2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

cocolít1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: cocoli] 1-2 Coclire (1-2). 3 (Pfm) Înfofolire. 5 Cocolire (4-5).

cocolít2, ~ă a [At: ALECSANDRI, T. 522 / Pl: ~íți, ~e / E: cocoli] (Pfm) 1 Îmbrăcat cu haine (prea) groase Si: înfofolit. 2 Care se bucură de îngrijiri exagerate Si: răsfățat, alintat. 3 Care se complace în alintări.

COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.

COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.

COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Regional) Dezmierdat, răsfățat, răzgîiat. Copil cocolit. ◊ (Substantivat) Așteaptă... așteaptă... cocolitule... Te-oi pune eu la cale și pe tine acuși. ALECSANDRI, T. I 209.

COCOLÍT adj. v. alintat.

COCOLÍT adj. v. încotoșmănat, înfofolit.

cocolít, -ă adj. Prea îngrijit, prea delicat: copiĭ cocolițĭ.

cocolí [At: CREANGĂ, GL. / V: ~călí, gogo~, gugulí / E: ns cf mg kokonya „mâncăruri pentreu sărbătorile Paștilor (colaci, ouă, șuncă etc.)”] 1-2 vt (Reg) A frământa și a coace colaci pentru slujbele bisericești (sărbători, morți etc.). 3-4 vtr (Pfm) A (se) înfofoli. 5 vt (Pfm) A îngriji pe cineva în mod exagerat Si: a răsfăța, a alinta, a mădări. 6 vr A se complăcea în alintări Si: a se alinta.

COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec.

COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec.

COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A îmbrăca, a înfășură bine în haine groase, a înfofoli. Cocolit în blană, îi făcu semn amical cu mina. C. PETRESCU, V. 156. 2. A îngriji (pe cineva) în mod exagerat; a răsfăța, a alinta, a cocoloși. V. menaja. Coana Săftica o lua [pe fetiță] la ea acasă, o cocolea toată ziua, nu se mai putea despărți de ea. VLAHUȚĂ, O. A. III 169. Codoșca de babă gemea sub talpa iadului și numai motanul ei din ceea lume îi plîngea de milă, pentru că l-a cocolit așa de bine. CREANGĂ, P. 179. Ei! ba nu cumva ai vra să-l bag în sîn și să-l cocolesc! ALECSANDRI, T. 600. ♦ Refl. A se complăcea în alintări, a se răsfăța, a se alinta. Se simțea în lauda lumii; se cocolea în atîtea priviri drăgăstoase. DELAVRANCEA, S. 56. – Variantă: gogolí (SBIERA, P. 241) vb. IV.

cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă

cocolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. cocoleáscă

COCOLÍ vb. v. încotoșmăna, înfofoli.

A COCOLÍ ~ésc tranz. pop. fam. 1) (mai ales copii) A îmbrăca cu haine multe și groase (pentru a feri de frig); a cocoloși; a încotoșmăna; a înfofoli. 2) (ființe) A îngriji peste măsură. /Orig. nec.

A SE COCOLÍ mă ~ésc intranz. pop. A se alinta peste măsură; a se răsfăța. /Orig. nec.

cocolì v. a răsfăța, a răsgăia: l’a cocolit așa de bine CR. [Termen din graiul copiilor, ca și variantele gogoli (Tr.) sau guguli (Moid.)].

cocolésc v. tr. (răd. coco- din cocoloș, cocoașă, rudă cu ngr. kukulóno, cocolesc, și cu ung. göngyölnîi, a învălătuci. Cp. cu goangăne). Încotoșmănez. Fig. Îngrijesc prea mult: copiiĭ cocolițĭ ĭese [!] slabĭ. L-a cocolit bine, l-a prins (după multă pîndă), l-a aranjat. – Și corcolesc, corconesc (VR. 1925, 5, 279), gogolesc. În Olt. gugulesc, în Buc. gogulesc.

Intrare: cocoli
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cocoli cocolire cocolit cocolind singular plural
cocolește cocoliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cocolesc (să) cocolesc cocoleam cocolii cocolisem
a II-a (tu) cocolești (să) cocolești cocoleai cocoliși cocoliseși
a III-a (el, ea) cocolește (să) cocolească cocolea cocoli cocolise
plural I (noi) cocolim (să) cocolim cocoleam cocolirăm cocoliserăm, cocolisem*
a II-a (voi) cocoliți (să) cocoliți cocoleați cocolirăți cocoliserăți, cocoliseți*
a III-a (ei, ele) cocolesc (să) cocolească cocoleau cocoli cocoliseră
Intrare: cocolit
cocolit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cocolit cocolitul cocoli cocolita
plural cocoliți cocoliții cocolite cocolitele
genitiv-dativ singular cocolit cocolitului cocolite cocolitei
plural cocoliți cocoliților cocolite cocolitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)