6 intrări
52 de definiții
din care- explicative (21)
- morfologice (13)
- relaționale (9)
- etimologice (1)
- specializate (5)
- enciclopedice (3)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CIUTĂ, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaică. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. – Cf. alb. shutë.
CIUTĂ, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaică. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. – Cf. alb. shutë.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
ciută sf [At: PSALT (1651), 28/9 / V: cită, (rar) șu~ / Pl: ~te / E: alb shute] 1 Femela cerbului Si: cerboaică, (pop) ciutălină. 2 Specie mai mică decât cerbul, cu coarnele lătărețe la vârf, ca o frunză mică de palmier. 3 (Înv; șîs) ~ de pădure Fiară sălbatică. 4 (Fig) Epitet dat unei femei tinere, suple și grațioase. corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CIUTĂ, ciute, s. f. 1. Femela cerbului; cerboaică. Din tufe dese, cu foșnet iute, răsări o ciută cenușie, pe picioarele-i subțiri și sprintene. SADOVEANU, O. III 361. Cînd și puii ciutelor Ațipesc prin crîng, Eu mă plec tăcutelor Gînduri ce mă frîng. TOMA, C. V. 96. Împrejuru-ne s-adună... Bouri nalți cu steme-n frunte, Cerbi cu coarne rămuroase, Ciute sprintene de munte. EMINESCU, O. I 101. 2. (Regional; uneori determinat prin «de pădure») Sălbăticiune, fiară, dihanie. Și cine-i tata dumitale?... – Tata e ciută nevăzută, și încă nici un om nu i-a ieșit în cale pe care să nu-l omoare. RETEGANUL, P. V 40. I-a zis: De ești om pămîntean, întră, iar de ești ciută de pădure, să te duci mai afund într-însa. SBIERA, P. 207.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CIUTĂ ~e f. 1) Femelă a cerbului; cerboaică. ~ cenușie. 2) fig. Femeie suplă și elegantă. /Cuv. autoht.
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ciută f. femeiușcă cerbului: ciute sprintene de munte EM. [Lit. fiară ciută].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cĭútă f., pl. e (d. cĭut). Cerboaĭcă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de hai
- acțiuni
IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
MĂSEA, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar1. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MĂSEA, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar1. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
ȘUT3, -Ă adj. v. ciut.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ȘUT3, -Ă adj. v. ciut.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
ȘUT3, -Ă adj. v. ciut.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cită2 sf vz ciută
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ciut1, ~ă a [At: CANTEMIR, I. 1.1, 126 / V: (reg) șut / Pl: ~uți, ~e / E: ns cf alb shut] 1 (D. vite) Căruia i s-au tăiat coarnele. 2 (D. vite) Căruia i-au picat coarnele. 3 (D. vite) Cu ambele coarne lăsate în jos. 4 (D. vite) Fără un corn. 5 (Rar; d. vite) Care are coada tăiată. 6 (D. animale, mai ales d. câini) Cu urechile mici (sau fără urechi) Cf ciul. 7 (D. lâna oilor) De o culoare deosebită. 8 (Trs; d. oameni îf șut) Stângaci. 9 (Trs; fig; d. oameni îf șut) Tont.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
șut9, ~ă a vz ciut
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
șut8, ~ă a [At: VICIU, GL. / Pl: șuți, ~e / E: nct] (Reg; d. mâncăruri) Picant.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre vite și alte animale cornute) Fără coarne. Bou ciut. Capră ciută, ▭ Ochilă vedea, toate cele... și numai înghețai ce da dintr-însul: Că e laie, Că-i bălaie; Că e ciută, Că-i cornută. CREANGĂ, P. 247. O țiu de coarne, se uită, Și tot strigă că e ciută! PANN, P. V. I 93. – Variantă: (regional) șut, -ă (ȘEZ. III 10, TEODORESCU, P. P. 401) adj.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MĂSEA, măsele, s. f. 1. Dinte mare, de obicei terminat cu o suprafață lată, fixat în partea posterioară a maxilarelor, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și măcinarea alimentelor. V. molar. O durea îngrozitor o măsea de sus. CARAGIALE, P. 21. De vorbit, nu poate vorbi, că măselele și dinții i-au căzut. CREANGĂ, P. 52. Nu știu cine mă oprește să nu-ți sfărîm măselele din gură cu buzduganul. NEGRUZZI, S. I 139. Că din sus Măsele nu-s Și din jos Dinții i-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. ◊ Măsea de minte v. minte. ◊ Expr. (Familiar) Oltean cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = om vioi, isteț și priceput să se descurce; abil, șmecher. Tinerețea aceasta înflăcărată, prisosul acesta de viață au făcut să se zică despre olteni că au «douăzeci și patru de măsele»). VLAHUȚĂ, la TDRG. A nu-l durea pe cineva măselele (sau măseaua) de ceva = a nu-i păsa. De te-ar calici numai pe tine... nu m-ar durea măseaua. ALECSANDRI, T. 1232. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele în gură) = a fi foarte nerăbdător; a dori mult ceva; a avea mare nevoie de ceva. Mă uitam.. așteptînd cu neastîmpăr să vie un lainic de școlar de afară... și-mi crăpa măseaua-n gură cînd vedeam că nu mai vine. CREANGĂ, A. 5. A trage (sau a lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-are ce pune(n-ajunge) nici pe-o măsea sau nici cît să puie pe-o măsea = prea puțin, foarte puțin, insuficient. Îi rîdea mustața cînd vedea atîta hoit: lua tot, și oamenilor nu le lăsa nici măcar cît să puie p-o măsea. Vedeți lăcomie de zeu! ISPIRESCU, U. 84. Și nici una, nici două, haț! pe ied de gît, îi reteză capul pe loc, și-l mînîncă așa de iute și cu așa poftă, de-ți părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. CREANGĂ, P. 23. ◊ Compus: măseaua-ciutei = mică plantă erbacee, din familia liliaceelor, cu flori frumoase roșii-purpurii aplecate și frunze cu pete roșii-brune (Erythronium dens canis). 2. Fiecare dintre bucățile de lemn dreptunghiulare prinse, la distanțe egale, de jur împrejurul obezilor roții care învîrtește piatra de deasupra morii. Lovi c-un ciocan în șele De o dete pe măsele; Atunci moara s-a pornit Roțile și le-a-nvîrtit. ALECSANDRI, P. P. 103. 3. Colț, dinte de fier ascuțit al grapei, ia încrucișarea legăturilor de la chingi. Grapa pe părete-o stat, Cinci măsele i-o picat. ȘEZ. XXI 83. 4. Proeminență în formă de cîrlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă; ureche. ♦ Cui cu care sînt prinse cele două blăni care leagă tălpile săniei de-a dreptul de proțap. 5. Cui cu o floare colțuroasă și ascuțită care se fixează de jur împrejur pe tălpile bocancilor.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CIUT ciută (ciuți, ciute) și substantival (despre animale cornute) Care este lipsit de coarne; fără coarne. /Cuv. autoht.
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ciut a. lipsit de un corn (despre vite). [Termen înrudit cu ciot, trunchiu, și însemnând lit. trunchiat].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
șut a. Mold. ciut (de coarne): vacă șută de un corn. [Șerb. ȘUT].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cĭut, -ă adj. (var. din cĭunt, ca cĭot din cĭont. Rudă cu ung. csut, cĭunt, suta, cĭut; sîrb. bg. alb. šut, cĭut; ceh. šuta koza, capră cĭută; pol. szuty, rut. šuta. Rudă și cu vsl. bg. košúta, sîrb. kóšuta, cĭută, cerboaĭcă, de unde vine și numele de familie unguresc Kossut și chear lat. Cossutianus, menționat de Tacit). Fără coarne: capră cĭută. – În vest șut.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
șut, V. cĭut.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
ciută s. f., g.-d. art. ciutei; pl. ciute
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
ciută s. f., g.-d. art. ciutei; pl. ciute
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ciută s. f., pl. ciute
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciută, pl. ciute
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
iarba-ciutei (plantă) s. f. art., g.-d. art. ierbii-ciutei
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
măseaua-ciutei (plantă) s. f. art., g.-d. art. măselei-ciutei
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciută, pl. ciute
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
!iarba-ciutei (plantă) s. f. art., g.-d. art. ierbii-ciutei
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
!măseaua-ciutei (plantă) s. f. art., g.-d. art. măselei-ciutei
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ciut adj. m., pl. ciuți; f. sg. ciută, pl. ciute
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
iarba-ciutei s. f.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
măseaua-ciutei (bot.) s. f., g.-d. art. măselei- ciutei
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ciut.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CIUTĂ s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CIUTĂ s. (ZOOL.) cerboaică. (~ e femela cerbului.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ciută s. v. BESTIE. DIHANIE. FIARĂ. JIVINĂ. LIGHIOANĂ. SĂLBĂTICIUNE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CIUTĂ s. (ZOOL.) cerboaică. (~ e femela cerbului.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CIUT adj. (reg.) melcat. (Animal cornut ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
IARBA-CIUTEI s. v. limba-cerbului, năvalnic, rujă, urechelniță.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PĂRUL-CIUTEI s. v. verigar.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CIUT adj. (reg.) melcat. (Animal cornut ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
iarba-ciutei s. v. LIMBA-CERBULUI. NĂVALNIC. RUJĂ. URECHELNIȚĂ.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
ciut (ciută), adj. – 1. Cu coarnele tăiate, fără coarne sau fără un corn. – 2. Cu urechile tăiate, fără urechi sau fără o ureche. – 3. (Animal) care are coarnele sau urechile foarte mici. – 4. (Trans.) Greoi, neîndemînatic. – Var. șut, ciut, megl. ciut. Creație expresivă, ca ciot „ciuntitură” și bot „rît; cioc” (cu der. bont „tocit” ca ciunt). Cf. it. ciotto „șchiop”, a cărui origine este necunoscută după Prati 287. Este cuvînt comun aproape tututor limbilor balcanice (alb. šut, šüt, bg., sb. šut, mag. csuta, suta, ceh. šutá, pol. szuty, rut. šuta, toate cu sensul de „fără coarne”), fie că este vorba de formații expresive independente, fie de împrumuturi din rom. Totuși opiniile asupra originilor cuvîntului rom. sînt împărțite. Cea mai curentă este cea care îl derivă din alb. (Meyer 420; Philippide, II, 707; Capidan, Dacor., I, 512 și II, 550; DAR); pentru a rezolva dificultatea ridicată de fonetism, s-a apelat la (Capidan) la explicația care pornește de la forma alb. articulată të šut. Această ipoteză nu este imposibilă, însă nu este folositoare, în lumina tuturor rădăcinilor expresive rom., care indică, prin aceleași mijloace, aceeași noțiune. După Cihac, II, 59, ar trebui pornit de la bg. După Pascu, I, 194, de la un lat. *tiutus, din gr. τυτθός și după Giulgea, RF, 49, din lat. exutus „scos, luat”, ipoteze forțate și neinteresante. Cf. Rosetti, II, 114. Aceeași rădăcină prezintă și o var. cu infix nazal, ciunt, adj. (mutilat; ciung; se spune despre oamenii, animalele sau obiectele cărora le lipsește un membru sau o parte), pentru a cărui formație cf. paralelismul lui bot și bont, ciont și probabil cioc și ciung; cf. și it. cioncare (calabr. ciuncari) „a mutila”. Der. ciunti (var. ciunta), vb. (a tăia, a reteza, a amputa, a tăia crengi); ciuntitură, s. f. (acțiunea de a reteza; membru sau parte retezată); ciută, s. f. (căprioară; animal sălbatic, fiară), pe care Capida, Dacor., I, 512 și II, 550 și DAR îl derivă direct din alb. të šute „ciută”; ciutărie, s. f. (parc rezervat pentru creșterea cerbilor); ciutac (var. ciutan, ciutaș), s. m. (nume de bou); ciutit, adj. (fără coarne).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
șut4, -ă, (reg.) 1. (despre mâncăruri) picant. 2. (despre capre) fără un corn.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ciut, -ă, ciuți, -te, adj. – 1. Fără coarne; cu coarnele tăiate sau căzute; șut: „O rămas pă vârv de munte / La oile cele ciute”; „Cu oi șute și cu șchioape” (Papahagi, 1925: 121). 2. Cu coada tăiată. 3. Cu urechi mici. 4. Stângaci, neîndemânatic. ♦ (onom.) Șut, Șuta, Șutea, nume de familie în Maramureș. – Cf. alb. shut (DEX, MDA); termen autohton (alb. shut) (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș); creație expresivă ca și ciot și bot (DER).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
șut2, adj. – v. ciut („fără coarne”).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ciut, -ă, adj. – Fără coarne; cu coarnele tăiate sau căzute; șut: „O rămas pă vârv de munte / La oile cele ciute” – Termen autohton (Brâncuși 1963; Rosetti 1962); Cf. alb. shut.
- sursa: DRAM (2011)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
șut2, -ă, (ciut), adj. – (ref. la animale cornute) Fără corn; ciut, ciunt; sau cu cornițe foarte mici: „Cu oi șute și cu șchioape” (Papahagi 1925: 121). – Termen autohton, cf. alb. shut (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).
- sursa: DRAM (2011)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
CIUT(Ă) adj. și subst. 1. Ciută fam. (Sd XVI; 17 A IV 69); Ciuta, Ion, act. 2. Ciute, Ioan, mold. (Isp III1; RI V 56); Ciut/ea (ib.); -ești s.; -escu (Hur 91). 3. Ciuteș, B. (Ștef.) 4. Ciutelea (17 B III; Ciuleala olt., 1620 (Sd VI 464). 5. Ciuiulești s. (Sur XI). 6. Ciutica, Ion. act. 7. + -in, Ciutin, Badea (13 – 15 B 115; Ț-Rom 209); Ciutîna b. (16 A I 248). V. și Șut.
- sursa: Onomastic (1963)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
DORONICUM L., CUJDĂ, IARBA CIUTEI, fam. Compositae. Gen originar din Europa și Asia, cca 30 specii erbacee, vivace, înfloresc toată vara. Florile dispuse în unul sau mai multe capitule mari, semiglobuloase sau turtite, terminale. Involucrul cu foliolele dublu- sau triplu-seriate. Fructul, achenă păroasă.
- sursa: DFL (1989)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Erythronium dens-canis L. Specie care înflorește primăvara. Flori mari (perigon cu 6 foliole, petale lanceolate, ascuțite, stamine cu antere maronii), mirositoare, roșii-purpurii, liliachii sau albe și un inel oranj la bază, solitare, pendente, la extremitatea tulpinii. Fructe, capsule cu puține semințe. Frunze bazale scurt-pețiolate, oblong-eliptice, marmorat-bruniu-pătate. Planta (cca 18 cm înălțime) erbacee, perenă cu bulbi (Pl. 32, fig. 186).
- sursa: DFL (1989)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv feminin compus | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | — |
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — |
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin compus | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | — |
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — |
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv masculin compus | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | — |
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — |
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
ciută, ciutesubstantiv feminin
- 1. Femela cerbului. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: cerboaică
- Din tufe dese, cu foșnet iute, răsări o ciută cenușie, pe picioarele-i subțiri și sprintene. SADOVEANU, O. III 361. DLRLC
- Cînd și puii ciutelor Ațipesc prin crîng, Eu mă plec tăcutelor Gînduri ce mă frîng. TOMA, C. V. 96. DLRLC
- Împrejuru-ne s-adună... Bouri nalți cu steme-n frunte, Cerbi cu coarne rămuroase, Ciute sprintene de munte. EMINESCU, O. I 101. DLRLC
- 1.1. Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. DEX '09 DEX '98
-
- 2. Uneori determinat prin «de pădure»: bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune. DLRLC
- Și cine-i tata dumitale?... – Tata e ciută nevăzută, și încă nici un om nu i-a ieșit în cale pe care să nu-l omoare. RETEGANUL, P. V 40. DLRLC
- I-a zis: De ești om pămîntean, intră, iar de ești ciută de pădure, să te duci mai afund într-însa. SBIERA, P. 207. DLRLC
-
etimologie:
- shutë DEX '98 DEX '09
ciut, ciutăadjectiv
- 1. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Bou ciut. Capră ciută, DLRLC
- Ochilă vedea, toate cele... și numai înghețai ce da dintr-însul: Că e laie, Că-i bălaie; Că e ciută, Că-i cornută. CREANGĂ, P. 247. DLRLC
- O țiu de coarne, se uită, Și tot strigă că e ciută! PANN, P. V. I 93. DLRLC
-
etimologie:
- shut DEX '09 DEX '98
iarba-ciuteisubstantiv feminin articulat
- 1. Plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule; limba-cerbului (Doronicum austriacum). DEX '09sinonime: năvalnic rujă urechelniță
măseaua-ciuteisubstantiv feminin articulat
- Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). DEX '09 DLRLC NODEX
părul-ciuteisubstantiv masculin articulat
- 1. Verigar. Sinonimesinonime: verigar