CLĂDIRE, clădiri, s. f. 1. Acțiunea de a clădi. 2. (Concr.) Construcție la suprafață, constituită din fundație, pereți, acoperiș etc., cu încăperi care servesc la adăpostirea oamenilor, animalelor, materialelor etc. – V. clădi. repeat  definiție circulară

clădire sf [At: ODOBESCU, S. III, 72 / Pl: ~ri / E: clădi] 1 Construire. 2 (Ccr) Construcție. 3 Corp de construcție.

CLĂDIRE, clădiri, s. f. 1. Acțiunea de a clădi. 2. (Concr.) Construcție înălțată la suprafața pământului și care servește la adăpostirea unor oameni, unor animale, unor obiecte și instalații etc. – V. clădi.

CLĂDIRE, clădiri, s. f. 1. Acțiunea de a clădi. Plantele furajere să fie cosite la timp, iar uscarea și clădirea lor să se facă în bune condiții. REZ. HOT. I 237. 2. (Concretizat) Construcție, edificiu. Gospodarii... n-au cînd se abate pe la acea clădire de scînduri vechi. SADOVEANU, N. F. 40. În toată clădirea nu se aud decît glasurile oamenilor care părăsesc lucrul. SAHIA, N. 36. Clădirea însăși, cu etaj, arătoasă și înzorzonată, oprea atenția trecătorilor mai ales prin scara de marmoră roșie, apărată sus de o uriașă scoică de sticlă lucitoare. REBREANU, R. I 18. ◊ Fig. Ca să dărîmăm clădirea Ce-o zidește un fățarnic pe-un atît de-adînc temei, E de-ajuns să se-nțeleagă două inimi de femei. DAVILA, V. V. 88.

CLĂDIRE ~i f. 1) v. A CLĂDI. 2) Construcție destinată pentru adăpostirea oamenilor, a animalelor sau a bunurilor materiale. [Art. clădirea; G.-D. clădirii] /v. a clădi

clădire f. 1. construcțiune, edificiu; 2. fig. clădiri de visuri nalte AL.

clădíre f. Acțiunea de a clădi. Edificiŭ, construcțiune.

CLĂDI, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti.

clădi [At: PSALT., 274/15 / Pzi: ~desc / E: vsl кладои, класти] 1 vt A ridica o construcție Si: a construi, a zidi. 2 vt A așeza lucrurile (de același fel) unul peste altul, sistematic, pentru a forma o grămadă. 3 vt (Fig) A crea. 4 vr (Înv; irn) A se așeza, ocupând mult loc. 5 vt (Îe) A ~ pe nisip A întreprinde ceva sortit eșecului.

CLĂDI, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, pentru a forma o grămadă. – Din sl. kladon, klasti.

CLĂDI, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face o construcție, a ridica o clădire, a zidi, a construi. Cu aceste [scînduri] se apucă... de clădi un fel de foișor. ISPIRESCU, L. 367. Toate locurile... au fost în vechime prevăzute cu întăritori, cu cetățui, pe care le-au găsit în ființă sau le-au clădit popoarele de gintă slavonă. ODOBESCU, S. II 179. La cea moară părăsită, De stăpînul meu clădită, Este-o piatră de rîșnit. ALECSANDRI, P. P. 136. ◊ (Poetic) Eu mi-am clădit acest al meu poem Din tot ce noi mai plin de glorie avem. COȘBUC, P. II 286. ◊ Fig. (Cu privire la o organizare socială, la un plan, la un sistem de acțiune) [Oamenii din U.R.S.S.] clădeau doar vremuri noi, Altă lume... Pentru pruncii noștri goi. TOMA, C. V. 238. Constantin... nu clădea nici un plan deosebit. GALACTION, O. I 119. Sărmana, ea-și clădea visuri atît de frumoase pe existența lui șubredă și păcătoasă! VLAHUȚĂ, O. A. 107. ◊ Expr. A clădi pe nisip v. nisip. 2. A așeza în mod sistematic lucruri (mai ales de același fel) unul peste altul, făcînd o grămadă (movilă, teanc, claie). Fînul clădit mirosea. EMINESCU, N. 48. Și pe dușmani îi tăia, Și grămezi toți îi clădea. ALECSANDRI, la TDRG. Au mai ațîțat focul, clădind și alte lemne și au început a-și frige friptura. DRĂGHICI, R. 75. Toate [lucrurile cumpărate] le-a tencuit Și-n corabie le-a clădit. SEVASTOS, N. 126. Astă-vară am cosit Vro cinci clăi de le-am clădit, Patru mi le-am vîrfuit. ALECSANDRI, P. P. 100 ◊ Refl. Un troian de crengi, de arbori, pe-a lui urmă se clădește. ALECSANDRI, P. A. 152. ◊ Refl. pas. Lanul scade. Iar în urmă holda mîndră, răsturnată prin bucăți, Se ridică-n snopi de aur, se clădește-n jumătăți. ALECSANDRI, P. III 67.

clădire-monument s. f. Clădire cu valoare de monument (istoric, de artă) ◊ „Polonia este bogată în clădiri-monumente istorice.” Sc. 23 V 63 p. 5. ◊ „Vizavi de clădirea veche, clădirea-monument de artă a Școlii superioare de arhitectură.” I.B. 10 III 78 p. 1 (din clădire + monument)

clădire-turn s. f. Bloc foarte înalt ◊ „Este realizabilă construirea unei clădiri-turn de 4000 m înălțime, destinată unui milion de locuitori?” Sc. 2 XI 70 p. 4. ◊ „Tehnicienii de la Consiliul național al cercetării din Canada propun un procedeu, pe care l-au pus de curând la punct, pentru salvarea – în caz de incendiu – a locatarilor clădirilor-turn.” R.l. 22 II 74 p. 6 (din clădire + turn)

A CLĂDI ~esc tranz. 1) (case, ziduri etc.) A realiza prin lucrări de construcție; a construi; a zidi; a ridica; a înălța; a dura; a edifica. ◊ ~ ceva pe nisip a) a întreprinde acțiuni sortite eșecului din cauza lipsei unei baze trainice; b) a face un lucru zadarnic. 2) (obiecte omogene) A așeza în mod sistematic unul peste altul. /<sl. kladon

clădì v. 1. a construi adunând materiale, a zidi, a edifica; 2. fig. a dispune părțile; a clădi o poemă, o teorie; 3. a face o claie de fân, orz, grâu: a clădi fânul în stoguri, grâul în snopi; 4. fig. a grămădi: clădind movili de leșuri sub sdravănul topor AL. [Slav. KLADÕ, a pune, a așeza].

clădésc v. tr. (vsl. klasti-kladon, a pune; klada, grindă. V. do- și nă-clad, po- și s-cladă). Înalț, construiesc, edific: a clădi o claĭe, o stivă, o casă.

clădire s. f., g.-d. art. clădirii; pl. clădiri

clădire s. f., g.-d. art. clădirii; pl. clădiri

clădire s. f., g.-d. art. clădirii; pl. clădiri

clădi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădesc, 3 sg. clădește, imperf. 1 clădeam; conj. prez. 1 sg. să clădesc, 3 să clădească

clădi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădesc, imperf. 3 sg. clădea; conj. prez. 3 să clădească

clădi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădesc, imperf. 3 sg. clădea; conj. prez. 3 sg. și pl. clădească

CLĂDIRE s. 1. v. construire. 2. v. casă. 3. v. local.

CLĂDIRE s. 1. construcție, construire, durare, înălțare, ridicare, zidire, (livr.) edificare. (~ unui nou spital.) 2. (concr.) casă, construcție, imobil, zidire, (înv.) ziditură. (O ~ impunătoare.) 3. (concr.) local. (~ școlii.)

Clădire ≠ dărâmare

CLĂDI vb. v. construi.

CLĂDI vb. a construi, a dura, a face, a înălța, a ridica, a zidi, (livr.) a edifica, (înv.) a temeia. (~ o nouă școală.)

A clădi ≠ a dărâma, a demola, a distruge, a strica

clădi (clădesc, clădit), vb. – 1. A îngrămădi, a stivui. – 2. A construi, a edifica, a face o clădire. – 3. A concepe, a imagina, a compune. Sl. klasti, kladǫ „a aranja” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60); cf. cladă. – Der. clădire, s. f. (fabrică, construcție, edificiu); clăditură, s. f. (construcție); clădiș, s. n. (acțiunea de a edifica, edificare); clăditor, adj. (constructor). Cf. claie.

DIVINA NATURA DEDIT AGROS, ARS HUMANA AEDIFICAVIT URBES (lat.) divina natură a dăruit ogoarele, măiestria omului a clădit orașele – M. Terentius Varro, „Res rusticae”, III, 1.

a clădi / construi castele în Spania expr. (livr.) a-și face planuri irealizabile.