COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se da jos dintr-un Ioc ridicat sau dintr-un vehicul; (uneori determinat pleonastic prin «la vale») a merge în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. Din trăsură, el a coborît cel din urmă. SAHIA, N. 55. Coborîndu-se în fîntînă, umple întîi plosca și o pune la șold. CREANGĂ, P. 205. Arald atunci coboară de pe-al lui cal. EMINESCU, O. I 93. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, lată, vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei. ALECSANDRI, P. P. 1. Fig. Privirile coboară mereu, din platou în platou. BOGZA, C. O. 21. ◊ Tranz. (Cu privire la un drum, la un teren etc.) Umblăm domol; suim poteci oable și coborîm prăpăstii. SADOVEANU, B. 6. Ai avut mare noroc de mine, de n-ai apucat a coborî priponii ista. CREANGĂ, P. 202. Dealuri multe ei suiră, Multe dealuri coborîră. ALECSANDRI, P. P. 165. ♦ Intranz. A zbura în jos, a veni jos din înălțime. În urma tractoarelor, berzele coborau mai puțin sperioase, obișnuite cu zgomotul motoarelor. MIHALE, O. 185. Coborî în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază. EMINESCU, O. I 168. ♦ Intranz. (Despre ape curgătoare) A curge la vale. E Oltul care... neîntrerupt coboară. BOGZA, C. O. 95. ◊ Intranz. (Despre corpuri cerești) A se apropia de asfințit, a apune. Soarele coboară într-o tăcere care neliniștește gîzele. C. PETRESCU, S. 245. Luna se cobora încet, mărindu-se, spre pămînt. EMINESCU, N. 25. ♦ Refl. Fig. (învechit, determinat prin «din scaun», «de pe tron») A renunța la domnie, a abdica. Împăratul se coborî din scaun și se urcă fiul cel mic. ISPIRESCU, L. 40. 2. Tranz. A da pe cineva sau ceva jos de la o înălțime oarecare. Coborîndu-l [pe Hercule din cer], îl puse iarăși în leagăn. ISPIRESCU, U. 19. Coboară din pod un păpușoi și desface grăunțele ce-i trebuiesc. ȘEZ. III 126. ◊ Expr. A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos. Ei! nu mai coborî ochii și zi că vrei, să se sfîrșească comedia. ALECSANDRI, T. 320. ♦ A trage, a apleca, a lăsa în jos. Costea aprinse țigara, coborî fereastra și rămase rezemat de bara de alamă. C. PETRESCU, V. 17. Și numai după ce ea plecă de lîngă dînsul, se hotărî să coboare pleoapele peste globurile ochilor care păstrau încă imaginea ei. BART, E. 352. 3. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață, vînt etc.) A se lăsa, a cădea. Astăzi, ca și alte dăți. Lungă liniște coboară Peste mari singurătăți. TOPÎRCEANU, 23. Cerul și-a schimbat veșmîntul, Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vîntul Ca un foșnet lung de apă. TOPÎRCEANU, S. A. 19. Noaptea începu să coboare liniștită. DUNĂREANU, N. 20. 4. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru și temperatură) A scădea. Temperatura a coborît sub 0°. 5. Tranz. (Cu privire la glas sau la ton) A schimba intensitatea sau înălțimea trecînd la un registru mai profund. Oratorul coborî deodată tonul. ◊ Refl. (în glumă) (Ciupici scoate cîteva note grave, voind a imita pe un basso italian) Millo: Destul! De te mai coborai nițel, ajungeai la catul de jos. ALECSANDRI, T. I 290. 6. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din») A-și trage obîrșia, a avea originea, a se trage din... Ștefan cel Mare cobora din Mușatini. 7. Refl. Fig. A se înjosi. – Variantă: scoborî (VLAHUȚĂ, O. A. III 4, CREANGĂ, P. 5) vb. IV.