COCIORVĂ, cociorve, s. f. Unealtă constînd dintr-o scîndurică triunghiulară sau în formă de semicerc, înfiptă la capătul unei cozi lungi, cu care se scoate jarul sau cenușa din cuptor. Din fugă pusese mîna pe o cociorvă, o înălțase, și așa, printre tufe de lilieci și de coacăză, alerga spre dușman. SADOVEANU, O. III 504. Se ia cu cociorva aprinsa după noi, căci tocmai atunci trăgea focul să deie colacii în cuptior. CREANGĂ, O. A. 55. Numai atîta că moșneagul a rămas pleșuv și spetit, de mult ce-l netezise baba pe cap și de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt mălaiul. CREANGĂ, P. 294. – Variantă; cociorbă (ISPIRESCU, L. 159, EMINESCU, L. P. 125) s. f.