8 definiții pentru coarticulație


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

coarticulație sf [At: DEX2 / P: co-a~ / Pl: ~ii / E: fr co-articulation] (Fon) Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui precedent să fi luat sfârșit. corectată

COARTICULÁȚIE s. f. (Fon.) Articularea concomitentă a unor sunete succesive. [Pr.: co-ar-] – Din fr. coarticulation.

COARTICULÁȚIE, coarticulații, s. f. (Fon.) Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui precedent să fi luat sfârșit. [Pr.: co-ar-] – Din fr. co-articulation.

COARTICULÁȚIE s.f. (Lingv.) Producere concomitentă a mișcărilor articulatorii în emiterea unor sunete. [Cf. fr. coarticulation].

COARTICULÁȚIE s. f. (lingv.) rostire concomitentă a sunetelor. (< fr. coarticulation)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

coarticuláție (co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticuláția (-ți-a), g.-d. coarticuláții, art. coarticuláției

coarticuláție s. f. (sil. co-ar-, -ți-e), art. coarticuláția (sil. -ți-a), g.-d. art. coarticuláției; pl. coarticuláții


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

COARTICULÁȚIE s. f. (cf. fr. coarticulation): producere concomitentă a mișcărilor articulatorii în emiterea unor sunete.

Intrare: coarticulație
coarticulație substantiv feminin
  • silabație: co-ar-, -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coarticulație
  • coarticulația
plural
  • coarticulații
  • coarticulațiile
genitiv-dativ singular
  • coarticulații
  • coarticulației
plural
  • coarticulații
  • coarticulațiilor
vocativ singular
plural