2 intrări

11 definiții

cobaltáre sf [At: DN3 / Pl: ~tắri / E: cobalta] Acoperire cu un strat de cobalt (1) a suprafeței unui obiect metalic.

COBALTÁRE s. f. Acțiunea de a cobalta și rezultatul ei. – V. cobalta.

COBALTÁRE s. f. Acțiunea de a cobalta și rezultatul ei. – V. cobalta.

cobaltáre s. f., g.-d. art. cobaltării

COBALTÁRE s.f. Acțiunea de a cobalta. [< cobalta, după fr. cobaltage].

cobaltá vt [At: DN3 / Pzi: ~téz / E: cobalt + -a] A acoperi cu un strat de cobalt (1) suprafața unui obiect metalic.

COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.

COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.

cobaltá vb., ind. prez. 1 sg. cobaltéz, 3 sg. și pl. cobalteáză

COBALTÁ vb. I. tr. (Tehn.) A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. [< cobalt + -a].

COBALTÁ vb. tr. a acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. (< cobalt)

Intrare: cobalta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cobalta cobaltare cobaltat cobaltând singular plural
cobaltea cobaltați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cobaltez (să) cobaltez cobaltam cobaltai cobaltasem
a II-a (tu) cobaltezi (să) cobaltezi cobaltai cobaltași cobaltaseși
a III-a (el, ea) cobaltea (să) cobalteze cobalta cobaltă cobaltase
plural I (noi) cobaltăm (să) cobaltăm cobaltam cobaltarăm cobaltaserăm, cobaltasem*
a II-a (voi) cobaltați (să) cobaltați cobaltați cobaltarăți cobaltaserăți, cobaltaseți*
a III-a (ei, ele) cobaltea (să) cobalteze cobaltau cobalta cobaltaseră
Intrare: cobaltare
cobaltare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cobaltare cobaltarea
plural cobaltări cobaltările
genitiv-dativ singular cobaltări cobaltării
plural cobaltări cobaltărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)