2 intrări

6 definiții

clențení v vz clănțăni

CLENȚENÍ vb. IV v. clănțăni.

CLENȚENÍ vb. IV v. clănțăni.

CLENȚENÍ vb. IV v. clănțăni.

clănțăni [At: NEGRUZZI, S. I, 295 / V: clen~, clențení / Pzi: ~nésc / E: clanț + -ăni] 1 vi (D. dinți) A se ciocni ritmic (de frig sau frică). 2 vi (D. fălcile animalelor) A se ciocni cu zgomot. 3 vi A produce un zgomot specific prin lovirea unor obiecte de metal sau de sticlă. 4 vi A apăsa repetat și zgomotos clanța ușii. 5 vi (Fig; dep) A flecări. 6 vir (Fig) A împunge cu vorba. 7 vr A se certa. 8 vi (Rar; d. căței) A lătra.

CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn.Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.

Intrare: clențeni (1 clențen)
clențeni (1 clențen) verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) clențeni clențenire clențenit clențenind singular plural
clențene clențeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) clențen (să) clențen clențeneam clențenii clențenisem
a II-a (tu) clențeni (să) clențeni clențeneai clențeniși clențeniseși
a III-a (el, ea) clențene (să) clențene clențenea clențeni clențenise
plural I (noi) clențenim (să) clențenim clențeneam clențenirăm clențeniserăm, clențenisem*
a II-a (voi) clențeniți (să) clențeniți clențeneați clențenirăți clențeniserăți, clențeniseți*
a III-a (ei, ele) clențene (să) clențene clențeneau clențeni clențeniseră
Intrare: clențeni (1 clențenesc)
clențeni (1 clențenesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) clențeni clențenire clențenit clențenind singular plural
clențenește clențeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) clențenesc (să) clențenesc clențeneam clențenii clențenisem
a II-a (tu) clențenești (să) clențenești clențeneai clențeniși clențeniseși
a III-a (el, ea) clențenește (să) clențenească clențenea clențeni clențenise
plural I (noi) clențenim (să) clențenim clențeneam clențenirăm clențeniserăm, clențenisem*
a II-a (voi) clențeniți (să) clențeniți clențeneați clențenirăți clențeniserăți, clențeniseți*
a III-a (ei, ele) clențenesc (să) clențenească clențeneau clențeni clențeniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)