9 definiții pentru clănțăneală


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clănțăneálă sf [At: DA / V: ~țen~ / Pl: ~eli / E: clănțăni + -eală] 1-8 Clănțănire (1-8).

CLĂNȚĂNEÁLĂ, clănțăneli, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -eală.

CLĂNȚĂNEÁLĂ, clănțăneli, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -eală.

CLĂNȚĂNEÁLĂ, clănțăneli, s. f. Clănțănit, clănțănire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clănțăneálă s. f., g.-d. art. clănțănélii; pl. clănțănéli

clănțăneálă s. f., g.-d. art. clănțănélii; pl. clănțănéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLĂNȚĂNEÁLĂ s. v. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie.

CLĂNȚĂNEÁLĂ s. clănțănire, clănțănit, clănțănitură, dârdâială, dârdâit. (~ dinților.)

clănțănea s. v. FLECĂREALĂ. FLECĂRIE. FLECĂRIRE. FLECĂRIT. LIMBUȚIE. PĂLĂVRĂGEALĂ. PĂLĂVRĂGIRE. PĂLĂVRĂGIT. SPOROVĂIALĂ. SPOROVĂIRE. SPOROVĂIT. TĂIFĂSUIALĂ. TĂIFĂSUIRE. TĂIFĂSUIT. TRĂNCĂNEALĂ. TRĂNCĂNIT. VORBĂRAIE. VORBĂRIE.

CLĂNȚĂNEA s. clănțănire, clănțănit, clănțănitură, dîrdîială, dîrdîit. (~ dinților.)

Intrare: clănțăneală
clănțăneală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clănțănea
  • clănțăneala
plural
  • clănțăneli
  • clănțănelile
genitiv-dativ singular
  • clănțăneli
  • clănțănelii
plural
  • clănțăneli
  • clănțănelilor
vocativ singular
plural

clănțăneală

etimologie:

  • Clănțăni + sufix -eală.
    surse: DEX '09 DEX '98