2 intrări

6 definiții

cnocauta vt [At: DEX2 / P: ~ca-u~ / Pzi: ~téz / E: cnocaut] (Spt) A învinge adversarul prin cnocaut (1).

KNOCKOUTÁ, knockoutez, vb. I. Tranz. A-și învinge adversarul prin knockout. [Pr.: cnocauta. – Scris și: cnocauta] – Din knockout.[1] corectată

  1. Corecturi: knocoutez -> knockoutez,... prin knokaut ->... prin knockout. gall

CNOCAUTÁ, cnocautez, vb. I. Tranz. A-și învinge adversarul prin cnocaut. [Pr.: -ca-u-] – Din cnocaut.

cnocautá vb. (sil. mf. cnoc-au-), ind. prez. 1 sg. cnocautéz, 3 sg. și pl. cnocauteáză

CNOCAUTÁ vb. I. tr. A face pe cineva cnocaut. [< cnocaut + -a, cf. engl. knock-out].

CNOCAUTÁ vb. tr. a face cnocaut. (< cnocaut)

Intrare: cnocauta
  • silabisire: cnoc-au-
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cnocauta cnocautare cnocautat cnocautând singular plural
cnocautea cnocautați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cnocautez (să) cnocautez cnocautam cnocautai cnocautasem
a II-a (tu) cnocautezi (să) cnocautezi cnocautai cnocautași cnocautaseși
a III-a (el, ea) cnocautea (să) cnocauteze cnocauta cnocaută cnocautase
plural I (noi) cnocautăm (să) cnocautăm cnocautam cnocautarăm cnocautaserăm, cnocautasem*
a II-a (voi) cnocautați (să) cnocautați cnocautați cnocautarăți cnocautaserăți, cnocautaseți*
a III-a (ei, ele) cnocautea (să) cnocauteze cnocautau cnocauta cnocautaseră
  • pronunție: cnocauta
verb (VT201)
Surse flexiune: MDN '08
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) knockouta knockoutare knockoutat knockoutând singular plural
knockoutea knockoutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) knockoutez (să) knockoutez knockoutam knockoutai knockoutasem
a II-a (tu) knockoutezi (să) knockoutezi knockoutai knockoutași knockoutaseși
a III-a (el, ea) knockoutea (să) knockouteze knockouta knockoută knockoutase
plural I (noi) knockoutăm (să) knockoutăm knockoutam knockoutarăm knockoutaserăm, knockoutasem*
a II-a (voi) knockoutați (să) knockoutați knockoutați knockoutarăți knockoutaserăți, knockoutaseți*
a III-a (ei, ele) knockoutea (să) knockouteze knockoutau knockouta knockoutaseră
Intrare: cnocautare
cnocautare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cnocautare cnocautarea
plural cnocautări cnocautările
genitiv-dativ singular cnocautări cnocautării
plural cnocautări cnocautărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

cnocauta cnocautare cnocautat knockouta knockoutare knockoutat

  • 1. A-și învinge adversarul prin cnocaut.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: