coclire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: cocli] 1 Acoperire a obiectelor de aramă cu un strat de cocleală (1) Si: coclit¹ (1). 2 Oxidare a obiectelor metalice Si: coclit¹ (2).

COCLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli. – V. cocli.

COCLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli. – V. cocli.

COCLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli.

coclíre (co-cli-) s. f., g.-d. art. coclírii

coclíre s. f. (sil. -cli-), g.-d. art. coclírii

COCLÍRE s. v. oxidare, oxidație, ruginire.

cocleálă sf [At: ȘEZ. XXIII, 43 / V: cotl~, cotlia~ / Pl: ~eli / E: cocli + -eală] 1 Strat de carbonat de cupru, de culoare verde, toxic, care se formează pe suprafața obiectelor de aramă Si: colitură (1). 2 Gust specific neplăcut al mâncărurilor ținute în vase de aramă Si: colitură (2). 3 Senzație neplăcută în gură, ca de aramă coclită Si: colitură (3).

coclí [At: CANTEMIR, ap. BV / V: cotlí / Pzi: ~léște / E: cf bg кoтляcвaм] 1-2 vri (D. obiecte de aramă) A (se) acoperi cu un strat de cocleală (1). 3-4 vri (D. alte obiecte metalice) A (se) oxida. 5 vr (D. mâncăruri) A căpăta sau a avea gust de cocleală. 6 vr (Pan; d. pietre, stânci) A prinde mușchi. 7 vr A se îmbăta tare.

COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam.

COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam.

COCLÍ, coclesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală; a se oxida. În aer umed arama se coclește. ▭ Așeză cuțitul de-a curmezișul farfuriei, după ce l-a șters să nu coclească. PETRESCU, Î. II 86. ◊ Expr. (Familiar) A se cocli turtă = a se îmbăta tare. Boierul... se coclise turtă. ISPIRESCU, L. 181. 2. Refl. (Despre bucate gătite în vase de aramă nespoite) A prinde gust de cocleală. ♦ Tranz. A face ca ceva să prindă un gust amar, de cocleală. De ce izvorul meu, limpede ca rouă și rece ca gheața, coclește gura călătorilor? DELAVRANCEA, S. 246. ◊ Fig. Ura grea... le coclise inimile atîtea zile de-a rîndul. DUMITRIU, V. L. 86.

!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă

coclí vb. (sil. -cli), ind. prez. 3 sg. cocléște, imperf. 3 sg. cocleá; conj. prez. 3 sg. și pl. cocleáscă

COCLÍ vb. v. oxida, rugini.

coclí (-lésc, coclít), vb. – 1. A rugini un obiect de aramă. – 2. A se îmbăta, a se afuma. Sl. *kotĭliti, de la kotĭlŭ „căldare de aramă” (Cihac, II, 76; Pușcariu, Lr., 291). – Der. cocleală, s. f. (strat de carbonat de cupru; stare proastă și mai ales gust rău după beție); cohni, vb. (Bucov., a se strica, a se avaria, a se deterioara), probabil prin contaminare cu duhni „a mirosi urît”.

A SE COCLÍ pers. 3 se ~éște intranz. 1) (despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală. 2) (despre mâncăruri) A căpăta un gust specific neplăcut, fiind ținut într-un vas de aramă nespoit; a avea cocleală. /cf. bulg. kotljasvam

coclì v. 1. a se rugini, a se face verde (vorbind de bucatele în vase de aramă); 2. fam. a se ameți de băutură: se îmbătă boierul de se coclise turtă ISP. [Mold. cotli, din slav. KOTĬLĬ, aramă].

cocleálă, coclésc, V. cotleală, cotlesc.

cotlésc v. intr. (d. vsl. kotĭlŭ, lighean de aramă, got. katile, germ. kessel, căldare, d. lat. catillus, tavă; bg. kotlevina, cotleală. V. cotlon). Est. Prind rugină verde (acetat de cupru), vorbind de aramă: tingirea a cotlit. V. tr. Oțetu a cotlit tingirea. V. refl. Tingirea s’a cotlit. Fig. Iron. Rar. Mă cam îmbăt. – În vest cocl-.