clinchet sn [At: ALECSANDRI, P. III, 10 / V: ~căt, ~ngăt / Pl: ~e / E: clinc + -et] 1 Sunet produs de clopoței sau de zurgălăi Si: clincăială (1). 2 Zgomot produs de ciocnirea unor obiecte de metal (sau de sticlă) Si: clincăială (2).

CLINCHET, clinchete, s. n. Zgomotul produs de clopoței sau de zurgălăi. Rîsul Frusinicăi se auzi apoi un timp, clar și cristalin, ca un clinchet de zurgălăi în necontenită rostogolire. MIHALE, O. 169. Un clinchet lung de clopoței îi zuruia în urechi. VLAHUȚĂ, O. A. III. 158. Iată-o sanie ușoară care trece peste văi... în văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi. ALECSANDRI, P. A. 112. Fig. În stradă, urcă-n stoluri aurii Un cîntec drag, un clinchet de copii. FRUNZĂ, în POEZ. N. 231. 2. Zgomot produs prin vibrarea sau lovirea unui obiect de metal sau de sticlă. S-auzeau numai clinchetele bidoanelor, gamelelor și lopeților. CAMILAR, N. I 46. I-am auzit... mișcările piciorului de lemn cu clinchetul cataramelor. SAHIA, N. 60.

CLINCHET ~e n. Sunet caracteristic produs de zurgălăi sau de ciocnirea unor obiecte de sticlă. /Din clinc + suf. ~et

clinchet n. sunet de clopot sau de arme: în văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi AL. [V. clăncăit].

*clínchet n., pl. e (cuv. fabricat de Al. după fr. cliquetis). Barb. Zornăit, zornăĭală: clinchete de zurgălăĭ.

clincăt sn vz clinchet

clingăt sn vz clinchet

clinchet s. n., pl. clinchete

clinchet s. n., pl. clinchete

clinchet s. n., pl. clinchete

clinchet (clinchete), s. n. – Sunet produs de clopoței. Creație expresivă, cf. germ. klingen, fr. cliqueter. – Der. clincheta, vb. (a suna), formație modernă, care nu apare încă în dicționare (cf. Arghezi: în vocea lui clinchetă zale; clinchenit, s. n. (zornăit), formație de asemenea modernă, datorată unei confuzii cu zăngănit (cf. Cezar Petrescu: un clinchenit de lanț).