clacă¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: clăci / E: bg тлака] 1 (În feudalism) Muncă fără plată pe care țăranul fără pământ era obligat să o presteze în folosul stăpânului moșiei. 2 Perioada când se facea clacă (1). 3 (Înv; îs) Om de ~ Clăcaș. 4 (Ccr) Ceea ce se realiza în urma clăcii (1). 5 (Înv) Prestație ocazională neremunerată în folosul comunității. 6 (Înv) Muncă prestată benevol de un grup în folosul cuiva (însoțită sau) urmată de o petrecere. 7 (Înv) Petrecere care însoțește claca (6). 8 (Înv; îs) ~ca lui Dumnezeu Război. 9 (Înv; îs) Lucru de ~ Lucru gratuit. 10 (Înv; fig; îas) Lucru făcut de mântuială. 11 (îvp; îe) A da ~ la ceva A se repezi mai mulți deodată, terminând repede. 12 (Îs) Vorbă de ~ Flecăreală. 13 (Înv; îe) A ajunge de ~ A ajunge de batjocură. 14 (Îvp; îe) A-și bate gura de ~ A flecări. 15 (Îrg; îs) ~ca jocului Petrecere organizată de un fruntaș al satului pentru o zi de secerat. 16 (Înv; d. tineri) Ceată. 17 (Îlav) De ~ Degeaba.