8 definiții pentru coșmagă

coșmágă sf [At: (1814) IORGA, S. D. XXI, 468 / V: ~moá-, hoșmoá-~ / Pl: ~age / E: ns cf cocioabă, cociomeagă, cociomeață, coșleabă, coșmandră, coșmolie, coștireață, coștoroabă] (Reg) 1 Colibă de lemn. 2 Căsuță în care stau ciobanii iama și păstrează brânza și uneltele stânii. 3 Colibă de stuf de lângă stână, în care se află răscolul, strunga, perdeaua. 4 Colibă în care stau oamenii la lucru. 5 (Pex) Coteț prost construit. 6 (Pex) Cotețul câinelui. 7 (Pan) Ridicătură de pământ asemănătoare unui bordei de ciobani.

COȘMÁGĂ, coșmăgi, s. f. (Reg.) Colibă de scânduri; baracă. – Et. nec.

COȘMÁGĂ, coșmăgi, s. f. (Reg.) Colibă de scânduri; baracă. – Et. nec.

COȘMÁGĂ, coșmăgi, s. f. (Mold.) Colibă de seînduri, baracă. Era la inserat și nu se aprinseseră lumini. în molozurile gării, o coșmagă strîmbă de seînduri și corturi de trupe care țineau circulația drumului de fier, legînd lumea cu pustia și cu frontul. SADOVEANU, M. C. 86.

coșmágă (reg.) s. f., g.-d. art. coșmắgii; pl. coșmắgi

coșmágă s. f., g.-d. art. coșmăgii; pl. coșmăgi

coșmagă f. Mold. bordeiu și în special colibă unde stau ciobanii. [Origină necunoscută].

coșmágă f., pl. ăgĭ (rus. kolymága, căruță). Est. Casa stîneĭ, adăpostu cĭobanilor la stînă. Șopron mic. Fig. Iron. Cocĭoabă. – Și coșmoagă (oa dift.), pl. e. În Munt. coșmelie (CL. 1920, 520, și ChN. I, 10) și coșmolie, coșneagă și coșnĭoagă. În Cov. și coșmándră, pl. e, șandrama.

Intrare: coșmagă
coșmagă substantiv feminin
substantiv feminin (F75)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coșma coșmaga
plural coșmăgi coșmăgile
genitiv-dativ singular coșmăgi coșmăgii
plural coșmăgi coșmăgilor
vocativ singular
plural