2 intrări

6 definiții

clențăní v vz clănțăni

CLENȚĂNÍ vb. IV v. clănțăni.

CLENȚĂNÍ vb. IV v. clănțăni.

CLENȚĂNÍ vb. IV v. clănțăni.

clănțăni [At: NEGRUZZI, S. I, 295 / V: clen~, clențení / Pzi: ~nésc / E: clanț + -ăni] 1 vi (D. dinți) A se ciocni ritmic (de frig sau frică). 2 vi (D. fălcile animalelor) A se ciocni cu zgomot. 3 vi A produce un zgomot specific prin lovirea unor obiecte de metal sau de sticlă. 4 vi A apăsa repetat și zgomotos clanța ușii. 5 vi (Fig; dep) A flecări. 6 vir (Fig) A împunge cu vorba. 7 vr A se certa. 8 vi (Rar; d. căței) A lătra.

CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn.Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.

Intrare: clențăni (1 clențăn)
clențăni (1 clențăn) verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) clențăni clențănire clențănit clențănind singular plural
clențăne clențăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) clențăn (să) clențăn clențăneam clențănii clențănisem
a II-a (tu) clențăni (să) clențăni clențăneai clențăniși clențăniseși
a III-a (el, ea) clențăne (să) clențăne clențănea clențăni clențănise
plural I (noi) clențănim (să) clențănim clențăneam clențănirăm clențăniserăm, clențănisem*
a II-a (voi) clențăniți (să) clențăniți clențăneați clențănirăți clențăniserăți, clențăniseți*
a III-a (ei, ele) clențăne (să) clențăne clențăneau clențăni clențăniseră
Intrare: clențăni (1 clențănesc)
clențăni (1 clențănesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) clențăni clențănire clențănit clențănind singular plural
clențănește clențăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) clențănesc (să) clențănesc clențăneam clențănii clențănisem
a II-a (tu) clențănești (să) clențănești clențăneai clențăniși clențăniseși
a III-a (el, ea) clențănește (să) clențănească clențănea clențăni clențănise
plural I (noi) clențănim (să) clențănim clențăneam clențănirăm clențăniserăm, clențănisem*
a II-a (voi) clențăniți (să) clențăniți clențăneați clențănirăți clențăniserăți, clențăniseți*
a III-a (ei, ele) clențănesc (să) clențănească clențăneau clențăni clențăniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)