2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

cleámpă sf vz clampă

CLEÁMPĂ s. f. v. clampă.

CLEÁMPĂ s. f. v. clampă.

clámpă1 sf [At: Dr. V, 175 / Pl: ~pe / E: pn klempa] (Îrg) Mârțoagă.

clámpă2 sf [At: DAME, T. 96 / V: cleá~, (reg) cleámcă / Pl: ~pe / E: clamp] (Reg) 1 Clanță. 2 Limbă de metal care se reazemă pe clempuș pentru a închide ușa. 3 Cârligele care leagă jilțul căruței.

CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazămă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleámpă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv).

CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazemă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleámpă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv).

CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Mold.) Clanță. Cum puse mîna pe clampă, se repeziră trei dulăi zgrepțănînd portița cu labele. CAMILAR, TEM. 160. Cîinele, bucuros de întoarcerea stăpânului, se duce și deschide clampa ușii cu laba. SADOVEANU, D. P. 91. În odaia viscolită, o mînă fîșîi pe lemnul ușii și pipăi clampa. SADOVEANU, O. II 122. Zgîlțîi de clampa ușii. CONTEMPORANUL, III 921. – Variantă: cleámpă (DUNĂREANU, CH. 34, IOSIF, PATR. 41, EMINESCU, O. I 106) s. f.

clámpă (reg.) s. f., g.-d. art. clámpei; pl. clámpe

clámpă s. f., g.-d. art. clámpei; pl. clámpe

CLÁMPĂ s. v. clanță, ivăr, încuietoare.

CLÁMPĂ ~e f. Mâner care, prin apăsare, face să acționeze mecanismul de închidere/deschidere a ușii; clanță. ◊ A fi (beat) ~ a fi într-o stare înaintată de ebrietate. /v. a clămpăni

clámpă, clámpe, s.f. (reg.) 1. clanță, ivăr. 2. cal înalt și slab, grebănos.

clampă f. Mold. clanța ușei: când aud că sună clampa EM. [Onomatopee].

clámpă f., pl. e (ceh. klampa, pol. rut. klampa, clamp, rudă cu germ. klamm, din klamp, sued. klampi, fr. clamp, cam cu a. î. V. clămpănesc și clanță). Mold. Încuĭetoare (maĭ ales) de lemn. (Cea de fer [!] se numește clanță). – Și cleampă, pl. clempe. V. cîrloanță.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cleámpă, s.f. – v. clampă („clanță, zăvor”).

clámpă s. v. CLANȚĂ. IVĂR. ÎNCUIETOARE.

clámpă, clampe, (cleampă), s.f. – (reg.) 1. Clanță. 2. Zăvor la ușă; vârtej (ALRRM, 1971: 265); parte de broască în care intră zăvorul; scoabă. Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din ucr. klampa, clamp, cf. germ. Klamm (Scriban); der. regr. din clămpăni (DEX); din clamp „cuvânt care imită zgomotul produs de lovirea a două obiecte din lemn” (MDA).

Intrare: clampă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clampă clampa
plural clampe clampele
genitiv-dativ singular clampe clampei
plural clampe clampelor
vocativ singular
plural
cleampă
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cleampă cleampa
plural cleampe cleampele
genitiv-dativ singular cleampe cleampei
plural cleampe cleampelor
vocativ singular
plural
Intrare: cleampă
cleampă
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.