8 definiții pentru coarticulație


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COARTICULÁȚIE s. f. (Fon.) Articularea concomitentă a unor sunete succesive. [Pr.: co-ar-] – Din fr. coarticulation.

coarticulație sf [At: DEX2 / P: co-a~ / Pl: ~ii / E: fr co-articulation] (Fon) Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui precedent să fi luat sfârșit. corectată

COARTICULÁȚIE, coarticulații, s. f. (Fon.) Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui precedent să fi luat sfârșit. [Pr.: co-ar-] – Din fr. co-articulation.

COARTICULÁȚIE s.f. (Lingv.) Producere concomitentă a mișcărilor articulatorii în emiterea unor sunete. [Cf. fr. coarticulation].

COARTICULÁȚIE s. f. (lingv.) rostire concomitentă a sunetelor. (< fr. coarticulation)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

coarticuláție (co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticuláția (-ți-a), g.-d. coarticuláții, art. coarticuláției

coarticuláție s. f. (sil. co-ar-, -ți-e), art. coarticuláția (sil. -ți-a), g.-d. art. coarticuláției; pl. coarticuláții


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

COARTICULÁȚIE s. f. (cf. fr. coarticulation): producere concomitentă a mișcărilor articulatorii în emiterea unor sunete.

Intrare: coarticulație
coarticulație substantiv feminin
  • silabație: co-ar-ti-cu-la-ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coarticulație
  • coarticulația
plural
  • coarticulații
  • coarticulațiile
genitiv-dativ singular
  • coarticulații
  • coarticulației
plural
  • coarticulații
  • coarticulațiilor
vocativ singular
plural

coarticulație

etimologie: