Definiția cu ID-ul 711482:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cocoș, -i, s.m. – 1. Pasăre domestică de curte; masculul găinii (Gallus bankiva domestica). Rezervație de cocoș de mesteacăn (Lyrurus tetrix) la Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsinii, în M-ții Maramureșului. Specia caracteristică zonei este cocoșul de munte (Tetrao urogallus), în pădurile de rășinoase din M-ții Maramureșului și din M-ții Rodnei. 2. (top.) Creasta Cocoșului, rezervație naturală de interes național. 3. Motiv zoomorf pe porțile maramureșene (Nistor 1977: 17). 4. Cucui, bolfă, coc, umflătură (ALR 1969: 8; Hoteni, Strâmtura, Rozavlea, Borșa etc.). 5. Cuiul care leagă grindeiul de cotigă (la plugul de lemn); cârlig (ALR 1973: 848). 6. Cocoși, poreclă pentru locuitorii din Dragomirești (ALR 1969: XXII; Papahagi 1925: 103). 7. Floricele de porumb (ALR 1965: 115). – Creație expresivă care se bazează pe strigătul cocoșului, cf. lat. coco „strigătul cocoșului”, lat. med. coccus (DER); Din sl. kokosi „găină” (DEX).