2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

coclire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: cocli] 1 Acoperire a obiectelor de aramă cu un strat de cocleală (1) Si: coclit1 (1). 2 Oxidare a obiectelor metalice Si: coclit1 (2).

COCLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli.V. cocli.

COCLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli.V. cocli.

COCLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli.

coclea sf [At: ȘEZ. XXIII, 43 / V: cotl~, cotlia~ / Pl: ~eli / E: cocli + -eală] 1 Strat de carbonat de cupru, de culoare verde, toxic, care se formează pe suprafața obiectelor de aramă Si: colitură (1). 2 Gust specific neplăcut al mâncărurilor ținute în vase de aramă Si: colitură (2). 3 Senzație neplăcută în gură, ca de aramă coclită Si: colitură (3).

cocli [At: CANTEMIR, ap. BV / V: cotli / Pzi: ~lește / E: cf bg котлясвам] 1-2 vri (D. obiecte de aramă) A (se) acoperi cu un strat de cocleală (1). 3-4 vri (D. alte obiecte metalice) A (se) oxida. 5 vr (D. mâncăruri) A căpăta sau a avea gust de cocleală. 6 vr (Pan; d. pietre, stânci) A prinde mușchi. 7 vr A se îmbăta tare.

COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam.

COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam.

COCLÍ, coclesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală; a se oxida. În aer umed arama se coclește.Așeză cuțitul de-a curmezișul farfuriei, după ce l-a șters să nu coclească. PETRESCU, Î. II 86. ◊ Expr. (Familiar) A se cocli turtă = a se îmbăta tare. Boierul... se coclise turtă. ISPIRESCU, L. 181. 2. Refl. (Despre bucate gătite în vase de aramă nespoite) A prinde gust de cocleală. ♦ Tranz. A face ca ceva să prindă un gust amar, de cocleală. De ce izvorul meu, limpede ca rouă și rece ca gheața, coclește gura călătorilor? DELAVRANCEA, S. 246. ◊ Fig. Ura grea... le coclise inimile atîtea zile de-a rîndul. DUMITRIU, V. L. 86.

A SE COCLÍ pers. 3 se ~éște intranz. 1) (despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală. 2) (despre mâncăruri) A căpăta un gust specific neplăcut, fiind ținut într-un vas de aramă nespoit; a avea cocleală. /cf. bulg. kotljasvam

coclì v. 1. a se rugini, a se face verde (vorbind de bucatele în vase de aramă); 2. fam. a se ameți de băutură: se îmbătă boierul de se coclise turtă ISP. [Mold. cotli, din slav. KOTĬLĬ, aramă].

cocleálă, coclésc, V. cotleală, cotlesc.

cotlésc v. intr. (d. vsl. kotĭlŭ, lighean de aramă, got. katile, germ. kessel, căldare, d. lat. catillus, tavă; bg. kotlevina, cotleală. V. cotlon). Est. Prind rugină verde (acetat de cupru), vorbind de aramă: tingirea a cotlit. V. tr. Oțetu a cotlit tingirea. V. refl. Tingirea s’a cotlit. Fig. Iron. Rar. Mă cam îmbăt. – În vest cocl-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

coclíre (co-cli-) s. f., g.-d. art. coclírii

coclíre s. f. (sil. -cli-), g.-d. art. coclírii

!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă

coclí vb. (sil. -cli), ind. prez. 3 sg. cocléște, imperf. 3 sg. cocleá; conj. prez. 3 sg. și pl. cocleáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COCLÍRE s. v. oxidare, oxidație, ruginire.

coclire s. v. OXIDARE. OXIDAȚIE. RUGINIRE.

COCLÍ vb. v. oxida, rugini.

arată toate definițiile

Intrare: coclire
  • silabație: co-cli-re
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coclire
  • coclirea
plural
  • cocliri
  • coclirile
genitiv-dativ singular
  • cocliri
  • coclirii
plural
  • cocliri
  • coclirilor
vocativ singular
plural
Intrare: cocli
  • silabație: co-cli
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cocli
  • coclire
  • coclit
  • coclitu‑
  • coclind
  • coclindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • coclește
(să)
  • coclească
  • coclea
  • cocli
  • coclise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • coclesc
(să)
  • coclească
  • cocleau
  • cocli
  • cocliseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

coclire

etimologie:

  • vezi cocli
    surse: DEX '98 DEX '09

cocli

  • 1. reflexiv intranzitiv (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • În aer umed arama se coclește.
      surse: DLRLC
    • Așeză cuțitul de-a curmezișul farfuriei, după ce l-a șters să nu coclească. PETRESCU, Î. II 86.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre alte obiecte metalice) A se oxida.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: oxida rugini
    • 1.2. expresie familiar A se cocli turtă = a se îmbăta tare.
      surse: DLRLC sinonime: îmbăta un exemplu
      exemple
      • Boierul... se coclise turtă. ISPIRESCU, L. 181.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.1. tranzitiv A face ca ceva să prindă un gust amar, de cocleală.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • De ce izvorul meu, limpede ca roua și rece ca gheața, coclește gura călătorilor? DELAVRANCEA, S. 246.
        surse: DLRLC
      • figurat Ura grea... le coclise inimile atîtea zile de-a rîndul. DUMITRIU, V. L. 86.
        surse: DLRLC

etimologie: