Definiția cu ID-ul 909436:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLĂMPĂNI, clămpănesc, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin lovire) zgomotul redat prin onomatopeea «clamp». Se-aude poarta clămpănind ușor Și-un pas greoi pe treptele din față. Nevasta iese repede-n pridvor: Cine-a venit așa de dimineață? DEȘLIU, M. 38. Fabricile sînt patru la număr. Au motoare și mașini care duduie greu, au curele care clămpănesc; au cuptoare care dogoresc și nicovale ce asurzesc urechea. PAS, L. II 158. Cîni flocoși dormeau în umbra caldă; numai cîteodată hîrîiau, își ridicau capul și clămpăneau după muște. SADOVEANU, O. I 110. Cățălușă, nu mai clămpăni la ușă. ȘEZ. IV 52. ◊ Fig. Era în sat și dascălul Iordache fîrnîitul de la strana mare... Știa și el glasurile... dar clămpănea de bătrîn. CREANGĂ, A. 9 ◊ Tranz. fact. Patrulele își clămpăneau închizătoarele armelor. CAMILAR, N. II 145. Țineam ceaslovul deschis, și cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele, și cînd clămpăneam ceaslovul, cîte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată. CREANGĂ, A. 4. 2. (Ironic, despre oameni; uneori determinat prin «din gură») A vorbi vrute și nevrute; a flecări. Ia nu mai clămpăni și tu din gură, măi! CREANGĂ, A. 113. – Variante: clămpăni (CREANGĂ, A. 50), clămpăi (EMINESCU, N. 95) vb. IV.