16 definiții pentru cler

cler1 sn [At: (a. 1812) IORGA, S.D. XII, 203 / Pl: ~uri / E: lat clerus] 1-3 (Aco „bisericesc”, sau „al bisericii”) Totalitate a preoților dintr-o biserică, dintr-o eparhie, dintr-o țară etc.

CLER s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus.

CLER, cleruri, s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus.

CLER s. n. Totalitatea preoților unei biserici, unei eparhii sau unei țări; cinul preoțesc, preoțime. între clasele privilegiate și intre acele dezmoștenite, un cler ignorant, superstițios, îngrășat cu mana averilor mănăstirești. ALECSANDRI, C. 234. Mitropolitul ieși înainte urmat de tot clerul. NEGRUZZI, S. I 232.

CLER s. (BIS.) preoțime, (livr.) sacerdoțiu, (pop.) popime, (înv.) preoție. (~ul dintr-o eparhie.)

CLER s.n. Preoțime; totalitatea clericilor dintr-o țară, dintr-o biserică etc. [Cf. germ. Klerus, lat. clerus, gr. kleros].

CLER s. n. totalitatea clericilor dintr-o țară, dintr-o eparhie; preoțime. (< it. clero, lat. clerus)

cler s. n. – Preoțime. – Var. (înv.) clir, cliros. Mr. clir. Ngr. ϰλñρος (Murnu 14), în parte prin intermediul sl. klirosŭ (Vasmer, Gr., 79), cf. sb., rus. klir, și modern din lat. clerus. Sec. XVI (cu forma cliros). – Der. mod. (din fr.) cleric, s. m.; clerical, adj.; clericalism, s. n. Der. înv. clericesc, (var. cliricesc, sec. XVII), adj.

CLER n. Totalitate a preoților unui cult; preoțime. /<lat. clerus

cler n. corpul clericilor unei biserici sau al unei țări.

*cler n., pl. urĭ (vgr. klêros, soartă, condițiune). Corpu preuțesc [!] și călugăresc. – Vechĭ clir și cliros (ngr. kliros, rus. klir, kliros).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CLER s. (BIS) preoțime, (livr.) sacerdóțiu, (pop.) popíme, (înv.) preoție. (~ dintr-o eparhie.)

CLER. Subst. Preot, preot de mir, paroh, sacerdot (livr.), sachelar (înv.), popă (pop.); miruitor (rar); duhovnic, confesor, păstor (fig.). Diacon; arhidiacon, protodiacon (înv.); protoiereu, protopop, protoprezbiter. Prelat; arhiereu, arhipăstor, ierarh, arhierarh, episcop, vlădică, chiriarh (înv.); vicar; arhiepiscop; mitropolit; primat, patriarh. Abate; capelan; canonic; bărat (înv.); prepozit; cardinal; papă, pontif, pontifice (rar). Rabin. Hoge; muezin; imam; muftiu; ulema. Lama; marele lama, lama cel mare, dalai-lama. Bonz, brahman. Mag. Preoți din antichitate: augur, coribant, curion, daduc, druid, epulon, fecial, flamin, haruspiciu; hierofant; mistagog; pontif; salii; bacantă; vestală. Preoțime, preoție (înv.), popime (pop. și fam.); cler. Cleric. Preoție, sacerdoțiu (livr.), popie (pop. și fam.); diaconie; protoierie, protopopie, protopopiat (rar); păstorie (fig.), păstorire (fig.), arhierie, arhipăstorie; episcopat, episcopie; arhiepiscopat, arhiepiscopie, arhidieceză, chiriarhie (înv.); mitropolie; patriarhat. Cardinalat: scaun papal, pontificat. Rabinat. Hirotonie, hirotonire, hirotonisire. Adj. Preoțesc, sacerdotal (livr.), popesc (pop.), păstoresc (fig.), duhovnicesc; protopopesc; arhieresc; episcopal; arhiepiscopal; mitropolitan; patriarhal. Papal, pontifical. Brahmanic, brahman. Druidic. Clerical. Hirotonit, hirotonisit, popit (pop. și fam.). Vb. A preoți, a face popă, a hirotoni, a hirotonisi, a popi (pop.). A se preoți, a se hirotonisi, a se popi (pop.). A păstori (fig.), a preoți (înv.). Adv. Preoțește, popește. V. așezămînt de cult, călugăr, religie.

Intrare: cler
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cler clerul
plural cleruri clerurile
genitiv-dativ singular cler clerului
plural cleruri clerurilor
vocativ singular
plural