3 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cocăíre2 sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: cocăi2] Cotcodăcire.

cocăi2 vi [At: DDRF / V: ~ia / E: fo cf ucr кукотати] (D. găini) A cotcodăci.

cucăi vi [At: ANON. CAR. / V: coc~, ~câi / Pzi: cucăi, (înv) ~esc / E: cf mg kukkadoz „moțăie”] (Reg) A moțăi.

CUCĂÍ vb. IV. Intranz. (Reg.) A moțăi. – Cf. magh. kukkadoz.

CUCĂÍ, cúcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moțăi. – Cf. magh. kukkadoz.

cúcăĭ și -ĭésc, a v. intr. (cp. cu sîrb. kukati, a se vaĭta). Olt. Moțăĭ. – În Trans. cúcui.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cucăí (cucăiésc, cucăít), vb. – A dormita. – Var. cocăi, cucui. Pare formație expresivă. DAR o derivă din mag. kukkadoz, ipoteză incertă, iar Scriban din sb. kukati „a se plînge”, încă și mai puțin probabil. Terminația verbală -ăi este caracteristică creațiilor spontane. Este cuvînt curent în Banat și Olt. (ALR, I, 75). – Der. cucăitură, s. f. (somnolență).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cocăí2, pers. 3 sg. cócăie, vb. IV (reg.) a cotcodăci.

cocăí1 (cucăí), cócăi (cúcăi), vb. IV (reg.) a moțăi, a dormita, a picui.

Intrare: cocăire
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cocăire
  • cocăirea
plural
  • cocăiri
  • cocăirile
genitiv-dativ singular
  • cocăiri
  • cocăirii
plural
  • cocăiri
  • cocăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: cocăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cocăi
  • cocăire
  • cocăit
  • cocăitu‑
  • cocăind
  • cocăindu‑
singular plural
  • cocăie
  • cocăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cocăi
(să)
  • cocăi
  • cocăiam
  • cocăii
  • cocăisem
a II-a (tu)
  • cocăi
(să)
  • cocăi
  • cocăiai
  • cocăiși
  • cocăiseși
a III-a (el, ea)
  • cocăie
(să)
  • cocăie
  • cocăia
  • cocăi
  • cocăise
plural I (noi)
  • cocăim
(să)
  • cocăim
  • cocăiam
  • cocăirăm
  • cocăiserăm
  • cocăisem
a II-a (voi)
  • cocăiți
(să)
  • cocăiți
  • cocăiați
  • cocăirăți
  • cocăiserăți
  • cocăiseți
a III-a (ei, ele)
  • cocăie
(să)
  • cocăie
  • cocăiau
  • cocăi
  • cocăiseră
Intrare: cucăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucăi
  • cucăire
  • cucăit
  • cucăitu‑
  • cucăind
  • cucăindu‑
singular plural
  • cucăie
  • cucăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cucăi
(să)
  • cucăi
  • cucăiam
  • cucăii
  • cucăisem
a II-a (tu)
  • cucăi
(să)
  • cucăi
  • cucăiai
  • cucăiși
  • cucăiseși
a III-a (el, ea)
  • cucăie
(să)
  • cucăie
  • cucăia
  • cucăi
  • cucăise
plural I (noi)
  • cucăim
(să)
  • cucăim
  • cucăiam
  • cucăirăm
  • cucăiserăm
  • cucăisem
a II-a (voi)
  • cucăiți
(să)
  • cucăiți
  • cucăiați
  • cucăirăți
  • cucăiserăți
  • cucăiseți
a III-a (ei, ele)
  • cucăie
(să)
  • cucăie
  • cucăiau
  • cucăi
  • cucăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucăi
  • cucăire
  • cucăit
  • cucăitu‑
  • cucăind
  • cucăindu‑
singular plural
  • cucăiește
  • cucăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cucăiesc
(să)
  • cucăiesc
  • cucăiam
  • cucăii
  • cucăisem
a II-a (tu)
  • cucăiești
(să)
  • cucăiești
  • cucăiai
  • cucăiși
  • cucăiseși
a III-a (el, ea)
  • cucăiește
(să)
  • cucăiască
  • cucăia
  • cucăi
  • cucăise
plural I (noi)
  • cucăim
(să)
  • cucăim
  • cucăiam
  • cucăirăm
  • cucăiserăm
  • cucăisem
a II-a (voi)
  • cucăiți
(să)
  • cucăiți
  • cucăiați
  • cucăirăți
  • cucăiserăți
  • cucăiseți
a III-a (ei, ele)
  • cucăiesc
(să)
  • cucăiască
  • cucăiau
  • cucăi
  • cucăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucâi
  • cucâire
  • cucâit
  • cucâitu‑
  • cucâind
  • cucâindu‑
singular plural
  • cucâie
  • cucâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cucâi
(să)
  • cucâi
  • cucâiam
  • cucâii
  • cucâisem
a II-a (tu)
  • cucâi
(să)
  • cucâi
  • cucâiai
  • cucâiși
  • cucâiseși
a III-a (el, ea)
  • cucâie
(să)
  • cucâie
  • cucâia
  • cucâi
  • cucâise
plural I (noi)
  • cucâim
(să)
  • cucâim
  • cucâiam
  • cucâirăm
  • cucâiserăm
  • cucâisem
a II-a (voi)
  • cucâiți
(să)
  • cucâiți
  • cucâiați
  • cucâirăți
  • cucâiserăți
  • cucâiseți
a III-a (ei, ele)
  • cucâie
(să)
  • cucâie
  • cucâiau
  • cucâi
  • cucâiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cocăi
  • cocăire
  • cocăit
  • cocăitu‑
  • cocăind
  • cocăindu‑
singular plural
  • cocăie
  • cocăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cocăi
(să)
  • cocăi
  • cocăiam
  • cocăii
  • cocăisem
a II-a (tu)
  • cocăi
(să)
  • cocăi
  • cocăiai
  • cocăiși
  • cocăiseși
a III-a (el, ea)
  • cocăie
(să)
  • cocăie
  • cocăia
  • cocăi
  • cocăise
plural I (noi)
  • cocăim
(să)
  • cocăim
  • cocăiam
  • cocăirăm
  • cocăiserăm
  • cocăisem
a II-a (voi)
  • cocăiți
(să)
  • cocăiți
  • cocăiați
  • cocăirăți
  • cocăiserăți
  • cocăiseți
a III-a (ei, ele)
  • cocăie
(să)
  • cocăie
  • cocăiau
  • cocăi
  • cocăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cucăi cucâi cocăi

etimologie: