3 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLEFĂIT, clefăituri, s. n. Faptul de a clefăi; zgomot produs de cel care clefăie. – V. clefăi.

CLEFĂIT, clefăituri, s. n. Faptul de a clefăi; zgomot produs de cel care clefăie. – V. clefăi.

clefăit2 av [At: MDA ms / E: clefăi] 1 (D. felul în care mănâncă cineva) Zgomotos și neplăcut privirii. 2 (D. felul în care vorbește cineva; fig) Articulat prost.

clefăit1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: clefăi] 1-6 Clefăire (1-6).

CLEFĂIT, clefăituri, s. n. Faptul de a clefăi;. plescăit. Clefăitul aluatului s-amesteca în clefăitul glodului de pe uliță. CAMILAR, N. II 325.

CLEFĂIT ~uri n. 1) v. A CLEFĂI. 2) Sunet caracteristic produs de cel care clefăie; plescăit. /v. a clefăi

clefăit n. Mold. lucrarea de a clefăi: clefăitul fălcilor.

CLEFĂI, clefăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică.

clefăi [At: LM / V: clemfăi, clăfăi, cefăi, cieflăi, ciflăi / Pzi: ~esc / E: fo] 1-2 vti A mânca zgomotos și neplăcut privirii. 3 vi A închide și a deschide gura plescăind. 4 vi (Fig) A vorbi repede, articulând prost cuvintele. 5 vi A produce un zgomot specific umblând prin noroi. 6-7 vti (Pex; îvr) A frământa (noroiul). 8 vi (D. căței; îvr) A lătra.

CLEFĂI, clefăi, vb. IV. 1. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică.

CLEFĂI, clefăi, vb. IV. Intranz. 1. A mînca cu zgomot, a plescăi; a clefeti. V. molfăi. Rupse o margine din pîine și începu să clefăie încet. STĂNOIU, C. I. 164. La dejun, Dan înfulica bucături mari și clefăia repede, c-o lăcomie de bestie. VLAHUȚĂ, O. A. III 198. ◊ Tranz. Se mai oprește calul. Mai rupe o gură de iarbă din marginea potecii. O clefăie. STANCU, D. 327. O mînă... ținea funia vitei, care nu mai clefăia iarba de dinainte-i. PAS, L. I 138. 2. A deschide și a închide gura plescăind. Trăgea aer în piept, clefăind și pocnind din limbă cu... plăcere. GALAN, Z. R. 237. 8. 3. A plescăi mergînd prin noroi. Dricul primăriei clefăia prin glod. LESNEA, C. D. 87. – Prez. ind. și: clefăiesc (BOGZA, Ț. 89). – Variantă: clepăi (DUMITRIU, N. 176) vb. IV.

A CLEFĂI clefăi intranz. 1) A mânca lacom făcând zgomot cu limba și cu buzele; a plescăi. 2) A plesni din buze (în semn de plăcere sau de uimire); a plescăi. 3) fig. A vorbi nedeslușit, producând un zgomot urât la pronunțarea cuvintelor. /Onomat.

clefăì v. Mold. a mesteca încet (cum fac pruncii și moșnegii fără dinți). [Onomatopee din cleaf! care exprimă sgomotul fălcilor când se mestecă].

cléfăĭ și -ĭésc, a v. intr. (rudă cu clevetesc). Est. Mănînc făcînd cu buzele și cu limba un zgomot enervant, ca porcu și oameniĭ necĭoplițĭ. – În vest clefetesc (var. din clevetesc) și cĭófăĭ. V. horpăĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

clefăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. clefăi, 3 clefăie, imperf. 1 clefăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să clefăi, 3 să clefăie

clefăi (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 clefăie, imperf. 3 sg. clefăia; conj. prez. 3 să clefăie

clefăi vb., ind. și conj. prez. 1 sg. clefăi, 3 sg. clefăie, imperf. 3 sg. clefăia

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CLEFĂIT s. clefăială, molfăială, molfăire, molfăit, molfăitură, plescăială, plescăit. (Cînd mănîncă se aude un ~.)

CLEFĂI vb. a molfăi, a plescăi, (rar) a clefeti, (reg.) a ciofăi, a murseca, a plescăni. (~ cînd mănîncă.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

clefăi (-ăesc, -it), vb.1. A mînca făcînd zgomot. – 2. A vorbi poticnit. – Var. clefeti. Creație expresivă, care coincide cu lat. vulg. clefare (H. Mihăescu, BF, III, 23), slov. klafati, germ. klaffen (Cihac, II, 61 și Conev 56 propun un etimon sl.). – Der. clefăit, s. n. (zgomot produs cînd se mănîncă urît); clefetitor, adj. (persoană care mănîncă cu greu).

Intrare: clefăit (part.)
clefăit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clefăit
  • clefăitul
  • clefăitu‑
  • clefăi
  • clefăita
plural
  • clefăiți
  • clefăiții
  • clefăite
  • clefăitele
genitiv-dativ singular
  • clefăit
  • clefăitului
  • clefăite
  • clefăitei
plural
  • clefăiți
  • clefăiților
  • clefăite
  • clefăitelor
vocativ singular
plural
ceflăit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: clefăit (s.n.)
clefăit1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clefăit
  • clefăitul
  • clefăitu‑
plural
  • clefăituri
  • clefăiturile
genitiv-dativ singular
  • clefăit
  • clefăitului
plural
  • clefăituri
  • clefăiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: clefăi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clefăi
  • clefăire
  • clefăit
  • clefăitu‑
  • clefăind
  • clefăindu‑
singular plural
  • clefăie
  • clefăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clefăi
(să)
  • clefăi
  • clefăiam
  • clefăii
  • clefăisem
a II-a (tu)
  • clefăi
(să)
  • clefăi
  • clefăiai
  • clefăiși
  • clefăiseși
a III-a (el, ea)
  • clefăie
(să)
  • clefăie
  • clefăia
  • clefăi
  • clefăise
plural I (noi)
  • clefăim
(să)
  • clefăim
  • clefăiam
  • clefăirăm
  • clefăiserăm
  • clefăisem
a II-a (voi)
  • clefăiți
(să)
  • clefăiți
  • clefăiați
  • clefăirăți
  • clefăiserăți
  • clefăiseți
a III-a (ei, ele)
  • clefăie
(să)
  • clefăie
  • clefăiau
  • clefăi
  • clefăiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clepăi
  • clepăire
  • clepăit
  • clepăitu‑
  • clepăind
  • clepăindu‑
singular plural
  • clepăie
  • clepăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clepăi
(să)
  • clepăi
  • clepăiam
  • clepăii
  • clepăisem
a II-a (tu)
  • clepăi
(să)
  • clepăi
  • clepăiai
  • clepăiși
  • clepăiseși
a III-a (el, ea)
  • clepăie
(să)
  • clepăie
  • clepăia
  • clepăi
  • clepăise
plural I (noi)
  • clepăim
(să)
  • clepăim
  • clepăiam
  • clepăirăm
  • clepăiserăm
  • clepăisem
a II-a (voi)
  • clepăiți
(să)
  • clepăiți
  • clepăiați
  • clepăirăți
  • clepăiserăți
  • clepăiseți
a III-a (ei, ele)
  • clepăie
(să)
  • clepăie
  • clepăiau
  • clepăi
  • clepăiseră
clemfăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
clăfăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ciflăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cieflăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ceflăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

clefăit, clefăiturisubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a clefăi; zgomot produs de cel care clefăie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: plescăit
    • format_quote Clefăitul aluatului s-amesteca în clefăitul glodului de pe uliță. CAMILAR, N. II 325. DLRLC
etimologie:
  • vezi clefăi DEX '98 DEX '09

clefăi, clefăiverb

  • 1. tranzitiv intranzitiv A mânca urât și cu zgomot. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Rupse o margine din pîine și începu să clefăie încet. STĂNOIU, C. I. 164. DLRLC
    • format_quote La dejun, Dan înfulica bucături mari și clefăia repede, c-o lăcomie de bestie. VLAHUȚĂ, O. A. III 198. DLRLC
    • format_quote Se mai oprește calul. Mai rupe o gură de iarbă din marginea potecii. O clefăie. STANCU, D. 327. DLRLC
    • format_quote O mînă... ținea funia vitei, care nu mai clefăia iarba de dinainte-i. PAS, L. I 138. DLRLC
  • 2. intranzitiv A deschide și a închide gura plescăind. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Trăgea aer în piept, clefăind și pocnind din limbă cu... plăcere. GALAN, Z. R. 237. DLRLC
    • 2.1. figurat A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. DEX '09 DEX '98
  • 3. intranzitiv A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: plescăi
    • format_quote Dricul primăriei clefăia prin glod. LESNEA, C. D. 87. DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: clefăiesc. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.