5 intrări

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cocăi1 vi vz cucăi

cocăi2 vi [At: DDRF / V: ~ia / E: fo cf ucr кукотати] (D. găini) A cotcodăci.

cocaie sf [At: CONV. LIT. Liv 166 / Pl: ~căi / E: pbl mg kakó, vsl коука „cârlig”] 1 (Reg) Lemn strâmb, de care ciobanii atârnă căldarea cu mămăligă. 2 Cobiliță. 3 Lemn pe care se pune popicul, pentru a-l putea bate, în jocul de copii „de-a popicul”. 4 Bucată de lemn care poate fi azvârlită. 5 (Ban) Element din alcătuirea războiului de țesut. 6 (Ban) Parte a piuăi. 7-8 Fier din capătul roților de la ferăstrău sau de la moară.

co3 sfs [At: VICIU, GL. / E: cf srb koka, it cucco] (Reg; în graiul copiilor sau ca termen dezmierdător) 1 Prunc. 2 Păpușă. 3-4 (Șhp; îf coca) Supranume dat fetelor și băieților.

co1 sf [At: PANN, P. V. III / V: coacă, coc (Pl: ~uri) sn / E: nct] 1 Aluat (pentru produse de patiserie, de panificație). 2 (Îe) A se face ~ A se îmbăta foarte tare. 3 (Îs) Minte de ~ Prost. 4 Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie) Si: pap. 5 (Pan; Ban) Diaree.

cucăi vi [At: ANON. CAR. / V: coc~, ~câi / Pzi: cucăi, (înv) ~esc / E: cf mg kukkadoz „moțăie”] (Reg) A moțăi.

CÓCĂ3 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. sb. koka, it. cucco.

CÓCĂ1 s. f. Aluat (pentru produse de panificație, de patiserie). ◊ Expr. (Fam.) A se face cocă = a se îmbăta foarte tare. ♦ Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie); pap. – Et. nec.

CÓCĂ1 s. f. Aluat (pentru produse de panificație, de patiserie). ◊ Expr. (Fam.) A se face cocă = a se îmbăta foarte tare. ♦ Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie); pap. – Et. nec.

CUCĂÍ vb. IV. Intranz. (Reg.) A moțăi. – Cf. magh. kukkadoz.

CÓCĂ3 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. scr. koka, it. cucco.

CUCĂÍ, cúcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moțăi. – Cf. magh. kukkadoz.

CÓCĂ2 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic (indiferent de sex).

CÓCĂ1 s. f. 1. Aluat. Cocă de făină de grîu. 2. (Rar) Sos gros, pastă (făcută din făină și amestecată cu apa sau zeama de la supă). Ciulamaua, șeful o mînca pe îndelete; învîrtind furculița cu dumicatul în coca moale. PAS, Z. I 269. 3. Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (mai ales hîrtie). Spetezele [zmeului] mai adesea se lipesc cu cocă. ISPIRESCU, la TDRG.

CÓCĂ3 f. pop. 1) Copil mic; creatură infantilă. 2) Jucărie care înfățișează un copil mic; păpușă. [G.-D. cocii] /cf. sb. koka, it. cucco

CÓCĂ1 f. 1) Pastă obținută prin frământarea făinii cu apă și cu diferite adausuri (lapte, zahăr, ouă etc.), din care se prepară produse de panificație sau de patiserie; aluat. 2) Pastă cleioasă preparată din făină și apă folosită la lipit hârtie; pap. ◊ A se face ~ a se îmbăta foarte tare. Minte de ~ minte greoaie. [G.-D. cocii] /Orig. nec.

cocă f. 1. făină, gătită cu apă, de lipit hârtia; 2. aluat deja plămădit pentru facerea pâinii; 3. turtă. [Abstras din coace].

cocă m. Mold. și Tr. copil mic, prunc. [Vorbă luată din graiul copiilor (v. cocon)].

cocáĭe f., pl. ăĭ (bg. sîrb. kuka, cîrlig, cinghel. V. coacă). Olt. Cujbă: țeapa în care s’a fript mĭelu și cocaĭa pe care s’a atîtnat căldarea de mămăligă (CL. 1922, 365). V. țăcălie.

arată toate definițiile

Intrare: cocăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cocăi
  • cocăire
  • cocăit
  • cocăitu‑
  • cocăind
  • cocăindu‑
singular plural
  • cocăie
  • cocăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cocăi
(să)
  • cocăi
  • cocăiam
  • cocăii
  • cocăisem
a II-a (tu)
  • cocăi
(să)
  • cocăi
  • cocăiai
  • cocăiși
  • cocăiseși
a III-a (el, ea)
  • cocăie
(să)
  • cocăie
  • cocăia
  • cocăi
  • cocăise
plural I (noi)
  • cocăim
(să)
  • cocăim
  • cocăiam
  • cocăirăm
  • cocăiserăm
  • cocăisem
a II-a (voi)
  • cocăiți
(să)
  • cocăiți
  • cocăiați
  • cocăirăți
  • cocăiserăți
  • cocăiseți
a III-a (ei, ele)
  • cocăie
(să)
  • cocăie
  • cocăiau
  • cocăi
  • cocăiseră
Intrare: cocaie
substantiv feminin (F131)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cocaie
  • cocaia
plural
  • cocăi
  • cocăile
genitiv-dativ singular
  • cocăi
  • cocăii
plural
  • cocăi
  • cocăilor
vocativ singular
plural
Intrare: cocă (aluat)
substantiv feminin (F99)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • co
  • coca
plural
genitiv-dativ singular
  • cocăi
plural
vocativ singular
plural
Intrare: cocă (copil)
substantiv feminin (F99)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • co
  • coca
plural
genitiv-dativ singular
  • cocăi
plural
vocativ singular
plural
Intrare: cucăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucăi
  • cucăire
  • cucăit
  • cucăitu‑
  • cucăind
  • cucăindu‑
singular plural
  • cucăie
  • cucăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cucăi
(să)
  • cucăi
  • cucăiam
  • cucăii
  • cucăisem
a II-a (tu)
  • cucăi
(să)
  • cucăi
  • cucăiai
  • cucăiși
  • cucăiseși
a III-a (el, ea)
  • cucăie
(să)
  • cucăie
  • cucăia
  • cucăi
  • cucăise
plural I (noi)
  • cucăim
(să)
  • cucăim
  • cucăiam
  • cucăirăm
  • cucăiserăm
  • cucăisem
a II-a (voi)
  • cucăiți
(să)
  • cucăiți
  • cucăiați
  • cucăirăți
  • cucăiserăți
  • cucăiseți
a III-a (ei, ele)
  • cucăie
(să)
  • cucăie
  • cucăiau
  • cucăi
  • cucăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucăi
  • cucăire
  • cucăit
  • cucăitu‑
  • cucăind
  • cucăindu‑
singular plural
  • cucăiește
  • cucăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cucăiesc
(să)
  • cucăiesc
  • cucăiam
  • cucăii
  • cucăisem
a II-a (tu)
  • cucăiești
(să)
  • cucăiești
  • cucăiai
  • cucăiși
  • cucăiseși
a III-a (el, ea)
  • cucăiește
(să)
  • cucăiască
  • cucăia
  • cucăi
  • cucăise
plural I (noi)
  • cucăim
(să)
  • cucăim
  • cucăiam
  • cucăirăm
  • cucăiserăm
  • cucăisem
a II-a (voi)
  • cucăiți
(să)
  • cucăiți
  • cucăiați
  • cucăirăți
  • cucăiserăți
  • cucăiseți
a III-a (ei, ele)
  • cucăiesc
(să)
  • cucăiască
  • cucăiau
  • cucăi
  • cucăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cucâi
  • cucâire
  • cucâit
  • cucâitu‑
  • cucâind
  • cucâindu‑
singular plural
  • cucâie
  • cucâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cucâi
(să)
  • cucâi
  • cucâiam
  • cucâii
  • cucâisem
a II-a (tu)
  • cucâi
(să)
  • cucâi
  • cucâiai
  • cucâiși
  • cucâiseși
a III-a (el, ea)
  • cucâie
(să)
  • cucâie
  • cucâia
  • cucâi
  • cucâise
plural I (noi)
  • cucâim
(să)
  • cucâim
  • cucâiam
  • cucâirăm
  • cucâiserăm
  • cucâisem
a II-a (voi)
  • cucâiți
(să)
  • cucâiți
  • cucâiați
  • cucâirăți
  • cucâiserăți
  • cucâiseți
a III-a (ei, ele)
  • cucâie
(să)
  • cucâie
  • cucâiau
  • cucâi
  • cucâiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cocăi
  • cocăire
  • cocăit
  • cocăitu‑
  • cocăind
  • cocăindu‑
singular plural
  • cocăie
  • cocăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cocăi
(să)
  • cocăi
  • cocăiam
  • cocăii
  • cocăisem
a II-a (tu)
  • cocăi
(să)
  • cocăi
  • cocăiai
  • cocăiși
  • cocăiseși
a III-a (el, ea)
  • cocăie
(să)
  • cocăie
  • cocăia
  • cocăi
  • cocăise
plural I (noi)
  • cocăim
(să)
  • cocăim
  • cocăiam
  • cocăirăm
  • cocăiserăm
  • cocăisem
a II-a (voi)
  • cocăiți
(să)
  • cocăiți
  • cocăiați
  • cocăirăți
  • cocăiserăți
  • cocăiseți
a III-a (ei, ele)
  • cocăie
(să)
  • cocăie
  • cocăiau
  • cocăi
  • cocăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cocă (aluat)

  • 1. Aluat (pentru produse de panificație, de patiserie).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: aluat un exemplu
    exemple
    • Cocă de făină de grâu.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie familiar A se face cocă = a se îmbăta foarte tare.
      surse: DEX '09 sinonime: îmbăta
    • 1.2. Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie).
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: pap un exemplu
      exemple
      • Spetezele [zmeului] mai adesea se lipesc cu cocă. ISPIRESCU, la TDRG.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie Minte de cocă = minte greoaie.
      surse: NODEX
  • 2. rar Sos gros, pastă (făcută din făină și amestecată cu apa sau zeama de la supă).
    surse: DLRLC sinonime: pastă sos un exemplu
    exemple
    • Ciulamaua, șeful o mînca pe îndelete; învîrtind furculița cu dumicatul în coca moale. PAS, Z. I 269.
      surse: DLRLC

etimologie:

cocă (copil)

etimologie:

cucăi cucâi cocăi

etimologie: