10 definiții pentru clopotar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clopotár sm [At: (a. 1707) IORGA, B.R. 70 / Pl: ~i / E: clopot + -ar] 1 (Înv) Fabricant de clopote (1). 2 (Rar) Vânzător de clopote. 3 Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 4 (Îvp) Animal din fruntea tunnei, hergheliei etc. cu talangă la gât. 5 (Fig) Flecar. 6 (Îvr; fig) Persoană care încearcă să obțină ceva prin lingușire.

CLOPOTÁR, clopotari, s. m. 1. Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor (1). – Clopot + suf. -ar.

CLOPOTÁR, clopotari, s. m. 1. Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor (1). – Clopot + suf. -ar.

CLOPOTÁR, clopotari, s. m. Persoană care trage clopotele la o biserică. Ciubuc clopotarul de la mănăstirea Neamțului... făcuse un clopot mare la acea mănăstire, cu cheltuiala lui, și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari; pentru aceea îi și zicea Clopotarul. CREANGĂ, P. 106. Plătește la clopotari, Să tragă clopote mari. SEVASTOS, C. 70.

CLOPOTÁR ~i m. Persoană care trage clopotele. /clopot + suf. ~ar

clopotar m. 1. turnător de clopote; 2. cel ce toacă și trage clopotele; 3. berbecele dinaintea turmei cu clopotul de gât.

clopotár m. Cel care trage clopotele. Cel care fabrică saŭ vinde clopote. Cel care face curte (lingușește). Animalu care merge cu clopotu orĭ cu talanga înaintea turmeĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clopotár s. m., pl. clopotári

clopotár s. m., pl. clopotári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLOPOTÁR s. (prin Transilv.) sfăt. (~ la biserică.)

CLOPOTAR s. (prin Transilv.) sfăt. (~ la biserică.)

Intrare: clopotar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clopotar
  • clopotarul
  • clopotaru‑
plural
  • clopotari
  • clopotarii
genitiv-dativ singular
  • clopotar
  • clopotarului
plural
  • clopotari
  • clopotarilor
vocativ singular
  • clopotarule
  • clopotare
plural
  • clopotarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clopotar

  • 1. Persoană care trage clopotele la biserică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: sfăt 2 exemple
    exemple
    • Ciubuc clopotarul de la mănăstirea Neamțului... făcuse un clopot mare la acea mănăstire, cu cheltuiala lui, și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari; pentru aceea îi și zicea Clopotarul. CREANGĂ, P. 106.
      surse: DLRLC
    • Plătește la clopotari, Să tragă clopote mari. SEVASTOS, C. 70.
      surse: DLRLC
  • 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Clopot + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09