2 intrări

3 definiții

cobzăríre sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: cobzări] (Rar) 1 Cântare din cobză Si: cobzărit1 (1). 2 Îndeletnicire a cântărețului din cobză Si: cobzărie, cobzărit1 (2). 3 (Arg; înv; spc) Amăgire cu vorbe frumoase a fetelor de către băieți Si: cobzărit1 (3).

cobzărí [At: DA ms / Pzi: ~résc / E: cobzar] 1 vi A cânta din cobză. 2 vi A se îndeletnici cu cântatul din cobză. 3 vt (Arg; înv; spc; d. băieți) A amăgi fetele cu vorbe frumoase.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

cobzări, cobzăresc I v. t. 1. (d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 2. a amăgi, a păcăli. II v. r. (d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.

Intrare: cobzări
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cobzări cobzărire cobzărit cobzărind singular plural
cobzărește cobzăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cobzăresc (să) cobzăresc cobzăream cobzării cobzărisem
a II-a (tu) cobzărești (să) cobzărești cobzăreai cobzăriși cobzăriseși
a III-a (el, ea) cobzărește (să) cobzărească cobzărea cobzări cobzărise
plural I (noi) cobzărim (să) cobzărim cobzăream cobzărirăm cobzăriserăm, cobzărisem*
a II-a (voi) cobzăriți (să) cobzăriți cobzăreați cobzărirăți cobzăriserăți, cobzăriseți*
a III-a (ei, ele) cobzăresc (să) cobzărească cobzăreau cobzări cobzăriseră
Intrare: cobzărire
cobzărire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cobzărire cobzărirea
plural cobzăriri cobzăririle
genitiv-dativ singular cobzăriri cobzăririi
plural cobzăriri cobzăririlor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)