3 intrări

Articole pe această temă:

19 definiții

cobilițá vt [At: PAMFILE, J. II / Pzi: ~țéz / E: de la cobiliță] A îndoi de mijloc.

CÓBILIȚA s. art. v. lebăda.

cobeléte sn [At: TEODORESCU, P. P. 121 / Pl: ~ / E: cobilă + -ete] (Olt; gmț) Cobiliță (1).

cóbiliță sf [At: H II / V: ~bel~, (hiperurbanism) ~óvil- / A și: (rar) ~líță / Pl: ~țe / E: bg, srb кoбилицa] 1 Bucată de lemn curbată, cu toarte, cârlige sau crestături la cele două capete, care se poartă pe umeri și sevește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor ori a altor greutăți Si: (reg) cobelete, cobcliă (14), cobilițoi, coromăslă. 2 (Ast; pop; și reg; îs ~ța ciobanului) Constelația Lebăda. 3 (Ent; Buc) Lăcustă verde. 4 Insectă din ordinul libelulelor (Libellula depressa) Si: (Buc) cal turtit, calul dracului, calul popii.

CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Piesă de lemn curbat, purtată pe umeri și care servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., sb. kobilica.

CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Bucată de lemn curbată, cu toarte, cârlige sau crestături la cele două capete, care se poartă pe umeri și servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., scr. kobilica.

CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Bucată de lemn curbată pentru a fi purtată pe umeri și avînd la cele două capete torți sau cîrlige, pentru transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc.; (regional) coromîslă. Ajuta să puie cobilița cu cofele în spinare. DELAVRANCEA, S. 26. Zăreau jucîndu-se codanele limbute... purtînd pe umăr, cu umblet legănat, cobilița cu două donițe. ODOBESCU, S. III 570. În pădure născui, în pădure crescui; Acasă dacă m-aduse, Cercei grei îmi puse (Cobilița). GOROVEI, C. 91. Cobilița-ciobanului sau fata-cu-cobilița = constelația lebedei.

Cóbilița-Ciobánului (constelație) s. propriu f.

cóbiliță s. f., g.-d. art. cóbiliței; pl. cóbilițe

Cóbilița-Ciobánului (astron.) s. pr. f.

cóbiliță s. f., g.-d. art. cóbiliței; pl. cóbilițe

CÓBILIȚĂ s. (Ban.) coacă, (Mold. și Bucov.) coromâslă. (~ pentru cărat gălețile.)

CÓBILIȚĂ s. v. căluț, cobilă, cosaș, libelulă.

CÓBILIȚĂ ~e f. Bucată de lemn curbată, cu cârlige sau crestături la capete, care se poartă pe umeri și servește, de obicei, la transportul găleților cu apă sau a coșurilor; coromâslă. /<bulg., sb. kobilica

cobiliță f. 1. lemn încovoiat, crestat la capete, de care se atârnă doniți, coșuri: cobilița cu cofele; 2. numele popular al libelulei sau calu-dracului. [Slav. KOBYLIȚA, iapă mică (bulgărește cu sensul românesc)].

cóbiliță f., pl. e (bg. kobilica, dim. d. kobila, ĭapă; vsl. kobylica. V. cobilă. Cp. cu ĭapă). Sud. Coromîslă, părîngă de dus greutățĭ pe umăr atîrnîndu-le de amîndoŭă capetele eĭ. Constelațiunea Casiopeiĭ. Cosaș, lăcustă mică (numită cobeliță în Bucov.).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cóbiliță s. art. v. LEBĂDA.

CÓBILIȚĂ s. (Ban.) coácă, (Mold. și Bucov.) coromî́slă. (~ pentru cărat gălețile.)

cóbiliță s. v. CĂLUȚ. COBILĂ. COSAȘ. LIBELULĂ.

Intrare: cobiliță
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cobiliță cobilița
plural cobilițe cobilițele
genitiv-dativ singular cobilițe cobiliței
plural cobilițe cobilițelor
vocativ singular
plural
Intrare: cobilița
cobilița
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: Cobilița-Ciobanului
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular Cobilița-Ciobanului
plural
genitiv-dativ singular Cobiliței-Ciobanului
plural
vocativ singular
plural