cleoambă sf vz cloambă

cleoámbă, V. cloambă.

cloambă sf [At: ECONOMIA, 136 / V: clom~, cleom~, cleo~, clio~, ~mpă, cleoampă, cro~ / E: nct] (Reg) 1 Creangă. 2 Bucată de fier încovoiată. 3 (Îf clio~) Scoabă. 4 (Îaf clio~) Mână. 5 Hoașcă. 6 Mârțoagă. 7 (Îf cleo~) Cloșcă. 8 (Îvp; irn; îf cleo~) Om îmbrăcat în haine nemțești Si: pantalonar.

cloámbă, cleoámbă și croámbă f., pl. e (rus. klúmba, d. pol. klomb, strat de florĭ, ĭar aceasta d. engl. clump, grupa de copacĭ. Cp. și cu bg. klon, ramură, cotor. Bern. 1, 521). Trans. (J. B. 121). Ramură. – Și adj. = „țeapăn, ca lemnu”: îĭ îngheață mîĭnile cleoambe pe toporîște (Agrb. Înt. 133).