se răsfăța, a se alinta. Se simțea în lauda lumii; se cocolea în atîtea priviri drăgăstoase. DELAVRANCEA, S. 56. – Variantă: gogolí (SBIERA, P. 241) vb. IV.

GOGOLÍ vb. IV v. cocoli.

cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă

cocolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. cocoleáscă

COCOLÍ vb. v. alinta.

COCOLÍ vb. v. încotoșmăna, înfofoli.

A COCOLÍ ~ésc tranz. pop. fam. 1) (mai ales copii) A îmbrăca cu haine multe și groase (pentru a feri de frig); a cocoloși; a încotoșmăna; a înfofoli. 2) (ființe) A îngriji peste măsură. /Orig. nec.