cocăi² vi [At: DDRF / V: ~ia / E: fo cf ucr кукотати] (D. găini) A cotcodăci.

cocăi¹ vi vz cucăi

CÓCĂ³ s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. sb. koka, it. cucco.

CUCĂÍ vb. IV. Intranz. (Reg.) A moțăi. – Cf. magh. kukkadoz.

coc⁶ sn vz cocă¹

cocaie sf [At: CONV. LIT. Liv 166 / Pl: ~căi / E: pbl mg kakó, vsl коука „cârlig”] 1 (Reg) Lemn strâmb, de care ciobanii atârnă căldarea cu mămăligă. 2 Cobiliță. 3 Lemn pe care se pune popicul, pentru a-l putea bate, în jocul de copii „de-a popicul”. 4 Bucată de lemn care poate fi azvârlită. 5 (Ban) Element din alcătuirea războiului de țesut. 6 (Ban) Parte a piuăi. 7-8 Fier din capătul roților de la ferăstrău sau de la moară.

cocă¹ sf [At: PANN, P. V. III / V: coacă, coc (Pl: ~uri) sn / E: nct] 1 Aluat (pentru produse de patiserie, de panificație). 2 (Îe) A se face ~ A se îmbăta foarte tare. 3 (Îs) Minte de ~ Prost. 4 Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie) Si: pap. 5 (Pan; Ban) Diaree.

cocă³ sfs [At: VICIU, GL. / E: cf srb koka, it cucco] (Reg; în graiul copiilor sau ca termen dezmierdător) 1 Prunc. 2 Păpușă. 3-4 (Șhp; îf coca) Supranume dat fetelor și băieților.

cucăi vi [At: ANON. CAR. / V: coc~, ~câi / Pzi: cucăi, (înv) ~esc / E: cf mg kukkadoz „moțăie”] (Reg) A moțăi.

cucâi v vz cucăi

CÓCĂ³ s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. scr. koka, it. cucco.

CUCĂÍ, cúcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moțăi. – Cf. magh. kukkadoz.

CÓCĂ¹ s. f. 1. Aluat. Cocă de făină de grîu. 2. (Rar) Sos gros, pastă (făcută din făină și amestecată cu apa sau zeama de la supă). Ciulamaua, șeful o mînca pe îndelete; învîrtind furculița cu dumicatul în coca moale. PAS, Z. I 269. 3. Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (mai ales hîrtie). Spetezele [zmeului] mai adesea se lipesc cu cocă. ISPIRESCU, la TDRG.

CÓCĂ² s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic (indiferent de sex).

CÓCĂ³ f. pop. 1) Copil mic; creatură infantilă. 2) Jucărie care înfățișează un copil mic; păpușă. [G.-D. cocii] /cf. sb. koka, it. cucco

CÓCĂ¹ f. 1) Pastă obținută prin frământarea făinii cu apă și cu diferite adausuri (lapte, zahăr, ouă etc.), din care se prepară produse de panificație sau de patiserie; aluat. 2) Pastă cleioasă preparată din făină și apă folosită la lipit hârtie; pap. ◊ A se face ~ a se îmbăta foarte tare. Minte de ~ minte greoaie. [G.-D. cocii] /Orig. nec.

cocă f. 1. făină, gătită cu apă, de lipit hârtia; 2. aluat deja plămădit pentru facerea pâinii; 3. turtă. [Abstras din coace].

cocă m. Mold. și Tr. copil mic, prunc. [Vorbă luată din graiul copiilor (v. cocon)].

cocáĭe f., pl. ăĭ (bg. sîrb. kuka, cîrlig, cinghel. V. coacă). Olt. Cujbă: țeapa în care s’a fript mĭelu și cocaĭa pe care s’a atîtnat căldarea de mămăligă (CL. 1922, 365). V. țăcălie.